Aproape a dat peste cap radarul poliției. *
Record de viteză pe drumul morții din Banat, Drumul Național 6 (Europeanul 70).
Un vehicul a fost înregistrat de polițiștii rutieri, cu aparatul radar, în timp ce circula cu viteza de aproape *200 de km./h.* între Caransebeș şi Herculane.
Protagoniștii principali sunt Marius și Nicușor, care au reușit să scoată din trafic pentru perioade cuprinse între 90 și 150 zile, nu mai puțin de nouă șoferi inconștienți și teribiliști, înregistrați de aparatura radar cu viteze mult peste limita legală admisă.
Suntem curioși dacă conducerea I.P.J. Caraș – Severin apreciază dedicarea și profesionalismul colegilor noștri, care contribuie zilnic pentru asigurarea unui climat de siguranță rutieră și modul in care consideră că ar trebui recompensați pentru modul exemplar in care își desfășoară activitatea.
Nu putem decât să îi felicităm pe colegii noștri, Marius și Nicușor, pentru profesionalismul de care dau dovadă.
P.S.S. În cursul anului 2022, în ciuda rezultatelor profesionale foarte bune pe care le-a obținut unul dintre cei doi, adjunctul I.P.J. Caraș-Severin a binevoit să-l recompenseze, în stilul caracteristic, modificându-i calificativul de ,,Foarte Bine”, ce îi fusese acordat de către Șeful Serviciului Rutier, în ,,Satisfăcător” și a fost trimis la evaluarea pshiologică.
Desigur, aceasta este maniera în care anumiți șefi din I.P.J. Caraș – Severin recunosc faptele bune pe principiul ,,nici o faptă bună nu ramâne nepedepsită”.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.