Primăria oraşului Bocşa organizează weekend-ul viitor prima ediţie a festivalului „Motors Rock”. Capul de afiş al evenimentului e reprezentat de prezenţa celebrei trupe rock Phoenix, aflată în an aniversar. Programul evenimentului include o paradă a motocicliştilor prin Bocşa, un spectacol de lasere, dar şi alţi invitaţi de seamă pe scenă, inclusiv de peste graniţă.Festivalul are loc în zona stadionului „Foresta”, din Bocşa, unde autorităţile locale asigură şi o zonă de campare pentru cei care vin din alte părţi.„Organizăm la prima ediţie acest festival Motors Rock, în colaborare cu partenerii noştri MC Trust Bocşa, şi vor fi asigurate două zile de evenimente, vineri şi sâmbătă. Aşteptăm participanţii, care pot să vină din mai multe zone ale ţării şi le asigurăm şi locuri de campare, zona este foarte frumoasă unde îi primim. În zona stadionului Foresta, din Bocşa. Sâmbătă va avea loc o paradă a motocicliştilor prin oraşul Bocşa, în jurul orei 14. Avem mulţi invitaţi, precum un DJ din Timişoara, Cristi Iakab, Melmac Riders, o să avem şi un spectacol de lasere. Sunt 60 de ani de la înfiinţarea formaţiei rock Phoenix, care vine alături de Nicu Covaci şi concertează iată în an aniversar la Bocşa, apoi vor merge şi pe marile scene ale ţării”, a declarat Mirel Patriciu Pascu, primarul oraşului Bocşa.
Peste 20 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin vor acționa zilnic, în perioada 28-31 iulie, în zona de desfășurare a festivalului Rock the Wolves, de la Gărâna, și a evenimentelor prilejuite de concertul Motors Rock de la Bocșa, pentru asigurarea ordinii publice și a siguranței cetățenilor.
Începând de astăzi, până duminică, colegii noștri, polițiști, jandarmi, pompieri militari, polițiști de frontieră, specialiști antidrog, sunt în dispozitiv și se asigură că totul decurge fără evenimente negative în ceea ce privește ordinea și siguranța publică.
De asemenea, polițiștii vor acționa în acest sfârșit de săptămână și la Oțelu Roșu, unde sunt organizate Serbările Verii, pentru a preveni orice fel de faptă antisocială și a interveni prompt în cazul în care situația o impune.
Pentru ca toți participanții să se bucure de spectacolele publice organizate, zilnic, peste 20 de polițiști de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, siguranță școlară, combaterea criminalității organizate, împreună cu câini de intervenţie şi câini specializați în detectarea substanțelor psihoactive, sunt prezenţi şi acţionează în zona de desfășurare a manifestărilor prilejuite de festivalul rock de la Gărâna și concertul de muzică rock organizat la Bocșa.
Echipele de intervenție sunt pregătite și vor acționa pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică, fluidizarea traficului rutier și prevenirea evenimentelor în trafic, cu ocazia paradei de motociclete organizate, precum pentru a interveni prompt în cazul producerii oricăror fapte de natură penală sau contravențională.
Având în vedere numărul mare de participanți estimat de organizatori, îi rugăm pe cei care vin la evenimente cu autovehiculul, să staționeze în parcările amenajate sau în afara părții carosabile, iar dacă acest lucru nu este posibil, cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, paralel cu axa acestuia, și să se asigure corespunzător la intrarea și ieșirea din parcare.
Sâmbătă, 30 iulie, începând cu ora 13.30, în orașul Bocșa este organizată o paradă moto, la care se estimează că vor participa aproximativ 150 de motociclete, traseul stabilit fiind de la Stadionul Foresta – DN 58B, până la ieșirea din oraș și retur. Echipaje ale poliției rutiere vor acționa pentru a fluidiza traficul rutier, precum și pentru a preveni producerea de evenimente. Rugăm conducătorii auto să respecte indicațiile polițiștilor, să păstreze distanța între vehicule și să sporească atenția!
Reamintim cetățenilor să țină seama de câteva sfaturi pentru protecția personală, pentru ca evenimentele să nu se transforme în amintiri neplăcute:
- Nu lăsați în vehicul, la vedere, bunuri de valoare (telefoane mobile, tablete, dispozitive GPS, camere de filmat, laptopuri, portmonee, poșete) și/sau documente personale, chiar dacă lipsiți pentru scurt timp;
- Nu purtați portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarul de la spatele pantalonilor
- Nu vă lăsați copiii nesupravegheați! Învățați-i că au voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră și că trebuie să spună întotdeauna unde și cu cine pleacă; De asemenea, învățați-i cum să reacționeze în situația în care se rătăcesc, asigurați-vă că aceștia cunosc numele complet al părinților, numărul de telefon, precum și adresa de domiciliu;
- În cazul în care găsiți bunuri pierdute (telefoane, carduri, poșete, documente, etc), predați-le la poliție;
- Nu consumați băuturi alcoolice în exces și nu vă lăsați antrenați în conflicte;
- Nu conduceți vehicule, dacă ați consumat alcool;
- Nu consumați droguri sau alte substanțe psihoactive! Nu vă puneți în pericol sănătatea şi viața!
- Nu ezitați să luați atitudine atunci când sunteți martorul unei infracțiuni. În această situație, dar și în situația în care sunteți victima unei infracțiuni, sesizați poliția la numărul de urgență 112!
Distracție plăcută, în siguranță !
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.