AVEM O LEGE A PENSIILOR, NE LIPSESC BANII!
Plenul Senatului a adoptat, luni, cu 81 de voturi pentru, 12 împotrivă și 8 abţineri, proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii fără a fi făcut public impactul bugetar al proiectului și sursa de finanțare pentru creșterea pensiilor. Proiectul va merge la Camera Deputaţilor, for decizional. Proiectul a fost adoptat după o serie de tensiuni PSD – PNL după ce liberalii s-au plâns că nu a fost făcută publică sursa de finanțare. În urmă cu o zi, cei doi lideri ai coaliției de guvernare, premierul Marcel Ciolacu, președinte al PSD și Nicolae Ciucă, fost premier, președinte al PNL s-au întâlnit la Vila Lac pentru a găsi soluții la scandalul declanșat de creșterea pensiilor, decisă de PSD și aprobată cu jumătate de gură de PNL.După patru ore de discuții, cei doi lideri au anunțat separat că „au fost clarificate” toate aspectele, fiecare prin câte o postare pe pagina proprie de Facebook și nu printr-o declarație comună, fără a spune care va fi sursa de finanțare pentru o creștere cu 40% a pensiilor. Chiar daca vor primi pensia marita doar pe talon, pensionarii au sa se bucure!Gestul conteaza!
APOLODOR DIN DAMASC AR RADE DE NOI SI CU POSTERIORUL!
Minunea inginerească de la Brăila a costat 700 de milioane de euro. La patru luni de la inaugurare are probleme cu asfaltul. Acesta s-a vălurit, iar pe alocuri s-a desprins. Are și infiltrații în camerele de vizitare ale pilonilor. Constructorul este obligat să vină rapid cu o soluție. Compania Națională de Drumuri (CNAIR) învinuiește constructorul pentru problemele apărute la asfaltul Podului de Brăila. Acuză consorțiul italiano-japonez Webuild- IHI Infrastructure Systems că nu ar fi respectat rețeta. Acesta din urmă susține că rețeta pentru asfalt a fost respectată întocmai. Compoziția asfaltului ar fi exact cum a cerut-o beneficiarul.Podul peste Dunăre de la Brăila a fost deschis oficial pe 6 iulie 2023, după lucrări de proiectare și execuție care au durat 5 ani. Cu o lungime de aproape 2 kilometri (1.974 de metri), Podul Brăila este cel mai mare pod suspendat din România şi al treilea cel mai mare din Europa.Construcția, făcută de asocierea italo – japoneză Webuild (Italia) şi IHI Infrastructure Systems (Japonia), leagă oraşul Brăila cu regiunea Tulcea, pe malul opus al fluviului Dunărea.Cel mai spectaculos proiect de infrastructură din România de după Revoluție are, însă, probleme nenumărate.Șuruburi, infiltrații, asfalt vălurit și crăpat.Mai întâi au fost șuruburile. În august, un cetățean s-a filmat în timp ce desfăcea cu mâna șuruburile parapetelor podului. Clipul s-a viralizat și a dus la verificarea celor peste 100.000 de astfel de piese de metal ale podului.Apoi s-a vălurit asfaltul. De căldură și de la traficul greu – au explicat autoritățile la momentul respectiv. Iar porțiunile cu probleme au fost refăcute.Inginerii din Roma antica s-ar prapadi de ras daca ar vizita podul!
IOHANNIS SE CREDE TARZAN?
Președintele Klaus Iohannis pleacă în turneu în Africa – va vizita 4 țări în 10 zile. Este al treilea turneu internațional din acest an după cel din Asia și America de Sud. Ce evenimente se află pe agenda președintelui, ne spune Ana Stanciu.Klaus Iohannis va vizita Kenya, Tanzania, Cabo Verde şi Senegal, timp de zece zile, între 14 și 23 noiembrie. Va discuta cu omologii săi, cu alți oficiali și cu foști studenți în România.Turneul lui Klaus Iohannis în Africa va începe la Nairobi, unde va fi primit de președintele Kenyei, William Ruto.Miercuri, pe agenda oficială nu figurează niciun eveniment, în timp ce joi este pe agendă un singur eveniment – tot în Kenya, unde Klaus Iohannis ar urma să viziteze un liceu de fete.Celelalte zile în care președintele ar urma să se afle în Africa nu apar încă marcate în agenda public.Administrația Prezidențială spune că aceste vizite reprezintă „primul demers politico-diplomatic la acest nivel din ultimii 30 de ani şi vizează dinamizarea relaţiilor României cu Africa”.Turneele internaționale ale președintelui Klaus Iohannis au stârnit controverse în spațiul public odată cu secretizarea costurilor. O investigație Recorder arată că zborurile în avioane private de lux închiriate de administrația prezidențială ajung să coste chiar și peste un milion de euro.Are balta peste.Doar nu era sa-si incheie mandatul fara sa vada si el Africa?
