DACA AI PUTIN NOROC/TOTI DINTII ITI CRESC LA LOC!
Evidențiat pentru prima dată în cadrul unui studiu în 2021, un medicament pentru creșterea dinților va intra în sfârșit în testele pe oameni în acest an. Au fost acoperite planurile pentru ca medicamentul să ajungă la studii clinice anul trecut, iar acum, se pare că testele pe oameni au fost programate oficial.
Prima fază a testelor pe oameni va începe în septembrie, cu 30 de adulți sănătoși de sex masculin care vor participa la studiu. Fiecărui pacient îi lipsește cel puțin un dinte din spate. Faza 2 a fost programată provizoriu pentru 2025 și va implica pacienți cu vârste cuprinse între doi și șapte ani care au fost diagnosticați cu anodonție congenitală și cărora le lipsesc cel puțin patru dinți de la naștere. Descoperirea și testarea ulterioară a acestui medicament pentru regenerarea dinților sunt interesante din mai multe motive. Cel mai important, ar trebui să facă înlocuirea dinților pierduți mult mai accesibilă, fără a fi nevoie de intervenții chirurgicale super-invazive care îi lasă pe pacienți cu proteze prea scumpe pe care trebuie să se îngrijoreze că se vor rupe și înlocui. Teste fără efecte secundare.Echipa responsabilă de descoperirea medicamentului l-a testat deja pe scară largă pe animale, fără a observa efecte secundare, iar în 2018 a văzut cum au crescut cu succes dinți noi pe dihori. Dihorii au muguri dentari foarte asemănători cu cei ai oamenilor, ceea ce arată că medicamentul ar trebui să reacționeze în mod similar și în gurile umane, informează bgr.com. Medicamentul se concentrează în principal pe dezactivarea unei proteine numite USAG-1, despre care se crede că împiedică mugurii dentari să se dezvolte în dinți de lapte sau în dinți permanenți. Dacă testele pe oameni se desfășoară cu succes și fără probleme, atunci mulți speră că vom vedea medicamentul pentru regenerarea dinților la scară largă și pus la dispoziția pacienților care au nevoie de el înainte de sfârșitul deceniului.În timp ce obiectivul principal este de a ajuta pacienții cu agenezie dentară, o afecțiune genetică care cauzează absența dinților, se speră că medicamentul poate fi folosit dincolo de aceasta pentru a ajuta pe oricine care a pierdut dinți din orice motiv de-a lungul vieții.Va sati seama cat va scadea pretul protezelor?
NICUSOR NE SCALDA IN DATORII
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, susține că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului București nu are datorii, ci că nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Mai mult de atât, edilul spune că datoriile sunt un fenomen normal și că doar fostul dictator Nicolae Ceaușescu nu le avea. „Trebuie să facem diferența, eu n-am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii. Doar Ceaușescu nu a avut datorii. În rest, toată lumea are datorii și e bine să aibă ca să pui banii în dezvoltare.Eu am spus că Primăria Capitalei nu mai are datorii curente, adică cum erau acele 165 de milioane către firma Otokar care n-a făcut autobuzele.Datoriile există, numai că ele nu sunt curente. El nu poate veni, cum a venit în 2020, să ne blocheze conturile.Datoriile, în ansamblul lor, sunt un fenomen normal. Numai că ele sunt eșalonate, trebuie să plătim în fiecare lună, avem un calendar, în unele luni plătim 15.000 de lei, în altele 3 milioane de lei”, a declarat Nicușor Dan la un post TV.Asa, Nicusor!Incet, incet dai totul pe goarna si lasi ziaristii de investigatii fara paine!
DU-MA ACASA, MAI TRAMVAI/ CU MULT CHIN SI CU MULT VAI!
