Săptămâna aceasta, Casa de Cultură din orașul de la malul Dunării își deschide larg porțile tuturor iubitorilor de frumos, cunoaștere și învățare în cadrul celei de-a 46-a ediții a Zilelor Culturii, un eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local Moldova Nouă.
Un adevărat mozaic cultural – asta îi așteaptă pe locuitorii orașului Moldova Nouă și numai pe tot parcursul acestei săptămâni, programul variat gândit pentru a marca o nouă ediție a Zilelor Culturii cuprinzând:
- lucrări ale autorilor din urbe, dezvăluite publicului larg prin intermediul unei expoziții de artă plastică, intitulată ,,Viziuni ale autorilor din Moldova Nouă” (17.10.2022, începând cu ora 17.00, intrare liberă);
- întâlnire literară vizavi de parcursul scriitoricesc al autoarei Liubița Raichici și bagajul cultural pe care-l va lăsa generațiilor viitoare (18.10.2022, începând cu ora 12.00, intrare liberă);
- spectacol teatral, dans modern, divertisment (19.10.2022, începând cu ora 19.00, pe scena Casei de Cultură urmând să-și facă apariția Clubul de teatru al Liceului Tehnologic ,,Clisura Dunării”, trupele de dans ale Casei de Cultură Moldova Nouă: Energy și Icy, precum și inegalabilul Jean Paler (preț bilet de acces: 30 de lei);
- călătorii în lumea cinematografiei (proiecțiile de film: ,,Principii de viață”, în regia lui Constantin Popescu, 20.10.2022, ora 19.00, intrare liberă; ,, Coborâm la prima “, în regia lui Tedy Necula, 21.10.2022, oră 19.00, intrare liberă);
- teatru de păpuși (,,Muzicanții din Bremen”, susținut de trupa ,,Niros” Arad, 22.10.2022, începând cu ora 12.00, preț bilet: 10 lei);
- recital extraordinar de harpă cu Rozalia Pataki (23.10.2022, începând cu ora 19.00, intrare liberă).
,,Săptămâna aceasta continuăm tradiția cu ocazia Zilelor Culturii în orașul nostru! După cum ați putut vedea, programul gândit se adresează tuturor categoriilor de vârstă, de la mic, la mare. Este un pachet complet și compex aș putea spune în privința manifestărilor cultural-artistice: de la expoziție de artă plastică, literatură, divertisment, proiecții de film, teatru pentru copii la muzică. Totodată, prin intermediul acestui eveniment le oferim ocazia copiiilor din comunitate să fie cunoscuți publicului larg prin munca și talentul lor deoarece ne mândrim cu ei și îi susținem ori de câte ori avem ocazia. Mai mult decât atât, atunci când vorbim despre dezvoltarea orașului, fără doar și poate, aici intră și segmentul cultural. Avem nevoie de cultură, așa cum avem nevoie de infrastructură și de orice alte condiții care aduc bunăstare comunității noastre! Așadar, îi invit pe toți locuitorii orașului să ia la parte la momentele pe care le-am pregătit, delectându-se astfel și cu hrana pentru minte și suflet”, a transmis primarul orașului Moldova Nouă, Ion Chisăliță.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.