-
1301: Dinastia Árpád, domnitoare în Regatul Ungariei începând cu sfârșitul secolului al IX-lea, s-a stins odată cu moartea regelui Andrei al III-lea.[1]
-
1506: A fost descoperită într-o podgorie apropiată de bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, grupul statuar grec Laocoon și fiii săi, cu o înălțime de 2,42 de metri și executat din marmură albă, aparținând perioadei elenistice.
-
1514: Papa Leon al X-lea emite o bulă papală împotriva sclaviei.
-
1539: Spania anexează Cuba.
-
1547: Ivan al IV-lea Cel Groaznic ia titlul de țar al Rusiei.
-
1557: Apare, la Brașov, „Octoihul”, în limba slavonă, prima carte tipărită de diaconul Coresi.
-
1595: În lupta de la Putineiu, frații Buzești și Radu Calomfirescu, în fruntea unor detașamente ale oștii de țară, au înfrânt pe tătarii care invadasera țara.
-
1724: Regele Philip al V-lea al Spaniei abdică în favoarea fiului său cel mare, Ludovic, în vârstă de șaptesprezece ani, din motive încă supuse dezbaterii.
-
1814: Tratatul de la Kiel: Frederic al VI-lea al Danemarcei cedează Regatul Norvegiei lui Carol al XIII-lea al Suediei în schimbul Pomeraniei.[2]
-
1858: Napoleon al III-lea al Franței scapă de o tentativă de asasinat făcută de Felice Orsini și complicii săi la Paris.[3]
-
1895: Guvernul japonez anexează Arhipelagul Senkaku.
-
1900: Premiera, la Teatrul Constanzi din Roma a operei Tosca de Giacomo Puccini; în rolul titular Hariclea Darclée, celebra arie „Vissi d’arte, vissi d’amore” fiind compusă special pentru ea.
-
1911: Expediția lui Roald Amundsen la Polul Sud ajunge pe marginea de est a platformei de gheață Ross.[4]
-
1933: Se instalează guvernul național–țărănesc condus de Al Vaida–Voievod.
-
1953: Josip Broz Tito este ales primul președinte al Iugoslaviei.[5]
-
1954: Marilyn Monroe se căsătorește cu fostul star de baseball Joe DiMaggio. Biserica Catolică l-a excomunicat pe DiMaggio, divorțat, pentru bigamie.
-
1972: Urcă pe tron regina Margareta a II-a a Danemarcei, prima regină a Danemarcei din 1412 și primul monarh danez fără nume Frederic sau Christian din 1513.
-
1973: Concertul lui Elvis Presley din Hawaii este transmis în direct prin satelit și stabilește recordul ca cea mai urmărită emisiune de către un artist individual din istoria televiziunii americane.
-
1993: A apărut primul numar al revistei „Dilema”, publicație editată de Fundația Culturală Română, avându-l ca editor-fondator pe Andrei Pleșu.
-
1999: A cincea mineriadă: Greva minerilor din Valea Jiului. Peste 10 000 de mineri își dau acordul în scris pentru a veni la București.
-
2004: Steagul cu cinci cruci a redevenit drapel național al Georgiei, după o pauză de aproximativ 500 de ani.
-
2005: Coborarea sondei Huygens pe Titan, cel mai important satelit al planetei Saturn.
-
2006: O explozie cauzată de acumularea de gaze a ucis șapte oameni la mina din Anina, România.
