NOAPTEA SPION, ZIUA, ZIARIST?
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov și secretarul de Stat american, Antony Blinken, au discutat telefonic despre arestarea în Rusia a jurnalistului american Evan Gershkovich de la Wall Street Journal, transmite Reuters.Antony Blinken i-a cerut omologului rus eliberarea imediată a jurnalistului american și a descris reținerea acestuia drept „inacceptabilă”.Lavrov ar fi spus, aparent revoltat, că Washingtonul încercă să „politizeze” cazul jurnalistului arestat la începutul săptămânii în Rusia, sub acuzația de spionaj.Potrivit Ministerului rus de Externe, Lavrov i-a transmis lui Blinken că soarta jurnalistului va fi decisă în instanțe. El a reluat afirmația nesusținută cu dovezi sau explicații potrivit căreia jurnalistul ar fi fost „prins asupra faptei”.Pentru acuzații de spionaj, acest riscă până la 20 de ani de închisoare, dar legislația și chiar Constituția din Rusia au suferit numeroase modificări în ultimii în funcție de interesele Kremlinului și ale lui Vladimir Putin.Gershkovich (Herșcovici) este cetățean american, fiu al unor emigranți evrei, vorbește perfect limba rusă și a fost arestat miercuri la Ekaterinburg și transportat cu avionul la Moscova, unde un tribunal l-a acuzat oficial joi de spionaj și l-a arestat preventiv până la sfârșitul lunii mai.La contrapartida, americanii ar trebui sa aresteze si ei un “jurnalist” rus si sa-l ofere la schimb!
N-AM IMBULINATO/ CA SUNTEM IN NATO!
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, duminică, la 19 ani de la aderarea României la NATO, că aceasta, precum și integrarea ulterioară în Uniunea Europeană și atragerea de investiții și bunăstare „s-au făcut pe acest sacrificiu generos al militarilor români prezenți în teatrele de operații”.În mesajul transmis duminică, de Ziua NATO, Nicolae Ciucă amintește că „România nu avea altceva de oferit în acei ani ai tranziției, dar a știut, prin voința copleșitoare a populației sale și luciditatea conducătorilor săi, să aleagă calea democrației, libertății și vocației europene și occidentale a României”.Nicolae Ciucă, care a făcut parte ca militar din forțele trimise de România în Irak și Afganistan, a depus, duminică, la București , un buchet de flori la Monumentul dedicat eroilor militari căzuţi la datorie și a aprins o lumânare.La cati bani si-a tras Ciuca in Irak si Afganistan si-a putut permite sa cumpere trei flori si o lumanare!
CHARLES VREA SA SE IMBOGATEASCA CU CE SCOATE LA NUNTA?
Regele Felipe şi Regina Letizia ai Spaniei, regii Iordaniei, sultanul din Brunei şi cel din Oman vor participa la încoronarea Regelui Charles. Un lucru neobişnuit, deoarece la încoronările britanice au fost prezenţi, până acum, doar prinţii moştenitori ai familiilor regale, nu şi cei care erau deja încoronaţi. Presa britanică anunţă că Regele Charles a schimbat tradiţia şi va avea alături de el, în cea mai importantă zi, mai multe capete încoronate.Presa britanică anunţă că încoronarea Regelui Charles rupe tradiţia şi în ceea ce îi priveşte pe invitaţi. Ceremonia era până acum un eveniment ce se săvârșea între suveran și supușii săi.Nici la încoronarea Reginei Elisabeta a II-a Marii Britanii, în urmă cu mai bine de 70 de ani, nu au participat şefii ai altor case regale.Şeful statului Monaco a anunţat într-un interviu acordat revistei People că el și soția sa nu vor lipsi de la marele eveniment găzduit de Westminster Abbey.Deşi majoritatea invitaţilor sunt prinţi moştenitori, Regele Charles a făcut o derogare şi va invita şi alţi regi şi regine.Sunt așteptați să participe la încoronare şi Regele Felipe și Regina Letizia ai Spaniei, Regii Iordaniei, Sultanul din Brunei, Sultanul din Oman, familii regale scandinave, prinți și prințese din toată lumea, apropiați ai Regelui Charles.Alături de capetele încoronate, vor fi prezenţi şi șefii de stat din întreaga lume.Cu atata lume buna, o sa se adune ceva, cand s-o striga darul…
ALTUL CARE SCAPA DE PUSCARIE…
Curtea de Apel Bucureşti a confirmat decizia instanţei de fond privind încetarea procesului penal, ca urmare a prescrierii faptelor, împotriva fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, care mai avea de executat 3 ani de închisoare din condamnarea primită pentru trafic de influenţă.Pe lângă anularea condamnării, Bogdan Olteanu a fost scutit şi de plata sumei de 20.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, bani ce vor fi achitaţi de Statul Român.În luna august 2020, el a obţinut în instanţă suspendarea executării pedepsei, fiind eliberat din penitenciar după ce a executat aproape 2 ani din pedeapsa de 5 ani în dosarul în care a fost acuzat că a primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro, în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.Ulterior, i-a fost admisă la Tribunalul Bucureşti o cerere de revizuire, decizie confirmată vineri de Curtea de Apel Bucureşti.Judecătorii au dispus confiscarea sumei de 1 milion de euro, bani achitaţi deja de fostul şef al Camerei Deputaţilor.El a fost acuzat că, în perioada iulie – noiembrie 2008, pe când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi a primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.Iata ca in Romania devine rentabil sa incalci legea! Faci un an, doi de puscarie, si ramai cu banii!
