În conformitate cu prevederile Legii nr. 226 din 16.09.2021 și prevederile H.G. nr. 1073 din 11.10.2021, familiile și persoanele singure din oraşul Moldova Nouă al căror venit net mediu lunar pe membrii de familie nu depășește 1.386 de lei — în cazul familiei — respectiv 2.053 de lei — în cazul persoanei singure, pot depune cereri și declarații pe propria răspundere privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie la încălzirea locuinței cu energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri la Primăria oraşului Moldova Nouă – Direcția de Asistență Socială, cu sediul în strada Nicolae Balcescu, nr. 26, începand cu data de 17.10.2022.
Ajutorul se acordă pe perioada sezonului rece 1 noiembrie 2022 — 31 martie 2023, în funcție de data înregistrării solicitării, după cum urmează:
- începând cu luna depunerii cererii pentru solicitările depuse până în data de 20 a lunii;
- începând cu luna următoare depunerii cererii pentru solicitările depuse după data de 20 a lunii.
De asemenea, familiile și persoanele singure ale căror venituri sunt de până la valoarea prevăzuta mai sus pot beneficia lunar de suplimentul pentru energie, inclusiv în perioada sezonului rece.
Formularele vor fi ridicate de la Primaria orasului Moldova Nouă sau pot fi descărcate de AICI.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.