În urmă cu puțin timp, pe centura ocolitoare a municipiului Caransebeș s-a produs un accident în care sunt implicate 4 autocamioane.
Traficul rutier în zonă a fost blocat în totalitate până la finalizarea cercetării la fața locului.
Circulația rutieră a fost deviată prin municipiul Caransebeș, din sensurile giratorii Buchin și Jupa și intersecție Iaz.
În urma accidentului produs pe centura ocolitoare a municipiului Caransebeș, în care au fost implicate 4 autocamioane, a rezultat decesul unuia dintre conducătorii auto și rănirea altuia, ambii cetățeni bulgari, cel din urmă fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0.
Potrivit ISU Caraș-Severin, în urma impactului, o persoană a fost încarcerată, iar ulterior a fost declarată decedată.
O altă persoană care a suferit o fractură la picior a fost transportată la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș de catre echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severin.
Unul dintre cele patru TIR-uri, încărcat cu grâu, s-a răsturnat.
Circulația a fost blocată de bucățile de plastic căzute din remorca unui camion. Traficul s-a reluat după 5 ore, când s-au încheiat cercetările criminaliștilor.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.