Marţi are loc ceremonia de învestitură a noului preşedinte senegalez, ales încă din primul tur după scrutinul din 21 martie. Bassirou Diomaye Faye îşi afişează însă public poligamia, situaţia care îi divizează pe compatrioţii săi şi ar urma să provoace schimbări în protocolul prezidenţial. Cel care nu era decât candidat la prezidenţiale, a apărut la tribună înconjurat de cele două neveste. «Ceva nemaivăzut în politica senegaleză» scriu colegii francezi de la RFI.Cu toate că este demult subiect de discordie, practica religioasă şi tradiţională a poligamiei este puternic ancorată în cultura locală. Într-o ţară compusă din 90% musulmani, se estimează că o treime din senegalezii însuraţi sunt poligami. Pentru mulţi dintre adepţi, poligamia este văzută ca o modalitate de a-ţi extinde familia. În plus, religia, islamul, le dă voie bărbaţilor să aibă până la 4 neveste, evident dacă are resursele necesare să le întreţină la fel pe toate.Faptul că Bassirou Diomaye Faye a venit la tribuna electorală cu cele două neveste ale sale – cu prima este însurat de 15 ani şi are 4 copii, cu a doua s-a însurat de abia acum un an – a provocat «adevărate dezbateri în massmedii, pe reţelele sociale şi în sânul familiilor», scriu colegii francezi.Dacă afişarea în public a poligamiei corespunde mai mult realităţii senegaleze, cum spune un sociolog citat de confraţii noştri, multe femei contestă principiile poligamiei pe care le consideră ipocrite şi injuste vizavi de ele. Dealtfel, un raport ONU privind drepturile omului estima în 2022 că poligamia este o discriminare vizavi de femei şi deci trebuie eradicată.Specialistul citat de RFI spune însă că «prin gestul său, BDF cum este numit pe scurt noul ales, a dat un semnal puternic tuturor bărbaţilor ca să-şi asume şi ei în mod transparent poligamia. Acest lucru ar fi bun şi pentru economia ţării, şi pentru situaţia matrimonială»
Pentru moment însă, noua situaţie de la palatul prezidenţial din Dakar, complet inedită, va da bătai de cap şi va impune noi practici protocolare având în vedere că până acum nu exista decât o singură primă doamnă.Borcea a citit stirea cu mult interes!
LIBER LA CANABIS IN GERMANIA
Susținătorii legalizării marijuanei din Germania au sărbătorit luni liberalizarea regulilor privind deținerea de canabis în cantități mici. Asociația Germană de Canabis, care a militat pentru noua lege, a organizat o ședință de fumat la la poarta Brandenburg din Berlin, când legea a intrat în vigoare la miezul nopții. În toată țara au fost programate și alte evenimente de consum public, inclusiv unul în fața catedralei din Köln și altele la Hamburg, Regensburg și Dortmund, transmite AFP.Noua lege legalizează deținerea a până la 25 de grame de marijuana în scopuri recreative și permite persoanelor să crească singure până la trei plante. Legea a intrat în vigoare luni.Rezidenții germani cu vârsta de 18 ani și peste li se va permite să se alăture unor „cluburi de canabis” nonprofit, cu maximum 500 de membri fiecare începând cu 1 iulie.Persoanelor fizice li se va permite să cumpere până la 25 de grame pe zi sau maximum 50 de grame pe lună – o cifră limitată până la 30 de grame pentru persoanele sub 21 de ani. Calitatea de membru în mai multe cluburi nu va fi permisă.Costurile cluburilor vor fi acoperite din taxele de membru, care vor fi eșalonate în funcție de cantitatea de marijuana consumată de membri.Legislația solicită, de asemenea, o amnistie conform căreia pedepsele pentru infracțiuni legate de canabis care nu vor mai fi ilegale să fie revizuite și, în multe cazuri, anulate. Autoritățile regionale își fac griji că sistemul judiciar va fi suprasolicitat de mii de cazuri.Sa vezi acum ce-au sa se inghesuie romanii sa ajunga in Germania!…
MUNTII NOSTRI AUR POARTA
Un buncăr secret, care apare în documentele CIA, ar fi fost construit la Sinaia, cu scopul de a adăposti aurul României. Localnicii din zonă vorbesc chiar și despre un tunel ascuns, care ar ajunge până la Peleș.
Un document CIA, din 13 martie 1952, vorbește despre un buncăr secret subteran, aflat lângă Sinaia. Scopul ar fi fost adăpostirea aurului României, comandat în 1941, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La acea vreme, tezaurul României depășea 200 de tone de aur, cea mai mare cantitate din istorie.
Oficialii BNR neagă prezența unui astfel de buncăr în Sinaia Potrivit antena3.ro, toți oficialii care au primit întrebări legate de acest subiect au evitat cu diplomație să răspundă curiozităților. Deși americanii au precizat cu subiect și predicat că la acest buncăr s-a lucrat trei ani, oficialii refuză să vorbească sau să facă publice anumite detalii. “Toate discuțiile legate de Valea Prahovei sunt confidențiale, pentru că a rămas neadoptată această soluție. S-a optat pentru Târgu Jiu, mănăstirea Tismana. Aceasta a fost opțiunea, discutată la nivelul Statului Major și la nivelul Guvernului României.