-
2024: Margareta a II-a a Danemarcei abdică în mod oficial din funcția de regină a Danemarcei la 52 de ani de la ascensiune, iar fiul său cel mare, Frederik, îi succede ca regele Frederik al X-lea.[6]
Nașteri
-
1273: Ioana I de Navara, regină consort a Franței (d. 1305)
-
1507: Ecaterina de Habsburg, soția regelui Ioan al III-lea al Portugaliei (d. 1578)
-
1703: Pavel Nenadovici, episcop de Arad apoi mitropolit de Carloviț (d. 1768)
-
1767: Maria Theresa de Austria, regină a Saxoniei (d. 1827)
-
1819: Dimitrie Bolintineanu, poet român (d. 1872)
-
1823: Carol al III-lea, Duce de Parma (d. 1854)
-
1831: George Victor, Prinț de Waldeck și Pyrmont (d. 1893)
-
1841: Berthe Morisot, pictoriță franceză, eleva lui Corot și Monet (d. 1895)
-
1850: Pierre Loti, scriitor francez (d. 1923)
-
1850: Marele Duce Alexei Alexandrovici al Rusiei (d. 1908)
-
1858: Eugenio Lucas Villaamil, pictor spaniol (d. 1918)
-
1882: Hendrik Willem van Loon, istoric și jurnalist american de origine neerlandeză (d. 1944)
-
1895: Suzanne Marwille, actriță și scenaristă cehă (d. 1962)
-
1896: John Roderigo Dos Passos, scriitor american (d. 1970)
-
1919: Giulio Andreotti, politician italian, prim-ministru al Italiei (d. 2013)
-
1925: Yukio Mishima, scriitor japonez (d. 1970)
-
1929: Aleksandar Petrović, regizor iugoslav/sârb de film (d. 1994)
-
1939: Maria Amarghioalei, cântăreață și dansatoare română, cunoscută sub numele Naarghita (d. 2013)
-
1941: Faye Dunaway, actriță americană
-
1943: Mariss Jansons, dirijor leton (d. 2019)
-
1943: Holland Taylor, actriță americană
-
1948: Carl Weathers, actor american (d. 2024)
-
1952: Călin Popescu Tăriceanu, politician român
-
1953: Victor Socaciu, solist vocal folk–pop, instrumentist român (d. 2021)
-
1962: Andrei Gheorghe, prezentator, realizator de emisiuni de radio și televiziune din România (d. 2018)
-
1966: Marco Hietala, bassist al formației metal finlandeze Nightwish
-
1967: Emily Watson, actriță engleză
-
1968: LL Cool J, rapper, actor american
-
1969: Jason Bateman, actor american
-
1973: Giancarlo Fisichella, pilot de curse italian
-
1978: Costi Ioniță, cântăreț român de manele
-
2001: Valentin Paret-Peintre, ciclist francez
Decese
-
1301: Andrei al III-lea al Ungariei (n. 1265)
-
1527: Ștefăniță, domn al Moldovei, nepot al lui Ștefan cel Mare (n. 1506)
-
1664: Françoise Madeleine d’Orléans (n. 1648)
-
1729: Johann Wilhelm al III-lea, Duce de Saxa-Eisenach (n. 1666)
-
1742: Edmond Halley, astronom englez (n. 1656)
-
1753: George Berkeley, episcop irlandez (n. 1685)
-
1772: Prințesa Mary a Marii Britanii, Contesă de Hesse-Cassel (n. 1723)
-
1820: Prințesa Wilhelmina Caroline a Danemarcei și Norvegiei, Electoare de Hesse-Kassel (n. 1747)
-
1861: Prințesa Maria Carolina de Bourbon-Două Sicilii, Contesă de Montemolín (n. 1820)
-
1867: Jean Auguste Dominique Ingres, pictor francez (n. 1780)
-
1879: Prințul Henric al Țărilor de Jos (n. 1820)
-
1880: Frederic al VIII-lea, Duce de Schleswig-Holstein (n. 1829)
-
1887: Friedrich von Amerling, pictor austriac (n. 1803)
-
1898: Lewis Carroll, scriitor și matematician englez (n. 1832)
-
1905: Ernst Karl Abbe, fizician german (n. 1840)
-
1910: Jacob Volhard, chimist german (n. 1834)
-
1934: Ioan Cantacuzino, medic și bacteriolog român (n. 1863)
-
1939: Prințul Valdemar al Danemarcei (n. 1858)
-
1955: Maurice Dufrêne, artist decorativ francez (n. 1876)
-
1957: Humphrey Bogart, actor american (n. 1899)
-
1962: Suzanne Marwille, actriță și scenaristă cehă (n. 1895)
-
1972: Regele Frederick al IX-lea al Danemarcei (n. 1899)
-
1977: Ermil Gheorghiu, general aviator român (n. 1896)
-
1978: Kurt Gödel, matematician, logician, filosof austriac (n. 1906)
-
1999: Jerzy Grotowski, regizor, teoretician al teatrului, pedagog polonez (n. 1933)
-
2006: Shelley Winters, actriță americană (n. 1920)
-
2008: Barbu Brezianu, istoric și critic de artă, poet, traducător român (n. 1909)
-
2012: Mircea Ciumara, fost ministru de finanțe (n. 1943)
-
2013: Conrad Bain, actor american (n. 1924)
-
2015: Valentin Nicolau, geofizician, scriitor și antreprenor român, fost director al Televiziunii Române (n. 1961)
-
2016: Alan Rickman, actor britanic (n. 1946)
-
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.