HAMAS FACE PUI IN ROMANIA! LILIANA JIHADISTA A CAZUT SI SI-A RUPT BURKA!
Procurorii DIICOT au cerut judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție pedepse maxime pentru prima româncă acuzată de propagandă în favoarea Statului Islamic.În primă instanță, Liliana Florentina Gîdea a fost condamnată de Curtea de Apel Craiova la patru ani și 11 luni de închisoare în regim de detenție.Asta după ce a fost găsită vinovată și de accesarea în mod repetat a unor canale prin care era promovat terorismul jihadist. Dar mai ales pentru că ar fi continuat să se radicalizeze, instigând inclusiv împotriva României, după ce fusese deja condamnată cu suspendare și se afla în perioada de supraveghere.Supranumită „Liliana Jihadista”, femeia de 40 de ani este deja arestată preventiv și nu a contestat sentința. A atras însă atenția celor care o critică să se gândească de două ori înainte.Mare-i gradina lui Allah!
S-AU INTALNIT DOI PLIMBARETI
Preşedintele Kenyei, William Ruto, l-a primit marţi pe preşedintele Klaus Iohannis, însoţit de prima doamnă Carmen Iohannis, fiind prima gazdă a turneului de zece zile început de Iohannis în Africa. În vârstă de 56 de ani, William Kipchirchir Samoei arap Ruto este preşedinte al Kenyei – al cincilea – din septembrie anul trecut. Cu studii de botanică şi zoologie şi doctorat în ecologia plantelor la Universitatea din Nairobi, preşedintele Ruto a fost criticat de presa locală pentru numeroasele vizite în străinătate, jurnaliştii numărând că acesta a vizitat 45 de oraşe din 38 de ţări, petrecând în deplasări 83 de zile. Spre comparaţie, predecesorul său, fostul preşedinte Uhuru Kenyatta, a vizitat 53 de ţări în timpul celor două mandate pe care le-a avut.Cine se-aseamana se-aduna!
SE PUNE LA CALE IMPARTIREA PLANETEI?
Preşedintele chinez Xi Jinping a părăsit Beijingul marţi, pentru a se deplasa la San Francisco, la un summit în timpul căruia va avea o întrevedere cu omologul său american Joe Biden, a anunţat o media de stat chineză, preluată de AFP.„Pe 14 noiembrie dimineaţa, preşedintele Xi Jinping a plecat de la Beijing cu un avion particular. La invitaţia preşedintelui Biden, el se va duce la San Francisco pentru întrevederea dintre preşedinţii chinez şi american”, a afirmat canalul de televiziune public CCTV, potrivit Agerpres. În pofida tensiunilor din jurul Taiwanului, comerţului sau mării Chinei de Sud, cei doi lideri se vor vedea în marja unui summit al Cooperării Economice pentru Asia-Pacific (APEC), prima lor întrevedere după un an.În pofida unei întrevederi promiţătoare Xi-Biden în noiembrie 2022 la Bali (Indonezia), relaţiile au deraiat după ce SUA au doborât la începutul anului un balon chinez, despre care Washingtonul a afirmat că ar fi o aeronavă-spion.Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a amânat la acea dată vizita în China.Macar sa se ajunga la o intelegere, ca de razboaie suntem satui!
SALARIU PRIMARULUI DIN CREVEDIA A EXPLODAT SI EL!
