Echipa de handbal feminin, CS Universitatea Reșița are meci ușor duminică la Oradea. Clasamentul preconizează un meci facil, al formației din Banat la CSU Oradea.
Duminică, 9 aprilie, jucătoarele lui Cristi Busuioc au din nou șansa de a reveni la rezultate pozitive. După câteva înfrângeri severe, CSU Reșița nu mai are același moral , ca după numeroasele victorii, însă luptă pentru a-și păstra poziția pe podium.
În sala sporturilor Antonio Alexe din Oradea, într-un meci ce va conta pentru cea de-a XXI-a etapă din acest sezon competițional, studentele lui Busuioc, întâlnesc, echipa ce ocupă locul 7 în clasamentul Diviziei A de handbal feminin, seria B, cu doar 21 de puncte în cont, CSU Oradea. Arbitrată de Marza și Nedelea din Cluj, echipa din Banat are șansa, în ultima zi a acestei săptămâni, să-și treacă în palmares o nouă victorie.
“Suntem cu aceleași gânduri. Trebuie să ne concetrăm deja pe finalul campionatului. Eram conștienți că ne vor aștepta și momente grele, mă refer la ultimele meciuri pierdute. Mai sunt etape de jucat, ne situăm pe poziția a treia și sper până la final să reușim să ne menținem pe această poziție”, a declarat antrenorul echipei CS Universitatea Reșița, Cristi Busuioc.
Partida CSU Oradea – CS Universitatea Reșița are loc duminică, 9 aprilie, de la ora 15:00, în sala sporturilor Antonio Alexe din Oradea. Înainte de ora jocului, CSU Reșița este cea de-a treia echipă clasată din Divizia A, seria B, cu 33 de puncte în cont. Liderul seriei B este CSM Slatina cu 39 de puncte, iar pe 2 se află CS Minaur Baia Mare cu 36 de puncte în cont.
Related Posts
Banatul Montan strălucește la Romexpo
S-A INTAMPLAT PE 22 NOIEMBRIE...
STIRI PE SCURT.FOARTE PE SCURT.SI PUTIN UMOR!!!
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
1 Comment
Carasanul » CSU Reșița, deplasare accesibilă la CSU Oradea – Banat24
8 aprilie 2017 at 07:38[…] citeste mai mult aici […]