Rusia ne avertizează că ne chemăm moartea dacă ne implicăm şi mai mult în războiul din Ucraina. Sunteţi în clubul sinucigaşilor, ne transmite un sfătuitor al lui Putin. Avertizarea fără echivoc ne gaseşte în plină degringoladă politică la Bucureşti pe tema: îi trimitem sau nu sisteme de apărare antiaeriană Patriot lui Zelenski. Un general român, fost comandant NATO, este îngrozit de idee. Mai mulţi parlamentari din Germania propun ca România si Polonia să-şi instaleze sistemele Patriot la graniţele cu Ucraina. Asta ar însemna ca bateriile Patriot din cele două ţări să doboare rachetele lansate de ruşi asupra oraselor din vestul Ucrainei. Generalul Mircea Mîndrescu, fost comandant în cadrul NATO, crede că este o variantă riscantă pentru ţara noastră.Mircea Mîndrescu, general NATO: Am fi parte la război din punctul meu de vedere. În condiţiile în care intri şi execuţi misiuni de luptă cu efect pe teritoriul Ucrainei. Escaladarea este extraordinară şi există şanse foarte mari. Să zică pentru ca sunteţi participanţi la război atunci noi mărim teatrul acţiunilor militare.Rusia a reacţionat virulent. „România şi Polonia vor intra în clubul sinucigaşilor dacă vor fi de acord cu o asemenea idee.” – sună ameninţarea de la Moscova.Serghei Lavrov, ministrul rus de externe: Acţiunile noastre sunt îndreptăţite. Dacă ei vor ca războiul din Ucraina să se termine pe câmpul de luptă, atunci va fi câmpul de luptă. Mircea Mîndrescu, general NATO: Una e să fii un aliat din vestul Europei. Alta este situaţia în condiţiile în care care eşti la graniţa NATO, exact lângă focarul care nu ca mocneşte, arde! Cum suntem noi, cum sunt polonezii. Lui Iohannis ii pasa prea putin! El spera sa capete un ciolan de ros la Washington, departe de campul de lupta!
PSD-PNL-GAINI DE JUMULIT PENTRU PRESA!
În doar trei ani, începând din 2021, PSD şi PNL au plătit peste 257 de milioane de lei pentru ştiri pozitive în mass-media. Adică aproape 52 de milioane de euro. Cu un milion mai mult decât a costat construcţia spitalului „Dăruieşte viaţă”, dedicat copiilor bolnavi de cancer, făcut din donaţii de la oameni şi firme.PSD şi PNL au cumpărat ştiri pozitive cu o sumă egală cu cât a costat construcţia spitalului „Dăruieşte viaţă”. Plăţile au crescut, în secret, de la 60 de milioane de lei pe an la peste 100 de milioane de lei.Analiza sumelor plătite de PSD şi PNL în ultimii trei ani, în care nu au existat campanii electorale, dezvăluie o creştere spectaculoasă a banilor utilizaţi pentru presă şi propagandă. Fără să prezinte informaţii concrete unde ajung banii publici, PSD şi PNL au profitat de subvenţia încasată, potrivit datelor raportate la Autoritatea Electorală Permanentă. Beneficiarii reali, site-urile care au avut contracte cu partidele, nu sunt prezentaţi de partide. Nici articolele nu sunt marcate ca publicitate politică.Si ne mai vaitam ca presa nu e independenta! Pai, proasta sa fie!
MEGA IMAGE-BEI AICI SI MORI ACASA
Mega Image a retras de pe rafturi un produs extrem de apreciat de clienți, iar specialiștii avertizează că ar putea conține pesticide. Cei care au achiziționat acest produs sunt sfătuiți să-l returneze imediat.
