Cea de-a III-a etapă a campionatului Național de Karting Școlar a avut loc zilele trecute, în comuna Prejmer din județul Brașov. Concursul a adunat la start, și de această dată, cei mai buni piloți școlari din România.
Piloții de la Palatul Copiilor din Reșița au intrat ziele trecute în concurs. În Comuna Prejmer din județul Brașov, reșițenii a luptat pentru un loc cât mai bun în clasament și au reușit să urcea pe cea mai înaltă treaptă cu echipa.
Pe o vreme deosebit de caldă, s-a desfășurat pe circuitul de karting de la Prejmer cea de-a III-a etapă a CNKȘ. Pe o pistă foarte tehnică, piloții Team Karting Reșița au reușit să facă o cursă extraordinară, cea mai bună din acest campionat, fiecare pilot al echipei reușind să prindă podiumul de premiere, ceea ce a adus echipei locul I la această etapă.
La individual, au urcat pe podium, Daren Duma pe locul 2, Cristian Pârvănescu, la fel, Fabian Bodac pe locul I, Roberta Bodac pe 3, Alen Duma pe 2 și Andrada Neacșu pe 3.
„La clasa Bambini, Daren Duma a făcut o cursă foarte bună și a reușit să ocupe, la final, locul 2. La clasa Puffo, Cristian Pîrvănescu a făcut un weekend competițional de excepție, a dominat precalificarea, unde a plecat de pe locul 18 și a terminat pe locul 1, și calificarea, a plecat din pole-position în finală, a condus finala în cea mai mare parte, însă a făcut o greșeală și a fost depășit de ambițiosul Edi Cozma, ocupând astfel locul 2. La clasa Mini, Fabian si micuța Betti Bodac au fost extraordinari, iar după o luptă crâncenă cu Toni Cohuț și Bogdan Burlibașa, Fabian și-a păstrat poziția de lider și a ocupat locul I, în timp ce Betti a ocupat locul III. La clasa KF Junior, excepționala Andrada Neacșu a obținut locul III, în timp ce Alen Duma, după o cursă deosebit de frumoasă a ocupat locul II. Felicitări tuturor și succes în etapa următoare”, spune Sorin Savu, directorul Palatului Copiilor și Elevilor din Reșița.
Evenimentul ce a avut loc la Prejmer, a fost organizat de Palatul Copiilor Craiova, finanțat de MEN și sprijinit de Palatul Copiilor Reșița, Palatul Copiilor Brăila, Palatul Copiilor Satu Mare și Palatul Copiilor Sfântu Gheorghe.
Related Posts
Alegeri Prezidențiale 2024
Cazul polițistului de 58 de ani și mesajele nepermise către o minoră: Tăcerea autorităților de la Moldova Nouă stârnește revoltă
Banatul Montan strălucește la Romexpo
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
1 Comment
Carasanul » Kartiștii din Reșița, cei mai buni la Prejmer – Banat24
11 iulie 2017 at 13:36[…] citeste mai mult aici […]