Iubitorii sportului cu mingea mică se pot bucura din nou de handbal masculin, datorită echipei nou înființată, CSM Reșița, ce va activa începând din acest sezon, în Divizia A de handbal masculin. Autoritățile locale se bazează în acest prim an, în mare parte, pe juniorii Reșiței, pe care i-a preluat de la Academia “HC Adrian Petrea”.
Echipa nou înființată, este una formată 99% din reșițeni. Viceprimarul orașului, Adrian Dacica, consideră că acesta va fi cel mai mare atu al noului proiect handbalistic, proiect care începe din acest sezon, să scrie istorie, pentru orașul de la Poalele Semenicului. Dacica dă șansa sportivilor din Reșița să se afirme la ei în oraș.
“Am preluat și echipele de juniori. După cum știți la UCMR nu prea erau echipe de juniori. Noi vrem să punem accent și să mizăm pe sportivii Reșiței. Mi se pare firesc, dacă noi cheltuim niște bani pentru sportul reșițean, să-i cheltuim pentru copiii noștri. Handbalul reprezintă un fenomen social și e păcat să nu-i ajutăm pe copiii noștri. Înainte foarte puțini reșițeni aveau acces în echipa mare și nu mi s-a părut normal. Mulți dintre ai noștri jucau în prima ligă sau în a II-a la diverse echipe și la noi acasă nu au avut loc. Dorința noastră este să ajutăm sportul reșițean și tinerii care practică sportul”, a declarat viceprimarul Reșiței, Adrian Dacica.
Viceprimarul din urbea Bârzavei, are încredere că acest nou proiect va fi unul de durată de această dată. Deși nimeni nu mai are încredere, echipele de handbal desființându-se în ultimii ani pe bandă rulantă, Dacica spune că acum se va face performanță.
“Se va face performanță, s-a făcut și vom face, iar dacă vom ajunge la un nivel la care noi vom putea să evoluăm în prima ligă și va trebui să plombăm echipa cu un jucător sau doi, în mod sigur îl vom aduce. Dorința este să mizăm pe ai noștri. Nu este normal să ne plece sportivi, pentru că au plecat foarte mulți, mai ales din gimnastică și sunt la alte cluburi și nu în Reșița. Suntem o echipă nou înființată, sunt mulți jucători la sfârșitul carierei. Avem mulți jucători care sunt tineri juniori și am negociat cu ei, toți sunt mulțumiți și eu cred că va fi bine”, a adăugat viceprimarul, Adrian Dacica.
Related Posts
Alegeri Prezidențiale 2024
Cazul polițistului de 58 de ani și mesajele nepermise către o minoră: Tăcerea autorităților de la Moldova Nouă stârnește revoltă
Banatul Montan strălucește la Romexpo
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
1 Comment
„Noi vrem să punem accent și să mizăm pe sportivii Reșiței” – Banat24
2 august 2017 at 10:25[…] citeste mai mult aici […]