Ploieștiul se confruntă cu probleme în ceea ce privește transportul public în comun, în special când vine vorba de tramvaie. O mare parte dintre tramvaiele utilizate în oraș sunt second-hand și au o vechime de aproape 30 de ani. În ultimii opt ani, doar aproximativ 26% dintre mijloacele de transport au fost înlocuite.Ploieștiul se află într-un clasament nefavorabil în comparație cu alte orașe din țară, deoarece nu a reușit să achiziționeze nici măcar un tramvai nou. Există intenția de a achiziționa tramvaie noi prin PNRR, însă până în prezent nu s-au făcut progrese în acest sens.Această situație este în contrast cu alte orașe din țară care au reușit să încheie deja contracte pentru achiziționarea de tramvaie moderne.La nevoie si tramvaiele trase de cai sunt bune!
ORBAN NU-L SIMPATIZEAZA PE ZELENSKI
Ungaria a declarat că refuză să participe la planul de ajutorare pe termen lung al Ucrainei, pe care l-a denunțat drept o „misiune nebunească”, scrie novinite.com.Decizia Ungariei vine pe fondul escaladării tensiunilor din interiorul alianței cu privire la strategia privind Ucraina în timpul războiului cu Rusia.În aprilie, aliații NATO au ajuns la un acord pentru a crea un fond de 100 de miliarde de euro, pentru a oferi asistență militară continuă Ucrainei, intenționând să preia responsabilitățile de coordonare de la Grupul Ramstein condus de SUA. Cu toate acestea, Ungaria a renunțat la această inițiativă, invocând preocupări legate de potențialul de creștere a ostilităților și de orientarea alianței către operațiuni ofensive.„Ungaria va rămâne în afara misiunii nebunești a NATO, în ciuda tuturor presiunilor”, a afirmat Peter Szijjártó, ministrul de externe ungar, în timpul unui eveniment Facebook Live, subliniind poziția fermă a țării împotriva propunerilor NATO, percepute ca exacerbând riscul de escaladare a conflictului, precizează Novinite.Suntem convinsi ca antipatia este reciproca si ca nici Zelenski nu l-ar ajuta peOrban!
EUROVIZION-LUPTA IMPOTRIVA BUNULUI SIMT!
Nemo a câştigat Eurovision 2024 pentru Elveţia cu „The Code”, un cântec extrem de personal despre ce înseamnă a fi non-binar. Trofeul e un premiu care încheie o competiţie marcată de controverse, în special cu privire la participarea Israelului. „Sper că această competiţie va putea continua să încurajeze pacea şi demnitatea pentru fiecare”, a declarat artistul Nemo, în vârstă de 24 de ani, care a obţinut 591 de puncte. Este prima victorie a Elveţiei de la „Ne partez pas sans moi”, interpretat de Celine Dion, în 1988.Nemo a obţinut de la jurii 365 de puncte, la care s-au adăugat cele 226 de puncte de la public – l-a depășit astfel pe favoritul croat, Baby Lasagna, care a adunat 547 de puncte.Ucraina s-a clasat pe locul trei (453 de puncte), iar Franţa pe locul patru (445 de puncte).„The Code spune povestea călătoriei pe care am început-o realizând că nu sunt nici bărbat, nici femeie”, declarase Nemo înainte de anunțarea câștigătorului.Artista israeliană Eden Golan, a cărei prezenţă la Malmo a generat controverse aprinse din cauza războiului țării ei împotriva Hamas în Gaza, s-a clasat pe locul cinci, obţinând 323 de puncte.Mii de persoane au manifestat la Malmo împotriva participării Israelului la competiţie, din cauza războiului din Gaza; de altfel, poliţia din zona arenei unde s-a desfășurat concursul a confirmat că a folosit gaze cu piper asupra protestatarilor pro-palestinieni.Eden Golan şi-a asigurat locul în finală cu piesa „Hurricane”, a cărei versiune iniţială a trebuit modificată deoarece făcea aluzie la atacul grupării islamiste Hamas care a însângerat Israelul pe 7 octombrie 2023.Anunţul rezultatelor juriului din Israel, care a acordat 12 puncte Luxemburgului, a fost huiduit zgomotos în arenă.Reprezentantul Eurovision (EBU) a fost și el huiduit atunci când a anunţat cui îi revin cele 12 puncte din partea Ţărilor de Jos – juriul olandez a refuzat să îşi anunţe propriul vot după descalificarea concurentului din Olanda.A fost pentru prima dată în istoria concursului când o ţară a fost descalificată, după ce cântăreţul şi rapperul olandez Joost Klein a fost exclus din spectacolul principal din cauza, potrivit EBU, unui incident în care a fost implicată o femeie din echipa de producţie.Deşi scandalurile legate de Eurovision sunt relativ frecvente, o astfel de măsură – de descalificare a unui finalist în ajunul concursului – este fără precedent, potrivit unui specialist citat de Reuters.La ediția a 68-a Eurovision au participat 25 de ţări, iar printre favorite au fost Croaţia, Elveţia, Israel şi Ucraina.Romania n-ar fi avut nicio sansa!Bunul sit si normalitatea n-au ce cauta la Eurovision!
