PE PUTIN DE L-AI CRITICAT/ DE LA ETAJ AI PICAT!
Yegor Prosvirnin, redactor-şef la Sputnik şi Pogrom, a murit după ce ar fi căzut de la fereastra apartamentului unde locuia cu familia, în Moscova, scrie Comisarul.ro. Fondatorul blogului naționalist rus a susținut anexarea Ucrainei, dar mai târziu a prezis un război civil acolo și l-a criticat pe Putin.De aici I s-a tras! Daca-l critici pe Putin, lesne te dezechilibrezi si cazi de la etaj!
CIOLACU A PUS OCHII PE BASESCU!
Fuziunea prin absorbţie dintre PMP şi PNL s-a împotmolit, după ce preşedintele PMP, Cristian Diaconescu, a primit o ofertă similară şi din partea PSD, partidul care l-a propulsat ca ministru la începutul anilor 2000, susţin surse politice „Fuziunea PNL-PMP era la un pas de a se concretiza, însă PSD încearcă să-l deturneze pe Cristian Diaconescu. În PMP există în acest moment două tabere: una pro-Diaconescu, alta pro-Tomac. Declarativ, niciuna n-ar vrea o fuziune cu PSD, deşi, în ţară, sunt judeţe unde PSD are majoritate cu ajutorul PMP. Sperăm să batem palma până la urmă şi să fuzionăm la începutul anului 2022”, au declarat surse din conducerea PNL.Adevarul e ca Basescu e singurul politician care da de baut si Ciolacu nu poate neglija asta!
CIUCU II CERE LUI CIUCA SA IA MASURI!
Preşedintele PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, afirmă că „tărăgănarea” adoptării certificatului verde COVID în Parlament demonstrează „o profundă criză de leadership, în care o mega coaliţie nu poate impune o măsură simplă şi de bun simţ, din calcule electorale”. Liderul PNL mai cere arestarea opoziție, indicând voalat partidul Alianța pentru Unirea Românilor, pentru subminarea sănătății publice.
- „Liderii adevăraţi îşi asumă inclusiv decizii nepopulare, dar corecte, pentru că nu sunt lideri pentru a-şi conserva încrederea populaţiei, ci pentru a lua deciziile bune pentru societate. Într-o ţară cu o rată de vaccinare ca a noastră nici nu trebuie să mai stăm la discuţii. Iar şoşocii şi alţi vadimi mai mici ar trebui luaţi pe sus pentru subminarea sănătăţii publice. Altfel, am putea conduce ţara pe bază de sondaje de opinie şi bruma asta de democraţie să denatureze în forma ei platoniană corespunzătoare, anarhia. Şi aşa nu suntem foarte departe de anarhie, iar autoritatea publică doar autoritate nu mai este”, a scris Ciucu, marţi, pe Facebook.
- Foarte bine, Ciucule! Cine nu gandeste ca noi, sa gandeasca in puscarie!
UNIREA BASARABIEI CU ROMANIA POATE SA MAI ASTEPTE!
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, susține că, deși, o bună parte a cetățenilor Republicii Moldova ar vota „pentru” în cazul unui referendum privind Unirea cu România, totuși, există și cetățeni care sunt „speriați” de această idee.Intrebarea e , nu cumva, aia speriatii sunt covarsitor mai multi decat aia interesati?
GABRIEL LIICEANU DA DE PAMANT CU IOHANNIS!
Președintele Klaus Iohannis a eșuat dramatic în toate proiectele sale și a băgat România într-o fundătură din care nimeni nu știe azi cum va reuși să scoată țara transformată în stat mafiotizat – acestea sunt câteva dintre verdictele dure ale scriitorului și filosofului Gabriel Liiceanu. În emisiunea „Insider Politic”, difuzată la Prima TV și preluată de News.ro. Liiceanu a făcut o analiză amplă a situației din țară și a perspectivei, caracterizând proiectul de căpătâi al șefului statului – „România Educată” – ca pe ceva „mult mai dramatic decât un eșec”, scrie Ziaristii.com.Asa-ti trebuie, Iohannis! De ce n-ai cotizat si tu la Editura Humanitas, unde director e Liiceanu?Altfel ar fi scris despre tine!
DAN VOICULESCU RAMANE FARA BANI!
Curtea Constituțională a respins sesizarea USR la legea bugetului de stat. Surpriza în decizia judecătorilor se referă la subvenția pe care urma să o încaseze PPU-SL, partidul sprijinit de Dan Voiculescu, anunță Europa Liberă.Bietul Voiculescu! Parca-l vedem la colt de strada, cersind pentru partid!
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.