Exercițiu în caz de cutremur la Liceul Tehnologic „Decebal”
Elevii și cadrele didactice ale liceului caransebeșean au participat la un exerciţiu în care au învăţat ce trebuie să facă şi cum se evacuează o clădire în cazul unui seism. Le-au fost, de această dată, profesori cei de la Detașamentul de Pompieri Militari Caransebeș din cadrul ISU „Semenic” și cei de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Caransebeș.
Elevii au primit sfaturi concrete în ceea ce privește unde trebuie să se adăpostească în cazul unui cutremur, cât trebuie să aștepte până să părăsească locația în care se află sau cum să acorde primul ajutor, dar cel mai important au fost sfătuiți să nu intre în panică! Exercițiul a cuprins ulterior evacuarea ordonată a elevilor și cadrelor didactice după semnalul sirenei și adunarea într-un loc dinainte stabilit, la distanță de clădirile înalte, în curtea liceului.
La final, cei de la Detașamentul de Pompieri Militari Caransebeș și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență au oferit pliante participanților, cu sfaturi despre cum trebuie să acționeze în cazul unui cutremur!
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.