În magazinele Mega Image a fost declanșată o alertă alimentară după retragerea de pe rafturi a unui produs cunoscut. Anunțul a fost făcut de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), care a avertizat că acest produs prezintă un pericol semnificativ pentru sănătate, conform Playtech. Clienții Mega Image sunt în alertă după ce s-a constatat că uleiul de măsline extravirgin Gaea, un produs aparent nepericulos, a fost retras de pe rafturi din motive de sănătate publică. Motivul precis este prezența unui pesticid periculos în compoziția acestuia. Această situație a stârnit îngrijorare, având în vedere consecințele grave pe care le poate avea asupra sănătății umane. Efectele posibile ale consumului de alimente contaminate cu pesticide pot fi diverse și extrem de neplăcute, incluzând simptome precum greață, vărsături, diaree, dureri abdominale, slăbiciune, tremurături, convulsii și chiar comă.Detaliile suplimentare despre produsul afectat, uleiul de măsline extravirgin Gaea, dezvăluie că acesta face parte din lotul cu numărul L4009 și este disponibil în ambalaj de 500 ml. Informațiile de pe etichetă indică faptul că produsul ar fi trebuit să expire abia în anul 2025. Cu toate acestea, furnizorul a confirmat că acest lot a fost afectat de o contaminare încrucișată cu un alt lot în care a fost detectat un pesticid. Mai exact, pesticidele găsite în uleiul de măsline de la Mega Image sunt clasificate ca fiind un insecticid organofosforic de contact, cunoscut pentru acțiunea sa letală asupra unui spectru larg de dăunători în toate stadiile lor de dezvoltare, inclusiv larve, nimfe și adulți. Acest tip de pesticid poate avea efecte devastatoare asupra insectelor, omorându-le prin contact, ingestie și chiar inhalare.Imediat după ce au făcut această sesizare, specialiștii ANSVSA au transmis un mesaj important pentru toți clienții Mega Image. Astfel, aceștia au fost informați cu privire la produsul exact și la lotul din care face parte, astfel încât să îl poată returna. „Retragerea produsului de pe piață și rechemarea acestuia de la consumatori au fost declanșate la solicitarea furnizorului, urmând principiul precauției de contaminare încrucișată cu un alt lot la care s‐a detectat prezența pesticidului clorpirifos.. Menționăm că lotul L4009 cu termenul de valabilitate: Iulie 2025, nu s‐a detectat pesticidul clorpirifos”, au transmis reprezentanții ANSVSA. Reacția celor de la Mega Image Mega Image își informează clienții despre riscurile potențiale asociate consumului produsului afectat și îi îndeamnă ferm să evite consumul oricărui produs din loturile menționate anterior. Clienții sunt încurajați să prezinte bonul fiscal pentru a putea returna produsele la punctul de vânzare de unde le-au achiziționat. Este important de menționat că termenul limită pentru returnarea sau distrugerea produselor este stabilit la data de 24.05.2024. Această dată reprezintă un termen clar și ferm, în conformitate cu angajamentul Mega Image de a gestiona rapid și eficient situația. „Le cerem scuze clienților noștri pentru neplăcerea creată și îi asigurăm că monitorizăm permanent calitatea și siguranța produselor noastre”, a transmis Mega Image.Sa te otravesti si sa mai dai si bani frumosi pentru asta, e o realizare!
RUSIA NU-SI PERMITE SA ATACE ROMANIA! CHIAR CREDETI?
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat marţi seară că este „prematur” să se spună dacă România va da sau nu sistemul Patriot Ucrainei, decizia, „extrem de importantă”, urmând a fi luată în cadrul CSAT. „O eventuală decizie a României deranjează foarte mult Moscova”, a mai afirmat Ciolacu, adâugând că Rusia nu va ataca România.„Cred că este prematur, decizia se va lua cadrul CSAT, cum este şi normal. Este o decizie importantă”, a declarat marţi seară, la Digi 24, premierul Marcel Ciolacu, întrebat dacă România va da Ucrainei sistemul Patriot, relatează News.ro.Ciolacu a adăugat că a văzut reacţia Moscovei: „Noi avem de-a face cu un agresor şi cu un dictator (…) O eventuală decizie a României deranjează foarte mult Moscova”.Premierul susţine, însă, că Rusia nu va ataca România.„Vreau să fiu foarte bine înţeles: Rusia nu va ataca România. Rusia nu-şi permite să atace România şi nici nu vrea să atace România”, a susținut Marcel Ciolacu.Ei, dar poate se imprumuta de la chinezi si isi permite luxul sa ne atace!