TROTINETISTUL GHINIONIST!
Deputatul USR Dan Barna a fost implicat vineri într-un accident rutier. El se afla pe o trotinetă electrică și a fost acroșat de un autoturism pe o trecere de pietoni, în timp ce se angajase în traversare.„Pentru că au apărut mai multe informații pe surse: în această după amiază, am fost implicat într-un incident rutier, am fost acroșat de o mașină pe o trecere de pietoni semaforizată din Capitală. Mulțumesc medicilor de la Spitalul Floreasca pentru grija lor, starea mea de sănătate este bună, urmările nu sunt grave, trebuie doar ceva repaus. Mulțumesc, de asemenea, polițiștilor de la Brigada Rutieră pentru profesionalism și promptitudine”, a scris Barna pe contul său de Facebook.Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere Bucureşti, Dan Barna a refuzat iniţial să fie transportat la spital, însă el s-a prezentat ulterior la Spitalul Floreasca.„La data de 31 martie, în jurul orei 19,10, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada Rutieră, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în zona Bd-ului Ion Mihalache, au observat că o persoană de sex bărbătesc, care traversa drumul public pe o trotinetă electrică, la intersecţia cu str.Arh. Ion Mincu, ar fi fost acroşată de un autovehicul aflat în mişcare. În acest context, poliţiştii rutieri au identificat persoanele implicate în eveniment, iar persoana care se deplasa cu trotineta electrică a negat că ar fi suferit vătămări, refuzând totodată transportul la spital. Atât conducătorul autovehiculului, cât şi conducătorul trotinetei electrice au fost îndrumaţi conform prevederilor legale. Ulterior, în jurul orei 20,55, Brigada Rutieră a fost sesizată de Spitalul Floreasca despre faptul că, la această unitate sanitară, s-a prezentat o persoană care a afirmat că în jurul orei 19,10 a fost implicată într-un accident rutier, în urma căruia a suferit vătămări corporale, acordându-i-se îngrijiri medicale. La spital, precum şi la faţa locului, s-au deplasat poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, în vederea efectuării cercetărilor şi pentru a stabili condiţiile şi împrejurările în care s-a produs accidentul de circulaţie”, spun poliţiştii.În cauză a fost deschis dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.Daca o trotineta nu e in stare sa conduca, cum naiba isi imagina ca poate conduce o tara?
RARES SE JURA CA NU FURA
Numele europarlamentarului Rareş Bogdan ar apărea în dosarul în care se investighează prelungirea contractelor pentru închirierea spaţiilor comerciale de la Aeroportul Otopeni, au declarat surse judiciare pentru Adevărul. Europarlamentarul evită să spună dacă a furat.Întrebat de „Adevărul” despre informaţiile conform cărora numele lui ar apărea în dosar, Rareş Bogdan a avut un răspuns ironic: „Mâine o sa fiu acuzat că cresc găini şi mânănc copii la micul dejun, în loc de ouă. Ieri eram agentul lui Putin, mâine voi fi al Chinei”.Ulterior, europarlamentarul a spus că nu există niciun denunţ care să îl vizeze, lăsând să se înţeleagă că informaţiile referitoare la dosar ar fi o tentativă de presiune: „Spun ce am de spus şi acţionez cum cred, orice presiuni vor fi pe mine”.Întrebat dacă îi cunoaşte pe omul de afaceri Cristian Bălan şi pe fostul şef al Companiei Aeroporturi, George Ivan, ambii cercetaţi de DNA, Bogdan a menţionat: „Cristi Bălan a fost vecin cu mine în Stejarii, are două fetiţe splendide, eu doi copii, el la parter, eu la 1. Cu Ivan ştiu doar că a fost la un moment dat director, cred”.Procurorii susțin că, în intervalul ianuarie-noiembrie 2022, Bălan Cristian i-ar fi cerut lui Cătălin Lăscuț și directorului unei alte firme, direct sau prin intermediul lui George Ivan, peste 22 de milioane de euro pentru a interveni la oficiali din Ministerul Transporturilor în vederea prelungirii unor contracte pentru exploatarea unor spaţii comerciale la Aeroportul Otopeni.Sre dreptate! Hotul neprins e negustor cinstit!
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.