Florin Petre, primarul din Crevedia, unde în luna august au avut loc exploziile la o stație GPL soldate cu șase morți și peste 50 de răniți, și-a mărit salariul cu 70 %, conform Digi 24. Consilierii PSD au votat creșterea tuturor salariilor din primărie, într-o ședință a Consiliului Local. Amintim că Florin Petre susținea că el nu a știut că stația GPL continua să funcționeze și după ce a fost închisă, în 2020, că ar fi trecut prin fața depozitului de două ori pe săptămână și că a văzut „poarta închisă şi atât”. Mai mult, el a dat vina pe oamenii care locuiesc lângă stația GPL, spunând că aceștia nu l-au sesizat. Întrebat cine este vinovat pentru tragedie, el a răspuns scurt: „Patronul firmei”. Cand ai in mana borcanul cu miere, e greu sa nu te lingi pe degete!
PROVERBE CHINEZESTI
-
Cel care întreabă este prost pentru 5 minute, dar cel care nu întreabă rămâne prost pentru totdeauna.
-
Dacă vrei un an de prosperitate, cultivă grâu. Dacă vrei 10 ani de prosperitate, plantează copaci. Dacă vrei 100 de ani de prosperitate, investeşte în oameni.
-
Dacă eşti răbdător într-un moment de mânie vei scăpa de sute de zile de întristare.
-
În loc să blestemi întunericul, mai bine aprinzi o lumânare.
-
Mai bine un diamant cu defect decât o piatră perfectă.
-
O pasăre cântă nu pentru că are un răspuns, ci pentru că are un cântec.
-
Florile lasă puţin din parfumul lor pe mâna care le dăruieşte.
-
O carte face cât un lingou de aur.
-
O carte este ca o grădină purtată în buzunar.
-
Viaţa unui copil este ca o bucată de hârtie pe care fiecare persoană lasă un semn.
-
O bijuterie nu poate fi lustruită fără frecare, nici omul nu se perfecționează fără încercări.
-
Nu vă fie teamă să creşteţi încet, temeţi-vă doar să staţi pe loc.
-
Un bărbat ar trebui să-şi aleagă un prieten care e mai bun decât el însuși. Există o mulțime de cunoștințe în lume, dar foarte puțini prieteni adevărați.
-
Dacă vrei fericire pentru o oră, trage un pui de somn. Dacă vrei fericire o zi, du-te la pescuit.
Dacă vrei fericire pentru o lună, căsătoreşte-te. Dacă vrei fericire pentru un an, moşteneşte o avere. Dacă vrei fericire toată viaţa, ajută-i pe alţii.
-
Am auzit și am uitat. Văd și îmi amintesc. Fac și înțeleg.
-
Dacă stai drept, nu te teme de o umbră strâmbă.
-
Dragostea nu este despre posesie, ci despre apreciere.
-
Evenimentele viitoare îşi aruncă umbra înaintea lor.
-
Toate lucrurile sunt dificile înainte să fie uşoare.
-
Un picior drept nu se teme de un pantof strâmb.
-
O carte bună ţi-e un prieten bun.
-
Timpul înseamnă bani, dar e foarte greu ca cineva să folosească bani pentru a obţine timp.
-
Cu prietenii adevaraţi lângă tine, chiar şi apa pe care o beţi împreună este suficient de dulce.
24.
Oportunitatea bate la ușă o singură dată.
-
Nu îţi constrânge copiii să înveţe ce ai învăţat tu, s-au născut în alte timpuri.
-
Dacă puterea ta este mică, nu căra poveri grele. Dacă cuvintele tale sunt fără rost, nu da sfaturi.
-
A-ţi uita strămoşii înseamnă a fi un pârâu fără o sursă, un copac fără radacini.
-
Fă-i fericiţi pe cei care îţi sunt aproape şi cei care sunt departe vor veni.
-
Cel care depinde de el însuși va obține cea mai mare fericire.
-
O generaţie plantează copaci şi alta se bucură de umbra lor.
ZAMBETE
O fi bine in Rai, dar cele mai interesante persoane nu ajung acolo.
(Nietzsche)
**********************
Omule, nu te teme de tentatiile sexuale. Cum imbatranesti, cum scapi
de ele.
(Robert Frost)
*****************
Sunt de acord cu obiceiul care spune ca barbatul trebuie sa sarute mana femeii cand o intalneste prima data. De undeva tot trebuie sa inceapa…
(Sacha Guitry)
****************
Statisticile sunt precum costumele de baie : iti arata ce stie toata lumea si iti ascund exact ceea ce ai fi vrut sa afli.
