Muncitorul Reșița revine astăzi în fața propriilor spectatori. Singura echipă de primă ligă din oraș, luptă pentru a nu-și pierde locul în primul eșalon.
După mai multe greșeli în actualul sezon competițional, jucătorii din urbea Bârzavei au ajuns să lupte pentru a nu retrograda. Meciul tur a avut deja loc. Muncitorul a picat la baraj, pentru a-și păstra poziția în prima Ligă, cu echipa de ligă secundă, Colțea Brașov. În tur, la brașoveni acasă, Reșița a reușit doar un egal. Formația din Brașov este o echipă bună, cu un lot numeros și valoros, în timp ce la Reșița nici rezerve nu prea sunt.
Cu același lot subțire, cu jucători ce vin după două zile de întreceri în cadrul universitarelor de futsal și după ce nu au avut tocmai cele mai bune condiții de pregătire, Sala Polivalentă din Reșița fiind ocupată cu o competiție de dans sportiv, Muncitorul Reșița intră astăzi în teren hotărâtă să demonstreze că își merită locul în primul eșalon.
Reșița are însă nevoie de public mai mult ca niciodată. Jucătorii invită iubitorii de futsal astăzi la polivalentă pentru a-i sprijini.
„Mă bucur foarte mult că nu am pierdut meciul tur al barajului. Obiectivul nostru de dinainte de meci era să nu pierdem și am fost foarte fericiți că nu s-a întâmplat acest lucru. Totuși, Colțea Brașov este o echipă bună, dar nu cred că este peste noi ca și valoare. I-am văzut în primul meci, au câteva individualități, dar noi considerăm că suntem favoriți. Am marcat în tur golul egalizator când mai erau trei secunde de joc, dar am obținut acea remiză mult așteptată. Aspectul jocului a decurs așa cum ne-am dorit noi. Aproximativ tot ce ne-am propus în tur, ne-a ieșit. Acum, la partida retur, vom juca altceva, deja am pregătit altceva la antrenamente și dacă vom aplica cu succes noile scheme de joc, cred că ne vom putea face meciul ușor. Vom juca pe teren propriu și vom avea publicul de partea noastră, iar aceste lucruri reprezintă un atu pentru noi. Nu avem jucători accidentați sau suspendați pentru acest retur. Eu încă mai resimt dureri de la o accidentare mai veche, dar am jucat atât cât am putut în tur și o voi face la fel și în retur pentru ca echipa să câștige”, a declarat Adrian Moț, antrenorul-jucător al Muncitorului.
Partida Muncitorul Reșița – Colțea Brașov, are loc astăzi, de la ora 17:00, în Sala Polivalentă din Reșița.
Related Posts
OARE RUSII NE-AU ALES DEJA PREȘEDINTELE?
STIRI PE SCURT.FOARTE PE SCURT.SI PUTIN UMOR!!!
Alegeri Prezidențiale 2024
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
1 Comment
Carasanul » Totul sau nimic. Muncitorul în fața ultimei provocări. Să umplem polivalenta! – Banat24
29 mai 2017 at 11:15[…] citeste mai mult aici […]