SIMION CREDE CA UDMR E O CREATURA HIDOASA
UDMR Satu Mare consideră că discursul preşedintelui AUR, George Simion, de la evenimentul de duminică de lansare a candidaţilor din judeţ ai formaţiunii sale, instigă la ură interetnică.„Aflat duminică la un eveniment de prezentare a candidaţilor AUR în oraşul Ardud din judeţul Satu Mare, preşedintele acestei formaţiuni politice extremiste, George Simion, a avut un discurs instigator la ură interetnică, atacând într-un stil ordinar organizaţia care reprezintă comunitatea maghiară, Uniunea Democrată Maghiară din România, şi implicit pe toţi maghiarii din România. „Mesajul meu în Satu Mare este că duşmanul nostru politic în acest judeţ şi la nivel naţional este o creatură hidoasă, şovină numită UDMR”, a rostit George Simion, liderul partidului extremist AUR. Un asemenea discurs belicos şi plin de ură la adresa maghiarilor nu îşi are locul în Satu Mare, un judeţ multicultural în care convieţuiesc paşnic şi respectându-se reciproc români, maghiari, şvabi, romi, slovaci şi reprezentanţi ai altor minorităţi naţionale. Asemenea derapaje trebuiesc stopate şi sancţionate imediat de autorităţile abilitate”, transmite UDMR marți într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.UDMR precizează că la nivel de judeţ „AUR este în cârdăşie cu PNL”, din moment ce îl susţine pe liderul PNL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean.„Mai dezgustător este faptul că, la nivelul judeţului Satu Mare, AUR este în cârdăşie cu PNL, un partid care vrea să se prezinte în faţa alegătorilor ca organizaţie respectabilă şi responsabilă. Preşedintele AUR la nivel naţional, dar şi structurile sale judeţene din Satu Mare, au declarat public că îl susţin pe candidatul liberal la preşedinţia Consiliului Judeţean Satu Mare, liderul PNL Satu Mare, deputatul Adrian Felician Cozma. Nu degeaba se spune că cine se-aseamănă se adună, căci şi deputatul Cozma a avut de-a lungul ultimilor ani un discurs la fel de plin de ură la adresa reprezentanţilor bisericilor maghiare, organizaţiilor non-guvernamentale dar şi ale comunităţii maghiare din ţara noastră. E cât se poate de clar că în Satu Mare, PNL a devenit egal cu AUR. Brătienii se învârt în mormânt când văd la ce alianţă extremistă s-a dedat preşedintele liberalilor sătmăreni, în goana sa disperată după voturi”, adaugă sursa citată.
În comunicatul UDMR Satu Mare se mai afirmă că alegătorii din acest judeţ nu apreciază „asemenea discursuri instigatoare la ură interetnică” şi îi vor sancţiona la votul din 9 iunie atât pe liberali, cât şi pe candidaţii AUR. Vadim ar fi tare mandru de tine, Simioane!