Georges Vedel)
***************
Un barbat nu este complet daca nu este insurat. Abia atunci este terminat.
(Robert Frost).
*********************
Cine a zis ca sexul este un raspuns? Sexul este o intrebare. „Da” este raspunsul.
(Woody Allen)
********************
Daca te lasi de fumat, de baut si de femei nu traiesti mai mult … doar ca ti se pare ca timpul trece prea incet.
(Clement Freud)
*******************
Prietenii sunt precum conservele: rezista mai mult daca nu le deschizi usa prea des.
(Henry Becque)
********************
In casnicie, dragostea e ca o supa: primele linguri sunt prea fierbinti si risti sa te arzi, ultimele linguri sunt prea reci si esti cam satul.
(Cicciolina)
*******************
Orice optimist nu e decat un prost fericit. Desigur, pesimistul e doar prost.
(Louis Bernanos)
********************
Primul barbat care s-a insurat poate fi iertat. Ca nu stia ce-l asteapta. Ceilalti n-au nici o scuza.
„Intrebarea daca un computer gandeste este ca si intrebarea daca un submarin inoata.” — Edsgar Dijkstra
„Sa traiesti pe pamant poate fi scump, dar include o calatorie gratuita in jurul soarelui in fiecare an.” — Ashleigh Brilliant.
„Traim intr-o era in care pizza ajunge la noi acasa mai repede decat politia.” — Jeff Marder.
Un intelectual e cineva care a gasit ceva mai interesant decat sexul.” — Edgar Wallace.
„Intr-o tara subdezvoltata sa nu beti apa. Intr-o tara superdezvoltata sa nu respirati aerul.” — Jonathan Raban.
„Noua Zeelanda este o tara cu trei sute de milioane de oi, iar trei milioane din ele se considera oameni” — Barry Humphries.
„Singurele cuvinte in engleza pe care le-am vazut in Japonia: SONY si MITSUBISHI.” — Bill Gullickson.
„Homosexualitatea in Rusia e o crima si pedeapsa inseamna sapte ani de puscarie, inchis alaturi de alti barbati. Lista de asteptare se intinde pe trei ani.” — Yakov Smirnoff.
„Nu vreau lingai in jurul meu. Vreau ca toti sa-mi spuna adevarul-chiar daca asta i-ar costa slujba.” — Samuel Goldwyn.
„Doctorul mi-a dat sase luni de trait, dar cand n-am putut plati factura mi-a mai dat sase.” — Walter Matthau.
„In fiecare dimineata ma uit in Forbes la cei mai bogati oameni ai Americii. Daca nu sunt acolo, plec la munca.” — Robert Orben.
„O parte din cei 10 millioane $ le-am cheltuit la jocuri de noroc, o parte pe femei. Restul i-am tocat aiurea.” — George Raft.
„Nu-i suficient sa faci tot ce-i mai bun. Intai trebuie sa stii ce sa faci, APOI sa faci ce-i mai bun.” — W. Edwards Deming
„Succesul inseamna sa mergi din esec in esec fara sa-ti pierzi din entuziasm.” — Winston Churchill
„Nu lua viata in serios. Nu o sa iesi din ea viu.” — Elbert Hubbard
„Singurul mod de a va face calculatoarele sa mearga mai repede este sa le aruncati pe fereastra.” — Robert Paul
„Sa nu faci nimic e tare greu. Nu stii cand ai terminat.” — Leslie Nielsen
Simple intrebari
-
De ce “prescurtare” este un cuvant asa lung?
-
De ce soldatii Kamikaze purtau casca?
-
De ce se sterilizeaza acele cu care se fac injectiile condamnatilor la moarte?
-
Care este sinonimul cuvantului “sinonim”?
-
De ce nu exista mancare de pisici cu gust de soarece?
-
Daca nimic nu se lipeste de teflon, cum e lipit teflonul de tigaie?
-
De ce localurile deschise non-stop au incuietori?8. De ce avioanele nu sunt fabricate din acelasi material din care sunt facute cutiile negre?
-
Cum poate avea Donald nepoti daca nu are frati sau surori?
-
Daca Superman este asa de destept, de ce isi ia chilotii peste pantaloni?