BIDEN NU-L CUNOASTE PE NETANYAHU SI CREDE IN MINNUNI
Preşedintele SUA Joe Biden a apreciat sâmbătă că o încetare a focului este posibilă „mâine” în războiul dintre Israel şi Hamas, dacă gruparea palestiniană eliberează ostaticii, relatează AFP.„Mâine ar putea exista o încetare a focului dacă Hamas eliberează ostaticii”, a dat asigurări Biden în cursul unei recepţii de strângere de fonduri, în apropiere de Seattle, nord-vestul Statelor Unite.Duminică, secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a lansat un apel la încetarea „imediată” a focului în Fâşia Gaza, la eliberarea ostaticilor şi la o creştere a ajutorului pentru enclava palestiniană supusă unui asediu israelian.
„Îmi reiterez apelul, apelul lumii întregi la o încetare a focului umanitară imediată, la eliberarea necondiţionată a tuturor ostaticilor şi la o creştere imediată a ajutorului umanitar. Dar o încetare a focului nu ar fi decât un început. Va fi un drum lung pentru a înlătura traumele cauzate de acest război”, a declarat Guterres într-o intervenţie video la o conferinţă internaţională a donatorilor desfăşurată în Kuweit.Armata israeliană a estimat că după ce a ordonat sâmbătă evacuarea unor părţi din oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza circa 300.000 de palestinieni au părăsit localitatea, transmite dpa.Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni afirmă însă că numărul celor care au plecat este de numai 150.000.Forţele armate israeliene intenţionează să îşi extindă operaţiunile militare în Rafah, iar ordinul respectiv vizează inclusiv două tabere de refugiaţi, arată mesajul în arabă difuzat în reţeaua X şi prin SMS.Palestinienilor aflaţi acolo li se cere să se mute imediat în satul Al-Mawasi de pe coasta Mării Mediterane; armata sugerează că va ataca poziţii ale grupării islamiste Hamas din apropierea frontierei cu Egiptul.Ofensiva israeliană de la Rafah a început săptămâna aceasta, deşi ONU şi mai mulţi lideri străini au cerut Israelului să pună capăt operaţiunii, deoarece atacurile ar putea ucide sau răni în masă refugiaţii ajunşi în oraş din întreaga Fâşie Gaza.Războiul Israel-Hamas a izbucnit pe 7 octombrie după ce luptători ai Hamas infiltraţi din Gaza au lansat un atac fără precedent împotriva Israelului, ucigând peste 1.170 de persoane, majoritatea civili.Tot atunci, peste 250 de persoane au fost răpite, iar 128 sunt în continuare captive în Gaza, dintre care se crede că 36 au murit, potrivit armatei israeliene.
Ca ripostă, Israelul a promis că va „anihila” Hamas, aflat la putere în Gaza din 2007, şi că va elibera ostaticii, şi a lansat o ofensivă care s-a soldat până în prezent cu 34.971 de morţi, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza.
