La Moldova Nouă, anul fiscal 2025 aduce veşti bune pentru cetăţeni şi mediul de afaceri! Primarul Adrian Torma a anunţat recent, într-o întâlnire organizată la Centrul Cultural pentru Tineret Moldova Nouă, că mai multe taxe locale vor fi diminuate, iar unele vor fi chiar anulate. Decizia, susţinută de consilierii locali, vine ca parte a unei strategii de sprijinire a comunităţii şi de creştere a gradului de colectare a veniturilor la bugetul local.
La eveniment au participat oameni de afaceri, reprezentanţi ai ONG-urilor, persoane fizice şi alşi locali, care au apreciat deschiderea administraţiei faţă de nevoile contribuabililor. “Scopul nostru este să atenuăm povara financiară resimţită de cetăţeni şi agenţii economici în anul fiscal 2024, dar şi să stimulăm colectarea veniturilor pentru a investi în proiecte care îmbunătăţesc calitatea vieţii”, a explicat edilul-primar.
Ce schimbări aduce anul fiscal 2025?
Concret, hotărârea propusă include:
-
Reducerea anumitor taxe aplicate afacerilor locale, pentru a susţine dezvoltarea economică.
-
Anularea unor taxe considerate neesenţiale, care împovărau inutil cetăţenii.
-
Implementarea unui sistem mai flexibil pentru plata impozitelor, cu facilităţi destinate contribuabililor care achită la timp.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.