REUNIUNE FAMILIALA LARGITA
S-ar putea să aveţi musafiri din altă localitate sau să fiţi invitat la rude. O persoană mai în vârstă din familie vă dă sfaturi utile într-o problemă sentimentală. Evitaţi persoanele imprevizibile în această zi, altfel veţi avea mai mult de pierdut decât de câştigat. Ascunzându-vă adevărata faţă îi faceţi pe ceilalţi să se poarte normal.
LUPTA PENTRU IMAGINE.
Lăsaţi-le celor din jurul dvs. impresia că participă la ceva important. Imaginea pe care o prezentaţi în faţa lor este mai aproape de adevăr decât credeţi. Ţineţi-vă cât mai departe de persoanele care se bagă în viaţa dvs. şi stau cu ochii pe voi. După ce pericolul trece, intimitatea alături de persoana iubită e în mediul ideal.
GRABA STRICA TREABA!
Astăzi vreţi să rezolvaţi toate problemele. Dacă sunteţi grăbit, s-ar putea să le încurcaţi şi mai tare. Mai ales că sunteţi extrem de obosiţi şi trebuie să rezolvaţi mai întâi problemele de serviciu. Intuiţia vă ajută să găsiţi o modalitate originală de a face o schimbare la locul de muncă. Pentru aceasta trebuie să faceţi un compromis cu şeful dvs., dar şi câteva drumuri scurte.
AUTOIZOLARE
Dimineaţă, nu aveţi chef să discutaţi cu nimeni şi nici măcar să rezolvaţi problemele care vă privesc în mod direct. S-ar putea să vă izolaţi de prieteni. Astăzi nu sunt excluse deziluziile pe plan social. Relaţiile sentimentale nu au de suferit, cu condiţia să fiţi mai atent la problemele partenerului de viaţă.
O SCHIMBARE DE PROPORTII!
Doriţi să trăiţi clipe de excepţie alături de cei apropiaţi. Îmbunătăţirile sub aspect profesional sunt iminente, dacă rămâneţi „în priză”. O schimbare majoră vă aduce stabilitate. O cunoştinţă mai puţin apropiată vă propune o afacere, şi chiar dacă până acum nu aţi pus mare bază pe această persoană, veţi constata azi că este pusă pe fapte mari.
O VESTE MAI PUTIN PLACUTA!
Puneţi mult suflet în ceea ce faceţi şi rezolvaţi o mare parte din problemele mărunte care apar. O veste de la serviciu sau din domeniul sănătăţii nu vă este pe plac. Se pare că sunteţi puţin dezorientat, pentru că simţul practic nu prea vă ajută. Evitaţi să luaţi decizii importante! Ar fi bine să nu vă implicaţi în activităţi care necesită atenţie.
VA GASITI NASUL!
Aveţi tendinţa de a încerca să-i dominaţi pe cei din jur şi s-ar putea ca azi să daţi peste o persoană cu exact aceleaşi dorinţe. Cel mai diplomat va ceda şi va câştiga! Descoperiţi că aţi fost înşelat de un bun amic şi tocmai de aceea nu vă puteţi manifesta sentimentele. Fierbeţi în suc propriu toată ziua şi vă răzbunaţi pe cei nevinovaţi.
PRETENTII EXAGERATE
Aveţi pretenţii foarte mari de la persoanele pe care le îngrădiţi şi care nu vă înţeleg, pentru că se aşteaptă să le ocrotiţi ca până acum. Vi se oferă pe neaşteptate bani mulţi. Vă lăsaţi influenţaţi de părerile celor cu care vă sfătuiţi de obicei şi nu vă gândiţi cu nici un chip că ar putea avea unele interese. Cineva drag vă face o vizită de lungă durată.
COPLESIT DE OBLIGATII
Nu veţi face faţă noilor dvs. obligaţii, dacă nu acceptaţi să fiţi ajutat, să învăţaţi cum trebuie să vă organizaţi. Încăpăţânarea nu este bună tocmai când s-a ivit o promovare. Vi se recomandă să fiţi mai diplomat de către o persoană lipsită de simţul măsurii şi care, culmea, depinde întru totul de dvs. Cumpăraţi lucruri inutile şi regretaţi.
AMABILITATE LAUDABILA
Sunteţi apreciat pentru amabilitatea cu care răspundeţi la orice rugăminte, din partea oricui. Din păcate, familia apreciază mai puţin această calitate manifestată azi. Nu v-aţi manifestat admiraţia pentru o persoană pe care ştiţi că nu o veţi mai întâlni, şi acum regretaţi. Sunteţi cooptat într-o activitate de anvergură şi cu viitor sigur.
CONVINGATOR SI NU PREA
Aveţi abilitatea de a-i convinge pe cei din casă, dar fiţi prudent în relaţiile de la serviciu, unde sunt posibile surprize. Prea multă relaxare şi indiferenţă duc la greşeli.De aceea este bine sa va analizati atent posibilitatile si sa nu va intindeti mai mult decat va e plapuma!
CONCESII MARUNTE CU EFECTE URIASE!
Cu atenţii mărunte se păstrează relaţiile şi dvs. ştiţi lucrul acesta şi îl aplicaţi cu succes. Păstraţi armonia în casă şi faceţi concesii, mai puţin în relaţia cu un prieten. La locul de munca pui in picioarele ultimele proiecte la care lucrezi si ai parte de o zi plina de satisfactii profesionale.
ZODIE FAVORIZATA-GEMENI
PERSPECTIVE FINANCIARE DE INVIDIAT!
Veţi încasa nişte datorii mai vechi. Vi se deschid noi perspective financiare. Veti fi surprins de sumele care va intra in cont daca stiti sa actionati cum trebuie si cand trebuie!
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.