-
Cand faci fotografii cu Mickey la Disneyland, omul din interiorul lui Mickey zambeste?
-
Cand o masina merge, aerul din interiorul pneului se invarte?
-
Daca o pisica pica mereu in picioare si o bucata de paine cu unt cade mereu pe partea unsa, ce se intampla daca legam o felie de paine unsa cu unt de spatele unei pisici si o aruncam pe fereastra?
-
De ce nu castiga ghicitoarele la 6 din 49?
-
Cum se va numi epoca care va succede epocii contemporane?
-
Daca de la inot se slabeste, unde gresesc balenele?
-
Daca uleiul de porumb se face din porumb, cum este cu uleiul de corp?
-
Daca lipiciul superglue lipeste intr-adevar orice, de ce nu si interiorul tubului?
-
De ce nu suna ocupat cand gresim numarul?
-
De ce iti trebuie programare la clarvazator?
-
Daca azi sunt zero grade, si maine e de doua ori mai frig, cat de frig va fi maine?
-
Primesti banii inapoi daca taxiul merge cu spatele?
-
De ce morcovii sunt mai portocalii decat portocalele?
-
De ce oamenii te cred pe cuvant cand le spui ca exista 400 milioane de stele pe cer, dar cand le spui ca aceasta banca a fost proaspat vopsita, cred ca glumesti?
-
De ce sucul de lamaie este in mare parte din ingrediente sintetice, pe cand in solutia de spalat vase este zeama de lamaie adevarata?
-
Cu ce viteza se deplaseaza intunericul?
-
Un termos pastreaza bautura rece in timpul verii, iar iarna o pastreaza calda. De unde stie termosul cand e vara si cand e iarna?
-
Daca mersul pe jos este foarte benefic pentru sanatate, atunci postasul nu se imbolnaveste niciodata?
-
Ce numara oile cand nu au somn?
-
Vegetarienii mananca biscuiti in forma de animale?
-
De ce sub scaunele din avioane se afla dispozitive de flotabilitate in loc de parasute?
-
De ce cand conducem si ne uitam dupa o anume adresa dam volumul de la radio mai incet?
-
Daca un cuvant este scris gresit in dictionar, cum am putea sti vreodata?
-
De unde putem sti cu siguranta ca o mancare de caini este noua si imbunatatita conform reclamelor?
-
De ce apasam mai tare pe butoanele unei telecomenzi tv cand stim cu siguranta ca bateriile sunt terminate?
-
De ce cand o persoana ne spune ca in univers sunt peste un milion de stele o credem pe cuvant, dar cand cineva ne spune ca o banca este proaspat vopsita trebuie sa o atingem sa fim siguri?
-
De ce ratustele de cauciuc sunt galbene cand marea majoritate a ratelor nu sunt galbene?
-
A impuscat cineva cu adevarat doua pasari dintr-o lovitura?
-
Cand un barbat este ales presedinte, sotia sa este numita Prima Doamna. Cum ar fi numit sotul unei femei care ar fi aleasa presedinte?
-
Daca cineva cu personalitati multiple ameninta cu sinuciderea, atunci este considerata o situatie cu ostatici?
-
Daca te nasti exact la miezul noptii, este ziua ta in ambele zile?
-
De ce se vorbesc diferite limbi cu diferite accente daca la origin cu totii provenim din acelasi loc?
-
De ce femeile nu-si pot pune mascara cu gura inchisa?
-
De ce oamenii spun ca “dorm ca un copil” cand se stie ca cei mici se trezesc destul de des si nu au un somn chiar linistit.
-
La un cinema pe care parte a scaunului poti sa iti asezi mana?
-
Daca vampirii nu pot sa isi vada reflexia in oglinda, atunci cum parul lor arata atat de aspectuos?
-
De ce toata lumea care conduce mai repede decat tine este considerat un idiot si toata lumea care conduce mai incet ca tine este considerat un imbecil?
-
De ce persoana cea mai grasa din lume nu se face portar la hochei?
-
Autobuzele care transporta detinuti au iesire de urgenta?
-
Cand doi barbati se marita unul cu altul, participa amandoi la aceeasi petrecere a burlacilor?
-
Daca o persoana care este pe punctul de a fi executata prin electrocutare face exact inainte un stop cardiac, ii este acordat primul ajutor?
