CSM Școlar Reșița a intrat pe ultima sută de metri cu pregătirea, înainte începerii noului sezon competițional al Ligii a III-a de fotbal, un sezon greu, la finalul căruia, Reșița “este obligată” să promoveze.
Rossonerii s-au întors din Serbia, acolo unde în ultimele zile au disputat câteva meciuri de verificare cu echipele locale. Roco Sandu este parțial mulțumit de ce a văzut la jucători, însă spune că mai sunt câteva lucruri de pus la punct. Negoescu a fost cel mai bun om al Reșiței în amicalele din Serbia. Două victorii și un eșec au bifat rossonerii în Serbia.
“A fost o perioadă foarte utilă, necesară oricărei echipe, dar nouă cu atât mai mult ne-a fost necesară și ne-a prins bine pentru că am dat de adversari foarte puternici, egali nouă, poate chiar peste noi fizic. A fost o reușită din punct de vedere al cazării, al primirii ce ne-au făcut-o acolo și a bazei materiale care am întâlnit-o, terenuri foarte bune. Ne-am atins obiectivul în ceea ce privește partea fizică, care am îmbunătățit-o și partea de joc cu 3 echipe puternice. Am învins 3 – 2 în primul meci, am fost învinși 2 – 1 în meciul doi și am câștigat cel de-al treilea joc cu 2- 1. S-au dat niște goluri, majoritatea de Negoescu, care este într-o creștere de formă. Beloescu a fost bolnav. Himcinschi este și el în câștig, mai trebuie să aibă simțul porții. Mai avem de identificat și la băieții veniți noi, pentru că nu este ușor să te integrezi în alt grup. E greu să treci de la juniori la seniori. Căutăm în continuare jucători și dacă vine vreunul din Divizia a II-a poate intra direct în echipă, chiar dacă vine a II-a, a III-a sau a V-a etapă”, a declarat principalul din Valea Domanului, Roco Sandu.
Meciurile amicale nu s-a încheiat pentru rossoneri, care mâine merg la Lugoj pentru un duel cu echipa din localitate. Înainte de începerea campionatului, CSM Școlar Reșița mai are în plan 3 jocuri de verificare.
“Ultima săptămână intrăm în ciclul normal și nu forțăm cu meciuri de pregătire. Sâmbătă jucăm la Lugoj, miercuri acasă cu Alba Iulia și mai căutăm sâmbătă un meci mai lejer, în care să pregătim bine toate traseele noastre, un meci care să ne dea încredere să înscriem multe golruri, să fie un meci de moral”, a încheiat Roco Sandu.
Related Posts
Alegeri Prezidențiale 2024
Cazul polițistului de 58 de ani și mesajele nepermise către o minoră: Tăcerea autorităților de la Moldova Nouă stârnește revoltă
Banatul Montan strălucește la Romexpo
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
1 Comment
Carasanul » Rossonerii s-au întors acasă și pregătesc startul! – Banat24
11 august 2017 at 12:17[…] citeste mai mult aici […]