Pe data de 21 iunie, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș au fost sesizați de un angajat al unei săli de jocuri de noroc din municipiu, despre faptul că în 6 iunie, în timp ce se afla la locul de muncă, un bărbat necunoscut l-ar fi indus în eroare și i-ar fi sustras 2.100 de lei.
Din cercetările efectuate, în aceeași zi, polițiștii l-au identificat pe cel bănuit, un bărbat de 53 de ani din București.
Astfel, acesta este bănuit că în data de 6 iunie 2023, în jurul orei 16.00, i-ar fi cerut angajatului să îi schimbe suma de 2.500 de lei în bancnote în cupiură de 100 de lei, iar ulterior s-ar fi răzgândit cerând să îi schimbe banii în bancnote în cupiură de 5 lei.
Într-un moment de neatenție a angajatului, bărbatul de 53 de ani ar fi introdus în buzunar 2.100 de lei din banii primiți de la acesta, apoi și-ar fi luat înapoi cei 2.500 de lei care a cerut să-i fie schimbați și ar fi părăsit localul.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Pentru a nu cădea în plasa infractorilor, vă recomandăm să evitați schimburile de bancnote către persoane suspecte.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.