Ieri dimineață, pe DN 6, km 450+800 metri, pe centura ocolitoare a municipiului Caransebeș, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a 3 persoane, în următoarele împrejurări:
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că în timp ce un bărbat de 38 de ani, conducea un autoturism din direcția Orșova către Lugoj, la km 450+800 metri, ar fi intrat în coliziune laterală cu un autoturism care circula în aceeași direcție, condus de un bărbat de 45 de ani, în urma coliziunii ambele autoturisme fiind proiectate în afara părții carosabile.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a 3 persoane, cetățeni români, pasageri în autoturismul înmatriculat în Bulgaria, un adult și 2 minori de 11 și 12 ani, toți fiind transportați la spital pentru îngrijiri și investigații medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultând că nu au consumat băuturi alcoolice.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.