Consiliul Judeţean Caraş-Severin, o prezență constantă în ultimii doi ani la Târgul de Turism al României, participă în perioada 15-18 februarie 2024 la ediția de primăvară a acestui inedit eveniment de promovare turistică.


În plus, față de partenerii instituționali, Consiliul Județean Caraș-Severin se bucură să ofere vizitatorilor de la Romexpo o varietate de experiențe care să îi convingă să ne viziteze județul, făcând cunoscute: apa pură de izvor din Rezervația Naturală Domogled, îmbuteliată sub brandul celor de la Carpatina, berea artizanală Scorillo din Poiana Mărului, mezeluri cu un gust deosebit (oferite de A&R Produse ca în Soceni), precum și delicii bănățene. Este vorba de: cozonaci, gemuri și zacuscă oferite de doamna Mihaela Dragalina (La Miha din Borlova) care a reușit să pună bazele primului punct gastronomic local din județul nostru. De asemenea, vizitatorii vor avea ocazia să asculte legendele principalelor obiective turistice, relatate de ghidul turistic Nicu Șușară și de colecționarul Iacob Sârbu. Acesta din urmă își prezintă piesele din colecția personală, fotografii, cărți și medalii vechi de sute de ani, originare din Băile Herculane.

Cei interesaţi de tradiţiile, cultura şi unicitatea Banatului Montan sunt aşteptaţi la standul judeţului pentru a (re)descoperi frumuseţea locurilor pe care noi le numim Acasă la noi în Banat!
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.