Au fost două variante. S-a găsit soluția în munte, unde s-a spart în peșteră și a fost astupat cu beton. Aurul a stat acolo până în 1947, când a fost readus la Banca Națională. Nu întrebați, pentru că nu discut despre acest depozit care nu are nicio legătură cu aurul”, a spus Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR. “Se vorbește despre un camion plin cu lingouri de aur” De asemenea, ni se confirmă că exista interes din străinătate pentru aurul nostru. “Au fost multe întâmplări. De pildă, se vorbește despre un camion plin cu lingouri de aur, care s-ar fi răsturnat. În felul acesta, ar fi aflat străinătatea că noi transportăm aur pe undeva. N-a fost așa”, a mai adăugat Adrian Vasilescu. Numai că atunci când începem să întrebăm prin zonă, localnicii vorbesc despre o locație bine păzită și chiar despre un tunel secret. “Există ceva. Este o zonă îngrădită, bine păzită. Nu știe nimeni ce este acolo. Se zice că ar fi și un tunel care ajunge până la Peleș”, a spus un localnic.Nu credem o iota! Daca exista ceva aur, ilsterpeleau politicienii nostri pana la ultimul gram!
MAI BINE SA TE CALCE TRENUL DECAT ANAF-UL!
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) își consolidează arsenalul în lupta împotriva evaziunii fiscale, adăugând neîndeplinirea obligației de raportare a facturilor în sistemul e-Factură ca un criteriu principal în analiza de risc pentru selecția firmelor destinate controlului. Conform unor informații citate de Profit.ro, această mișcare este parte a unei strategii mai ample de digitalizare și eficientizare a colectării fiscale.
Cu începere de la 1 ianuarie, firmele sunt obligate să transmită facturile emise și în sistemul e-Factură în termen de cinci zile lucrătoare, o măsură care își propune să simplifice procesele fiscale și să reducă evaziunea. În ciuda unei perioade de grație inițiale până la 31 martie, ulterior extinsă până la 31 mai, în care amenzile pentru nerespectarea acestei obligații au fost suspendate, ANAF a ales să trimită notificări de atenționare firmelor care nu s-au conformat. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a evidențiat că, în pofida suspendării temporare a sancțiunilor, peste 32.000 de firme nu au utilizat sistemul e-Factură, deși ar fi trebuit, bazându-se pe datele înscrise în deconturile de TVA. Pentru a contracara acest fenomen, ANAF utilizează informațiile din e-Factură pentru a corobora datele fiscale ale companiilor. Această strategie este sprijinită de utilizarea altor instrumente digitale, precum cloud-ul fiscal. Cu începere de la 1 iulie, facturarea clasică va fi înlocuită complet de sistemul e-Factură.Aveti mare grija, fratilor! Nu e de gluma!
RUSII FOLOSESC RACHETE HIPERSONICE DIN 1917?
Rusia a utilizat cinci dintre noile sale rachete hipersonice Zircon pentru a ataca Kievul de la începutul anului, a declarat luni administraţia militară a capitalei ucrainene, citată de Reuters, potrivit Agerpres. Acestea fac parte din cele peste 180 de atacuri cu rachete şi drone lansate de Rusia asupra capitalei ucrainene în primele trei luni ale anului în curs, a precizat administraţia într-o postare pe Telegram.Rachetele Zircon, cu lansare de pe mare, au o rază de acţiune de 1.000 km şi se deplasează cu o viteză de nouă ori mai mare decât cea a sunetului, susţine Rusia. Potrivit analiştilor militari, viteza hipersonică a acestor rachete ar putea să însemne un timp de reacţie foarte redus pentru apărarea antiaeriană şi o capacitate de a ataca ţinte mari, adânci şi consolidate.Preşedintele Vladimir Putin a confirmat – în discursul său anual către naţiune în 29 februarie – că Rusia a utilizat rachete Zircon în luptă, fără a preciza ce fel de ţinte au fost vizate. El a descris rachetele Zircon ca făcând parte dintr-o nouă generaţie de sisteme de armament fără egal de care dispune ţara sa.Administraţia de la Kiev a indicat de asemenea că oraşul a fost lovit de la începutul anului de alte şase tipuri de rachete, inclusiv Kh-101, o rachetă de croazieră lansată din aer, De la 1 ianuarie până în prezent, 113 de astfel de rachete au fost lansate asupra capitalei ucrainene.Rusia a lansat de asemenea de la începutului anului asupra Kievului 11 rachete Kinjal, un alt tip de armă hipersonică, care se deplasează cu o viteză de câteva ori mai mare decât cea a sunetului.Moscova nu a făcut deocamdată niciun comentariu. Rusia anunţă în mod regulat atacuri cu rachete asupra Ucrainei împotriva a ceea ce spune că sunt ţinte militare şi energetice, deşi unele rachete au lovit şi clădiri civile.În ultimele două săptămâni, Rusia şi-a intensificat atacurile cu rachete cu rază lungă de acţiune asupra infrastructurii energetice şi de gaze din Ucraina, provocând pagube semnificative şi pene de curent în mai multe oraşe mari.Moscova a încercat să lovească numeroase obiective politice, militare şi de producţie din Kiev în cei peste doi ani de război pe scară largă împotriva Ucrainei, notează Reuters.Vai de capul lor! Rachete ruginite!
UN ZAMBET…Doctorul Popescu s-a culcat cu una dintre pacientele lui si se simtea vinovat de multa vreme.
Oricat de mult a incercat sa uite aceasta intamplare, nu reusea.
Era mereu coplesit de sentimentul de vina si de tradare a juramantului profesional.
Din cand in cand auzea acea voce calma, din interiorul lui, care-i spunea:
-Nu te mai stresa; nu esti primul medic care s-a culcat cu o pacienta si nu vei fi nici ultimul. Si esti burlac. Asa ca asta e…
Dar, invariabil, o alta voce il readucea la realitate:
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii, esti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii.AcceptăCiteşte mai mult
Politica de Confidențialitate & Cookie
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.