DAI UN BAN, DAR STAI IN FATA!
O nouă obligație fiscală intră în vigoare în România. ANAF va începe să trimită notificările pentru plata „taxei pe lux”. „Taxa pe lux” a fost adoptată încă de anul trecut și e valabilă începând cu acest an. Astfel, potrivit legii, românii care dețin proprietăți imobiliare sau mașini scumpe trebuie să plătească o nouă taxă. ANAF va începe să trimită înștiințări persoanelor cu proprietăți evaluate la peste jumătate de milion de euro.
Potrivit reglementărilor, românii care dețin locuințe cu o valoare mai mare de 500.000 de euro sunt obligați să plătească un impozit de 0,3% din suma care depășește acest prag. Același impozit se aplică și pentru cei care dețin autoturisme cu o valoare de peste 75.000 de euro.
Astfel, conform prevederilor legale, impozitul special va viza casele și autoturismele cu valoare ridicată, și anume:
– persoanele fizice care, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent, dețin clădiri rezidențiale în proprietate sau proprietate comună în România, cu o valoare impozabilă care depășește 2.500.000 de lei (~500.000 de euro);
– persoanele fizice și juridice care dețin autoturisme înmatriculate sau înregistrate în România, cu o valoare de achiziție individuală ce depășește 375.000 de lei (~75.000 de euro).
Trebuie achitată până pe 30 aprilie
De menționat este că „taxa pe lux” trebuie achitată pentru întregul an fiscal, iar contribuabilii sunt responsabili să îl calculeze, să îl declare și să îl plătească la ANAF până la data de 30 aprilie inclusiv, pentru proprietăți, și până la data de 31 decembrie inclusiv, pentru mașini, în fiecare an fiscal corespunzător.
În ceea ce privește impozitul aplicabil mașinilor, suma se datorează pentru o perioadă de cinci ani, începând de la data predării-primirii autovehiculului. Această regulă vine să pună în aplicare o corecție temporală, având în vedere durata de utilizare și deprecierea autoturismului.
Referitor la imobile, rămâne de văzut cum va fi declarat impozitul special în cazul în care clădirile sunt deținute în cotă-parte. Mai exact, este incert dacă este suficientă depunerea declarației privind impozitul special de către un singur coproprietar sau dacă fiecare coproprietar va trebui să declare impozitul special pentru cota sa de proprietate. În acest caz, obligația de raportare poate fi influențată de procentul de cotă-parte deținut de fiecare coproprietar, potrivit unei analize a EY România.Pariem ca nici 0,03% din ce vizati n-au sa plateasca nicin sfant!Obrazul subtire cu obraz gros se tine!
NEMTII SE DAU CU RUSII!
La Dusseldorf se deschide luni procesul în care un ofiţer german este acuzat că ar fi furnizat informaţii unui serviciu de informaţii rus, informează dpa, conform AGERPRES.
Acuzatul, care are gradul de căpitan, a lucrat la Biroul federal al Bundeswehr pentru echipament, tehnologia informaţiei şi servicii de suport (BAAINBw), cu sediul la Koblenz.Biroul este responsabil cu echiparea armatei germane cu arme şi echipamente, precum şi cu dezvoltarea, testarea şi achiziţia de tehnologii militare.Bărbatul este acuzat că, începând din mai 2023, s-ar fi oferit să coopereze cu consulatul general rus la Bonn şi cu ambasada rusă la Berlin cu câteva ocazii şi din iniţiativă proprie.Procurorii spun că inculpatul Thomas H. a predat informaţii cu intenţia ca acestea să fie folosite de serviciile ruse. Nu există indicii că ar fi primit bani în schimb.Nu au fost dezvăluite detalii cu privire la ce informaţii ar fi putut fi transmise.
Poliţia federală l-a arestat pe căpitan în august 2023 la Koblenz, iar parchetul l-a inculpat în martie.Germania este unul din cei mari furnizori de arme pentru Ucraina în faţa invaziei ruse, iar instituţiile de securitate ale statului afirmă că şi-au intensificat eforturile de a combate spionajul serviciilor ruse.Se pare ca nemtii au uitat ce le-au facut rusii la Stalingrad!