-
De ce oamenii nu spun niciodata “este doar un joc” atunci cand castiga?
-
Oare avea Noe pe arca si ciocanitoare?
-
Daca un criminal pe capul caruia este pusa o recompensa se preda, atunci primeste banii corespunzatori?
-
Daca cineva detine o bucata de pamant, atunci ei o detin pana in centrul pamantului?
-
De ce oamenii se intorc constant la frigider in speranta ca ceva nou de mancare s-a materializat?
-
Cum se face ca poti ucide o caprioara si s-o pui pe perete, dar este ilegal sa tii una ca animal de companie?
-
Daca furi un pix de la banca atunci este considerat tot jaf bancar?
-
Cum se face ca Superman poate opri gloantele cu pieptul sau dar cand cineva arunca cu o arma spre el, acesta se apleaca?
-
De ce Charlie este prescurtarea de la Charles cand ambele au acelasi numar de litere?31. De ce sub scaunele din avioane se afla dispozitive de flotabilitate in loc de parasute?
-
De ce cand conducem si ne uitam dupa o anume adresa dam volumul de la radio mai incet?
-
Daca un cuvant este scris gresit in dictionar, cum am putea sti vreodata?
-
De unde putem sti cu siguranta ca o mancare de caini este noua si imbunatatita conform reclamelor?
-
De ce apasam mai tare pe butoanele unei telecomenzi tv cand stim cu siguranta ca bateriile sunt terminate?
-
De ce cand o persoana ne spune ca in univers sunt peste un milion de stele o credem pe cuvant, dar cand cineva ne spune ca o banca este proaspat vopsita trebuie sa o atingem sa fim siguri?
-
De ce ratustele de cauciuc sunt galbene cand marea majoritate a ratelor nu sunt galbene?
-
A impuscat cineva cu adevarat doua pasari dintr-o lovitura?
-
Cand un barbat este ales presedinte, sotia sa este numita Prima Doamna. Cum ar fi numit sotul unei femei care ar fi aleasa presedinte?
-
Daca cineva cu personalitati multiple ameninta cu sinuciderea, atunci este considerata o situatie cu ostatici?
-
Daca te nasti exact la miezul noptii, este ziua ta in ambele zile?
-
De ce se vorbesc diferite limbi cu diferite accente daca la origin cu totii provenim din acelasi loc?
-
De ce femeile nu-si pot pune mascara cu gura inchisa?
-
De ce oamenii spun ca “dorm ca un copil” cand se stie ca cei mici se trezesc destul de des si nu au un somn chiar linistit.
-
La un cinema pe care parte a scaunului poti sa iti asezi mana?
-
Daca vampirii nu pot sa isi vada reflexia in oglinda, atunci cum parul lor arata atat de aspectuos?
-
De ce toata lumea care conduce mai repede decat tine este considerat un idiot si toata lumea care conduce mai incet ca tine este considerat un imbecil?
-
De ce persoana cea mai grasa din lume nu se face portar la hochei?
-
Autobuzele care transporta detinuti au iesire de urgenta?
-
Cand doi barbati se marita unul cu altul, participa amandoi la aceeasi petrecere a burlacilor?
-
Daca o persoana care este pe punctul de a fi executata prin electrocutare face exact inainte un stop cardiac, ii este acordat primul ajutor?
-
De ce oamenii nu spun niciodata “este doar un joc” atunci cand castiga?
-
Oare avea Noe pe arca si ciocanitoare?
-
Daca un criminal pe capul caruia este pusa o recompensa se preda, atunci primeste banii corespunzatori?
-
Daca cineva detine o bucata de pamant, atunci ei o detin pana in centrul pamantului?
-
De ce oamenii se intorc constant la frigider in speranta ca ceva nou de mancare s-a materializat?
-
Cum se face ca poti ucide o caprioara si s-o pui pe perete, dar este ilegal sa tii una ca animal de companie?
-
Daca furi un pix de la banca atunci este considerat tot jaf bancar?
-
Cum se face ca Superman poate opri gloantele cu pieptul sau dar cand cineva arunca cu o arma spre el, acesta se apleaca?
-
De ce Charlie este prescurtarea de la Charles cand ambele au acelasi numar de litere?
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.