I-AU DAT ALT COPIL
O anchetă internă va fi demarată la nivelul Secţiei de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, după ce o mamă a fost externată cu un alt copil decât cel pe care l-a născut, situaţia fiind remediată în scurt timp, la sesizarea mamei copilului externat din greşeală. „Şi-au dat seama repede şi s-a remediat problema. Noi vom demara o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat şi vom vedea dacă trebuie revizuite inclusiv procedurile de identificare şi vom lua măsuri în funcţie de rezultatele anchetei. Este vorba despre două fetiţe care au fost născute în aceeaşi zi şi aveau acelaşi nume şi acelaşi prenume. Una dintre mămici este cea care şi-a dat seama că este o problemă”, a precizat Ilinca.Din primele date, cea care şi-a dat seama că a fost făcută o greşeală este mama care încă se afla în spital. Numai cine nu munceste nu greseste, dar daca mama are un sot gelos, va dati seama ce iese?
CU CAT FURI MAI MULT, CU ATAT AI SANSE CA FAPTA SA SE PRESCRIE
Fostul deputat PNL Marin Anton a scăpat de o condamnare de cinci ani închisoare cu executare, după ce faptele s-au prescris, într-un dosar în care a fost acuzat că a primit în anul 2009, pe când era secretar de stat în Ministerul Transporturilor, o mită de 5,3 milioane euro de la reprezentantul unei companii italiene pentru acordarea unui contract de realizare a noului terminal de la Aeroportul Otopeni. Curtea de Apel Bucureşti a dispus luni încetarea procesului penal împotriva lui Marin Anton ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, fiind astfel anulată condamnarea de 5 ani închisoare primită de fostul deputat la instanţa de fond (Tribunalul Bucureşti) în septembrie 2021.MORALA: Fuurati, fratilor cat va tin puterile!
PROSTANACUL NU E CHIAR ASA DE PROSTANAC
Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a spus luni seară că liderii PSD, inclusiv Marcel Ciolacu, s-au dus la el „în birou” să îi propună să candideze independent la Președinția României susținut de PSD.„„Se întâmplă ceva cu ei și evident că aud și eu și privesc declarațiile. E o anumită nervozitate, un început de iritare. E o vorbă românească: „De ce ți-e frică nu scapi”. Și apropo de cine dă telefon cui. Eu am avut discuții cu ei, au venit la mine în birou, inclusiv Marcel Ciolacu, să-mi propună să candidez independent susținut de PSD, pentru un calcul foarte simplu, pentru că voturile PSD la alegerile prezidențiale, unde vin patru milioane în plus față de cele obișnuite, nu-s suficiente să câștigi președinția României. Că dânșii au numărul meu sau nu, eu am și număr belgian și românesc, nu văd o problemă. E decizia lor ce vor să facă, e decizia mea ce vreau să fac”, a declarat Mircea Geoană. la Digi24.Daca Cel De Sus (SUA) a decis ca Geoana sa fie presedinte, Geoana va fi!
PNL-PSD NEGOCIAZA CU CUTITELE PE MASA
Coaliția PSD PNL a încheiat negocierile de luni seara pentru calendarul alegerilor cu un eșec răsunător.Liderii celor două partide nu au reușit să cadă de acord nici măcar pe comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, în data de 9 iunie, din cauză că Ciucă și Ciolacu pun drept condiție sine qua non pentru orice discuție ca cele două partide să aibă candidat unic la prezidențiale, și fiecare dintre ei cere ca el să fie acesta. Pna la urma se inteleg ei! Inca mai e suficient de furat in tara pentru doua partide fomiste!
PUSCARIE SI MITA INAPOI!
Medicul specialist în chirurgie toracică şi profesor universitar Cristian Paleru de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la trei ani de închisoare cu suspendare, după ce a recunoscut că a luat în mod repetat mită de la pacienţi.El va trebui să presteze muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile şi să achite peste 700.000 lei, bani câştigaţi ilegal.Cristian Paleru face parte din grupul de medici corupţi de la Institutul „Marius Nasta”, destructurat de procurori în septembrie 2023 şi în care mai era implicat un alt profesor universitar, Cornel Petreanu, care a decedat între timp într-un accident de maşină, transmite redactorul RRA Diana Surdu. Puscaria ca puscaria, dar sa returneze banii…Asa ceva!…
RAU AU AJUNS HACKERII ASTIA!