AMERICANII SE LEAPADA DE BIDEN
Potrivit datelor, opiniile despre primul mandat al fiecărui candidat par acum să funcționeze în favoarea lui Trump, majoritatea americanilor spunând că, privind în urmă, mandatul lui Trump ca președinte a fost un succes, în timp ce o mare majoritate spune că al lui Biden a fost până acum un eșec.Sprijinul pentru Trump în rândul alegătorilor înregistrați se menține constant la 49% într-o confruntare cu Biden, la fel ca în ultimul sondaj național CNN privind alegerile din ianuarie. Joe Biden este cotat la 43%, în scădere față de 45% înregistrat în urmă cu trei luni.Privind în urmă, 55% dintre americani spun acum că văd președinția lui Trump ca pe un succes, în timp ce 44% o consideră un eșec. Într-un sondaj din ianuarie 2021, realizat chiar înainte ca Trump să își încheie mandatul și la câteva zile după revoltele din 6 ianuarie de la Capitoliu, 55% au considerat mandatul său ca președinte un eșec.În ceea ce-l privește pe Biden, 61% spun că președinția sa până acum a fost un eșec, în timp ce 39% spun că a fost un succes. Procentajul reprezintă o involuție față de luna ianuarie 2022, după primul an de mandat, când 57% au considerat primul său an drept un eșec, iar 41% un succes.Republicanii sunt acum mai uniți în jurul ideii că președinția lui Trump a fost un succes decât sunt democrații când se raportează la Biden. În ansamblu, 92% dintre republicani consideră că mandatul lui Trump a fost un succes, în timp ce doar 73% dintre democrați spun că cel al lui Biden a fost un succes până acum. Dintre independenți, 51% spun că președinția lui Trump a fost de succes, în timp ce doar 37% consideră că președinția lui Biden este un succes.Bine ca macar acum li s-a luat ceata de pe ochi!
TURCII II DAU CU FLIT LUI IOHANNIS!
Turcia le-a spus aliaților că va sprijini candidatura prim-ministrului olandez Mark Rutte pentru șefia NATO. Anunțul a fost făcut de un oficial turc, citat de Reuters.Următorul șef al NATO se va confrunta cu provocarea de a menține viu sprijinul aliaților pentru lupta Ucrainei împotriva invaziei rusești, ferindu-se în același timp de orice escaladare care ar putea antrena alianța militară direct într-un război cu Moscova.NATO ia decizii prin consens, așa că orice candidat are nevoie de sprijinul tuturor celor 32 de aliați.Turcia, alături de celelalte state membre ale NATO, Ungaria, Slovacia și România nu și-a exprimat până acum public sprijinul pentru ca Rutte să-i succedă lui Jens Stoltenberg, care va demisiona din funcția de șef al alianței militare în octombrie. Susținerea Ankarei ar putea crește presiunea asupra lui Iohannis pentru a se retrage din competiție, deși Ungaria și-a exprimat opoziția față de candidatura lui Rutte.Budapesta a făcut comentarii critice la adresa lui Rutte, cu privire la guvernul pe care-l conduce, dar unii diplomați spun că și-ar putea schimba poziția dacă Rutte îi va face o vizită premierului ungar Viktor Orban, așa cum a făcut săptămâna trecută cu președintele turc Tayyip Erdogan.Ei se așteaptă ca și Slovacia să-i urmeze. Statele Unite, Franța, Germania, Marea Britanie și alți membri ai alianței și-au exprimat deja sprijinul pentru candidatura lui Rutte.În funcție de rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA din noiembrie, succesorul lui Stoltenberg ar putea fi nevoit să colaboreze cu Donald Trump, care s-a confruntat cu critici acerbe pentru că și-a pus sub semnul întrebării angajamentul de a-și apăra aliații NATO dacă va fi reales.Rutte – cel mai longeviv lider al Țărilor de Jos – și-a anunțat plecarea din politica olandeză în iulie anul trecut, dar rămâne în funcție. El are relații bune cu liderii britanici, ai Uniunii Europene și ai SUA, inclusiv cu Trump.Mulți membri NATO sunt dornici să încheie procesul de selecție cât mai repede, așa că acesta nu devine parte a negocierilor pentru locurile din Parlamentul European pentru care vor avea loc alegeri în iunie. Agenția olandeză de presă ANP a citat luni diplomați de top din NATO care au spus că Turcia a decis să susțină candidatura lui Rutte, fără a oferii și detalii suplimentare.Agenția de știri de stat Anadolu a confirmat, de asemenea, sprijinul Ankarei! Sa-i boicotam, romani! Va ordon, nu mai cumparati braga, baclavale, Shaorma si sarailii!
PUTIN UMOR
Care este asemanarea dintre o nunta moldoveneasca si fizica cuantica?
Miscarea haotica a ionilor.