NETANYAHU E VAR CU HITLER?
remierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele columbian Gustavo Petro au făcut din nou schimb de replici pe reţelele de socializare, la o săptămână după ce Bogota a rupt legăturile diplomatice cu Israelul din cauza războiului împotriva Hamas în Gaza, potrivit News.ro.Într-o postare pe X, fostul Twitter, adresată lui Netanyahu, Petro scrie: „Lansarea de bombe asupra a mii de copii, femei şi bătrâni nevinovaţi nu te face un erou. Rămâi alături de cei care au ucis milioane de evrei în Europa”.”Un genocid este un genocid, indiferent de religie. Încercaţi măcar să opriţi masacrul”, adaugă el.Vineri, Petro a cerut Curţii Penale Internaţionale (CPI) să emită un mandat de arestare pe numele lui Netanyahu. El a criticat în repetate rânduri acţiunile Israelului în Gaza, refuzând să condamne atacul Hamas din 7 octombrie – în care au fost ucise aproximativ 1.200 de persoane şi 252 au fost luate ostatice, majoritatea civili. La doar trei zile după masacru, el a comparat înalţi oficiali israelieni cu nazişti germani, informează Times of Israel.Comentariile preşedintelui columbian din această dimineaţă urmează unui tweet al lui Netanyahu de sâmbătă seară, în care acesta a scris: „Israelul nu va primi lecţii de la un susţinător antisemit al Hamas, o organizaţie teroristă care a masacrat, violat, mutilat şi ars de vii 1.200 de oameni nevinovaţi la 7 octombrie. Să vă fie ruşine, domnule preşedinte Petro!”, potrivit News.ro.Petro se inseala!Nu mult, dar se inseala!
CITATE CELEBRE
„Cunoașterea este putere.”
„Timpul vindecă toate rănile.”
„Munca înseamnă succes.”
„Dragostea învinge totul.”
„Pierderea face parte din viață.”
„Încrederea se câștigă, nu se cere.”
„Fă ce spui și spune ce faci.”
„Fericirea constă în a face ce îți place.”
„Curajul este înfricoșător, dar necesar.”
„Înfrângerea este doar o oprire, nu o finalitate.”
„Înțelepciunea este să știi că nu știi totul.”
„Riscul este esențial pentru progres.”
„Prietenii adevărați sunt greu de găsit, dar de neprețuit.”
„Schimbarea este singura constantă în viață.”
„Respectul se câștigă prin respect.”
„Succesul este rezultatul pregătirii și al oportunităților.”
„Sănătatea este cea mai mare avere.”
„Creativitatea este curajul de a te exprima liber.”
„Gândurile pozitive atrag rezultate pozitive.”
„Fericirea nu constă în a avea, ci în a fi mulțumit cu ceea ce ai.”
„Ceea ce nu te omoară te face mai puternic.” – Friedrich Nietzsche
„Fericirea este o direcție, nu un loc.” – Sydney J. Harris
„Viața este ceea ce se întâmplă când sunteți ocupat cu alte planuri.” – John Lennon
„Învață din trecut, trăiește în prezent, speră pentru viitor.” – Albert Einstein
„Singura cale de a face o treabă grozavă este să iubești ceea ce faci.” – Steve Jobs
„Dacă visezi, visează măreț.” – Swami Vivekananda
„Omul este măsurat nu după cât are, ci după cât dăruiește.” – Kahlil Gibran
„Cunoașterea este putere.” – Francis Bacon
„Învingătorul nu renunță niciodată, iar cel care renunță nu învinge niciodată.” – Vince Lombardi
„Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.” – Mahatma Gandhi
„Nu există cale spre fericire. Fericirea este calea.” – Buddha
„Viața este ceea ce faci din ea.” – Anonim
„Ceea ce gândim, devenim.” – Buddha
„Viața este fie o aventură îndrăzneață, fie nimic.” – Helen Keller
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.