DESPRE LACOMIE
* Daca vreti sa inlaturati lacomia, alungati mai intai pe cel care a zamislit-o: luxul. ( Cicero )
* Lacomia tuturor este paznicul cel mai vigilent impotriva lacomiei unui singur ins. ( Honore de Balzac )
* La mancat – are patru maini, la lucrat, ramane ciung. ( proverb armenesc )
* Saracia doreste multe lucruri, dar lacomia le vrea pe toate. ( Publilius Syrus )
* Cel care ravneste intruna e sarac, iar cel care nu ravneste niciodata e bogat. ( proverb )
* Cel condus de lacomie si ambitie urca bolovanii pe deal numai pentru ca dupa aceea sa-i vada rostogolindu-se la vale. ( Stephen Karcher )
* Lacomia e un viciu ai carui ochi sunt mai mari decat stomacul. ( proverb )
* Sunt inconjurat de preoti care tot canta pe toate vocile ca imparatia lor nu este din lumea asta, dar care intre timp acapareaza cu lacomie tot ce apuca. ( Napolen Bonaparte )
* Lacomia e un actor care, pe langa toate rolurile, poate interpreta – cu succes – pana si dezinteresul fatza de castig. ( proverb )
* Sunt oameni care se tarasc ca omizile pana ajung sa se imbuibe din frunzele pomilor in care s-au urcat. ( Tudor Musatescu )
* Nu ravni prea mult, ca sa te poti bucura de ce ai. ( proverb )
* Este lacomie sa vorbesti numai tu, dar sa nu vrei sa asculti deloc. ( Democrit )
* Destul ajunge si prea mult strica. ( proverb italian )
* Care este cea mai mare saracie ? Lacomia. ( Seneca )
* Cine ravneste la bunul altuia pierde si pe al sau. ( Phaedru )
* E greu sa cunosti masura, cand iti merge bine. ( Theognis )
* Multe lucruri lipsesc celui sarac, dar celui lacom ii lipsesc toate. Un om lacom nu e bun pentru nimeni; e si mai putin pentru el insusi. ( Seneca )
* Multe mancaruri, multe boli. ( proverb romanesc )
* In dorul de mai mult pierdem si ce avem. ( Babrios )
* Cine renunta la putin pentru a avea mult nu va avea niciodata nici pe unul nici pe celalalt. ( proverb italian )
* Cu cat creste gramada de bani, cu atat creste si iubirea de bani. ( Juvenal )
* Necazul iese din gura, boala intra prin gura. ( proverb chinezesc )
* Cei care ravnesc la mai mult decat au, pierd din pricina lacomiei lor si ceea ce au. ( Esop )
* Niciodata nu se stinge setea de a avea cat mai mult, niciodata aceasta sete nu e potolita; te chinuie dorinta de a spori ceea ce ai, cum te chinuie teama de a o pierde. ( Cicero )
* Mananci prea mult: te vei agita ca un peste; mananci putin: vei sari ca o gazela. ( proverb afgan )
* Lacomia este posibila si fara bani. ( Karl Marx )
* Niciodata un bun bucatar n-a facut din stapanul lui un savant. ( proverb )
* Agonisind se imbogateste avarul, iar generosul – daruind. ( Hrandt Avakian )
* Vedeti si paziti-va de orice fel de lacomie de bani; caci viata cuiva nu sta in belsugul avutiei lui. ( Iisus )
* Cine fuge dupa doi iepuri nu prinde niciunul. ( proverb )
* Lacomia este o betie mai rea decat betia. ( Ioan Gura de Aur )
* Nu poti sa tii doi pepeni intr-o mana. ( proverb )
* Lacomia este viciul sufletelor lipsite de bune insusiri. ( Jean-Jacques Rousseau )
* Cine mananca pana se imbolnaveste posteste pana se insanatoseste. ( proverb romanesc )
* Nimic prea mult. ( Solon )
* Hraneste-ti trupul, dar nu-l omori prin lacomie! ( Ioan Gura de Aur )
* Cine intreprinde prea multe termina putine. ( proverb italian )
* Cine iubeste argintul nu se satura niciodata de argint si cine iubeste bogatia multa nu trage folos din ea. ( Solomon )
* Pentru un stomac care se multumeste cu putin noaptea nu e niciodata scurta.(Democrit )
* Unde moare furnica daca nu in zahar? ( proverb indian )
* Nu traim din ceea ce mancam, ci numai din ceea ce digeram. Principiu adevarat pentru spirit ca si pentru trup. ( Benjamin Franklin )
* Mormintele sunt pline de necazuri si de prea mare lacomie. ( proverb spaniol )
* Nimic nu este mai primejdios pentru stomac, pentru creier si putere de viata decat a manca si a bea mai mult decat trebuie. ( Socrate )
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii, esti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii.AcceptăCiteşte mai mult
Politica de Confidențialitate & Cookie
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.