Bulă se juca afara si la un moment dat incepe ploaia. Si iese mă-sa pe geam strigând: „Intră Bulă in casa ca plouă!” La care Bulă zice: „Lasă mamă că si aici plouă”
Un politist merge in vacanta la mare. Acolo vede un copil pe care il vede ca facea ceva din nisip: -Ce faci acolo copile? -Un politist! -Si ce pui ca sa il faci? -Apa, nisip si cacat! Cand a auzit politistul asta, i-a tras cateva palme bune copilului. A doua zi, iar il vede pe copil pe plaja: -Ce faci acolo copile? -Un politist! -Si ce pui ca sa il faci? -Apa, nisip si cacat! Cand a auzit politistul, iar i-a tras o bataie copilului. A treia zi la fel, a patra zi la fel, a cincea zi la fel……a zecea zi: -Copile ce faci acolo? Copilul satul de bataie zice: -Uuuunn poooommmpierrr……. -Si ce pui in el? -Apa si nisip. -Si cacat nu pui? -Nu, ca iese politist.
-De ce își lasă feciorii de țigani mustață? -Să semene cu mama lor
Vine în goană un oștean la Ștefan cel Mare:
-
Măria Ta, dau turcii navală!!
-
Pregătiți sabia, calul și cămașa mea cea roșie, dacă sunt rănit să nu se descurajeze oștenii mei! Dar câți sunt turcii?
-
Vreun milion, Măria Ta!
-
Dar noi?
-
Vreo zece mii.
-
Pregatiti și pantalonii maro…
Merge un instalator sa repare o teava ca s-a spart si iesea rahatul afara. Dupa el era ucenicul. Baga mesteru mana in rahat sa repare insa nu reuseste. Ii cere ucenicului cheia de 12, apoi baga mana pana la cot. Nimic. Cere cheia franceza, apoi baga mana pana la umar. Nici asa. Cere tubulara de 10 si se baga in rahat pana la genunchi, dar fara succes. Apoi se baga pana la brau, pana la gat, dar tot degeaba. Cu un ultimul efort, decide sa se bage cu totul in rahat si dupa cateva secunde iese fercit, insa plin de caca pe fata. „Am reusit! Vezi mai baiete, daca nu vrei sa inveti si tu meserie, o sa cari trusa aia cu scule toata viata ta!”
Auzi! Prostul nu se mai numește prost! Este inteligent asimptomatic.
3 figuri geometrice de evitat în viața reală: – cercurile vicioase, – triunghiurile amoroase, – mințile pătrate!! :))))
Unul cu mâna în gips la doctor:
-Domnu’ doctor, o să pot cânta la chitară după ce scot mâna din gips?
-Da.
-Ce tare! Înainte nu puteam. :))))
Orice femeie îi cunoaște pe acești doi bărbați: “tâmpitul” care nu răspunde și “idiotul” care sună din nou…
-De ce vrei acest job? Ce te pasionează?
-Păăi…întotdeauna m-a pasionat să nu mor de foame :)))
Șeful meu mi-a zis să am o zi bună, așa că m-am întors acasă…
Mâine – un tărâm mistic în care se găsesc 99% din productivitatea, motivația și realizările oamenilor…
Prietenii buni nu te lasă să faci prostii … singur.
Cred că telefonul meu e stricat. Am apăsat butonul de Acasă și sunt încă la birou.
Ei, bine, această dimineață a început ca un golden retriever alergând fericit … pe o podea proaspăt lustruită.
Un francez, care vizitează Spania, se oprește la un restaurant din Pamplona. În timp ce se bucură de sangria lui, atenția ii este atrasă de o farfurie servită la o masă alăturata.
El intreaba chelnerul:
– Dar ce este această delicatesă pe care tocmai ai servit-o?
Băiatul răspunde:
– Ah, domnule, acestea sunt testiculele taurului de luptă din această după-amiază.
Francezul, un pic uimit:
– Dă-mi si mie o portie să-ncerc!
– Regret domnule, putem servi doar o portie din acest fel de mâncare si doar o dată pe zi, pentru că există o singură corida in fiecare după-amiază. Dacă ești primul care comandă, atunci îți putem oferi acest mare deliciu.
A doua zi francezul revine, isi rezerva meniul, iar putin mai tarziu primeste comanda. Dupa cateva imbucaturi:😉
– Chelner, sunt delicioase, dar sunt mult, mult mai mici decât cele pe care le-am văzut ieri.
Băiatul ridică din umeri și spune:
– Senor, dar câteodată câştigă si taurul…!😂
O secretară cu șeful ei:
– Șefule, am vești bune și vești rele…
– Ei bine, începe cu veștile bune, micuța mea.
– Nu sunteți steril, domnule…❗️
Partenerul visurilor tale exista, trebuie doar sa dormi mai mult…😉
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.