Județul Caraș-Severin pe primul loc la atragere de fonduri din PNRR
În clasamentul pe țară după sumele alocate din PNRR, județul Caraș-Severin împreună cu Clujul ocupă prima poziție. Este o realitate care arată o îmbunătățire a rezultatelor administrative din județul nostru. Valoarea totală a proiectelor ce se vor finanța la nivelul județului prin Programului de Redresare și Reziliență este 202.770.417 euro, o sumă extrem de mare. Primăriile din județ cu cele mai mari sume atrase sunt Oravița și Reșița, motiv pentru care doresc să îi felicit în mod special pe cei doi primari pentru rezultatele obținute.
Felicitări
, de asemenea, tuturor primarilor care au înțeles importanța atragerii de fonduri europene.
Din cei 202.770.417 euro, Consiliul Județean a atras 64.221.300 euro, pentru construcția de piste de biciclete în zonele turistice din județ și pentru reabilitarea Muzeului Banatului Montan din Reșița și a Centrului Școlar de Educație Incluzivă Christiana Bocșa. Consider că este un rezultat foarte bun, ținând cont că PNRR reprezintă un program dedicat în principal nevoilor venite de la nivel local, cum ar fi reabilitarea de clădiri, digitalizare și îmbunătățirea sistemului educațional, deci, în mare măsură, finanțări pentru primării.
La Consiliul Județean Caraș-Severin încercăm să fim atenți la toate programele prin care putem aduce bani în județ, în special pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere. Se muncește mult, iar rezultatele o să apară și pe aceste segmente.
În final doresc să punctez un detaliu extrem de relevant. În condițiile în care la nivelul județului nostru nu există cooperare între cele două partide care guvernează, interesul județului fiind de cele mai multe ori sacrificat pentru a câștiga puncte politice pe seama adversarului, mai departe de propaganda, știrile false și articolele tendențioase cu care se bombardează opinia publică zi de zi, este important de reținut un lucru: Cifrele nu mint PNRR-ul poate fi o bornă care să arate eficiența în administrația locală.
Ce constatăm? Din suma totală atrasă în județ doar de către primării, adică 138.549.117 euro, administrațiile conduse de primari liberali au atras 111.460.882 euro, în condițiile în care PNL-ul este reprezentat de 34 de primari iar PSD-ul de 42. Procentul populației din județ reprezentată de cele două partide este este aproximativ egal. Altfel spus, 80% din sumele atrase prin PNRR sunt rezultatul muncii echipelor coordonate de aleși locali liberali. Iar restul de 20%, de către administrațiile social-democrate.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.