18 spitale din Bucureşti şi din ţară sunt afectate de un atac informatic care a vizat azi furnizorul lor de servicii IT.Această nouă problemă apare în contextul în care deopotrivă medici, farmacişti şi pacienţi oricum se plângeau că au mari dificultăţi în a utiliza cardul de sănătate.Cu doar două zile în urmă, Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti soma Casa Naţională de Asigurări de Sănătate să rezolve de urgenţă deficienţele, întrucât nefuncţionalitatea totală sau îngreunată a sistemului în baza căruia se utilizează cardurile de sănătate perturbă activitatea în toate sectoarele medicale şi are impact negativ direct asupra pacienţilor.Azi, 18 spitale din Bucureşti şi din ţară sunt afectate de un atac informatic asupra furnizorului lor de servicii IT. istemul Hipocrate, care interconectează activităţile medicale din spitale cu CNAS, nu mai funcţionează şi se lucrează offline.Pentru că nu pot fi raportate serviciile medicale către Casa de Asigurări, în camerele de gardă ale unora dintre spitale sunt timpi de aşteptare tot mai mari.Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică şi Ministerul Sănătăţii au confirmat atacul şi au transmis că în toate unităţile care utilizează acest tip de sistem informatic, Hipocrate, au fost luate măsuri de siguranţă, precum limitarea accesului la internet şi salvarea datelor pe suport extern.Asta tradeaza un sistem BOLNAV!
CURIOZITATI
1) Alexandre Dumas a deschis, în Paris, primul local
în care se găteau frigărui. I-a venit această idee
după ce-a călătorit prin Caucaz.
2) Alexandru Odobescu s-a sinucis după ce s-a
îndrăgostit de o femeie cu treizeci de ani mai
tânără decât el.
3) Alfabetul cambodgian are 74 de litere.
4) Aproape două milioane de oameni au luat parte la
ceremonia de înmormântare a lui Victor Hugo, în
1885.
5) Arthur Conan Doyle, autorul celebrelor povestiri
cu Sherlock Holmes, era de profesie oftalmolog. S-a
apucat de scris pentru că nu-i ajungeau banii.
6) Jack Kerouac a scris faimoasa sa lucrare „Pe drum”,
pe rolă continuă, sub influenţa unui cocktail de
substanţe care afectează creierul, printre care
marijuana, benzedrine, amfetamină şi, evident,
alcool.
7) Autorul romanului „Robinson Crusoe” şi-a
schimbat în 1703 numele din Foe în Defoe. În 1896
J.M. Coetzee a scris un roman intitulat Foe în care
continua acţiunea din Robinson Crusoe.
8) Autorul trilogiei „Stăpânul inelelor”, J. R. R.
Tolkien, era un şofer foarte nepriceput, sforăia
într-atât de tare încât era nevoit să înnopteze în
baie pentru a nu o deranja pe soţie şi de asemenea,
era un francofob înverşunat – ura francezii
începând de la Wilhelm Cuceritorul
Balzac considera că ejacularea era un consum de
energie artistică, deoarece sperma era percepută
drept un lichid cerebral. Odată, discutând cu o
amică, scriitorul a exclamat cu amărăciune: Azi
dimineaţă am pierdut un roman!
10) Biblia (în varianta King James) conţine 810.697 de
cuvinte.
11) Bogdan Petriceicu Haşdeu a fost atât de îndurerat
de moartea fiicei lui, încât s-a îndreptat spre
spritism. Se spune că planul palatului pe care i l-a
ridicat mai apoi fiicei, i-ar fi fost dictat în timpul
şedinţelor de spiritism de către Iulia.
12) Bogdan Petriceicu Haşdeu şi-a început carieră
literară scriind în limba rusă.
13) Camil Petrescu s-a oferit voluntar să plece pe front
şi a fost respins în repetate rânduri din cauza
constituţiei sale astenice.
14) Casanova a scris 42 de cărţi. Printre acestea se
numără o traducere a Iliadei în italiană, câteva
cărţi de istorie, una de science fiction în care
anticipează avionul, televizorul şi maşina şi 12
volume de memorii.
15) Cea mai scumpă carte vânduta vreodată a fost un
exemplar din „Canterbury Tales” de Chaucer din
-
Aceasta a fost scoasă la licitaţie în 1998 şi
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.