„Tăiem piciorul sau dăm cu rivanol?” – Hurduzeu, chirurgul de Caransebeș al politicii naționale

Într-un moment în care țara se zbate între crize de nervi bugetare și spasme administrative, Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin (născut, desigur, în epicentrul civilizației – Caransebeș), intră pe scena politică națională cu o declarație mai lungă decât o ședință de consiliu fără curent electric.

Cu gravitate de chirurg rural și patos de lider de sindicat din anii ’90, Hurduzeu încearcă o metaforă chirurgicală: „Nu e nicio șmecherie să tai piciorul dacă ai infecție”. Cu alte cuvinte, guvernul – prin decizia de a tăia finanțările locale – e comparabil cu un medic grăbit, cu bisturiul în mână și jurământul lui Hipocrate uitat pe noptieră. Poate că metafora nu e chiar sterilă, dar sigur e inflamată. Întrebarea e: infecția vine de la lipsa banilor sau de la modul cum au fost administrați până acum?

„Primarii nu-s dușmani ai poporului!” – strigă Hurduzeu, cu o nostalgie demnă de un congres PCR unde, în loc de tovărășie, se milita pentru empatie electorală. Nu-i contrazicem. Doar că mulți dintre primarii aceia, cu „pulsul comunităților” în buzunarul de la piept, au ridicat sate de carton și au îngropat miliarde în șanțuri fără canalizare. Iar când li s-au cerut rezultate, au scos fluturașii de salariu ai angajaților de la ADP și au început să plângă pe umărul guvernului.

Despre fonduri și „Anghel Saligny”, Hurduzeu spune că nu pot fi oprite proiectele peste noapte. Corect, dar uită să menționeze că unele dintre ele sunt ca trenurile CFR: plecate din gară pe hârtie, dar încă în câmp, fără șine. Într-o țară unde „executat 0%, dar facturat 70%” e o glumă care circulă între contabilii publici, a cere respect pentru contracte sună puțin forțat.

Ajungem și la România ruptă în două, unde Hurduzeu rostește adevăruri incomode: urbanul mare vs. ruralul sărăcit. Numai că, în loc să vină cu soluții, ridică un deget moralizator spre București și ne povestește că „nu e bine”. Nici n-a fost. Întrebarea e: de ce, când au avut bani, atât de mulți aleși locali i-au investit în parcuri cu dale colorate și WC-uri automate în loc de apă, canal și școli? Poate că guvernul greșește. Dar și administrația locală, în multe cazuri, a fost ocupată mai mult cu panseluțe și firme de casă decât cu „ridicarea celei de-a doua Românii”.

În concluzie, Hurduzeu nu vrea să atace pe nimeni. Doar trage un semnal de alarmă, poate cu aceeași eficiență cu care semafoarele stinse din Reșița mai dirijează circulația. Mesajul e clar: guvernul exagerează, iar primarii sunt niște victime cu epoleți.

Dar totuși, dacă tot vorbim de tratamente: poate nu e nevoie nici să tăiem piciorul, nici să dăm cu rivanol. Poate ar fi cazul să ne uităm mai bine la cine a provocat infecția și să nu mai prescriem fonduri publice fără rețetă.