Echipa de handbal feminin, CS Universitatea Reșița a luat startul ieri în campionat. În prima etapă din Diviza A, jucătoarele lui Cristi Busuioc, au dispus, “acasă”, de junioarele de la ACS Odorheiu Secuiesc.
Într-un meci ce a contat pentru prima etapă din cadrul Diviziei A de handbal feminin, CS Universitatea Reșița s-a duelat cu ACS Odorheiu Secuiesc. Deși au avut câteva intervenții spectaculoase și un portar extraordinar, junioarele de la Odorhei nu au putut lupta cu experiența jucătoarelor lui Cristi Busuioc, care s-au impus încă din prima repriză. 18 – 6 arăta tabela din Polivalenta reșițeană, la finalul primei părți de joc.
Repriza secundă a continuat la fel de bine pentru Universitatea, însă și jucătoarele de la Odorhei au fost ceva mai încrezătoare în forțele proprii. Talentatele sportive de la Ordohei, au fost nevoite însă, să se mulțumească la final cu doar 18 goluri marcate, în timp ce Reșița a marcat 33, pentru scorul final de 33 – 18.
“Ne bucurăm că am început cu dreptul. Le felicit pe fete, în primul rând pentru victoria obținută, sper să fie una de moral și să reușim să ne adjudecăm și punctele pe care le vom avea de disputat, tot acasă cu Târgu Secuiesc, însă trebuie să spun că, deși nu s-a pus problema învingătoarei, recunosc că am avut și momente care m-au nemulțumit, mai ales la faza de finalizare, probabil și pe fondul relaxării pentru că am condus în permanență pe tabela de marcaj. Am întâlnit o echipă de junioare, care este destul de disciplinată, arțăgoasă, și cu un portar care ne-a arătat că poate avea multe intervenții. Suntem cu gândul la etapa următoare cu Târgu Secuiesc, sper să corectăm ce nu mi-a plăcut în primul joc și să obținem cele 3 puncte”, a declarat Cristi Busuioc, antrenorul echipei CS Universitatea Reșița.
Următoarea etapă, CS Universitatea Reșița joacă tot acasă, în data de 23 septembrie, cu KSE Târgu Secuiesc.
Related Posts
Cazul polițistului de 58 de ani și mesajele nepermise către o minoră: Tăcerea autorităților de la Moldova Nouă stârnește revoltă
Banatul Montan strălucește la Romexpo
S-A INTAMPLAT PE 22 NOIEMBRIE...
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
1 Comment
Carasanul » Victorie în prima etapă, pentru CS Universitatea Reșița – Banat24
17 septembrie 2017 at 16:50[…] citeste mai mult aici […]