EUFORIE
Vă exprimaţi fericirea faţă de persoanele dragi din viaţa dvs. şi vă gândiţi la cât de norocos sunteţi că aveţi parte de asemenea fiinţe care să vă fie alături. Sunteţi hotărât să vă faceţi viaţa uşoară, pentru a vă concentra asupra dragostei. Aveţi idealuri înalte şi sunteţi decis să vă găsiţi curajul şi hotărârea de a le realiza.
LAMENTARILE NU AJUTA!
Sunteţi în posesia unui secret pe care aţi vrea să îl divulgaţi cuiva, însă staţi în cumpănă. Încercaţi să fiţi ceva mai rezervat faţă de prietenii din anturaj. Nu vă lamentaţi dacă ceva nu merge. Urmăriţi-vă scopurile şi sigur veţi fi învingător. Fiţi mai calm şi mai stăpân pe dvs. Acţionaţi cum vă dictează conştiinţa.
MULTE DE REZOLVAT!
Aveţi multe treburi de făcut şi vă stabiliţi o listă de priorităţi. Un prieten vă face o propunere care vă tentează. Dacă riscul este crescut, e bine să vă abţineţi! Un drum la mare distanţă vă oboseşte, dar veţi avea satisfacţii nebănuite de pe urma lui. La întoarcere, veţi găsi un musafir aşteptându-se.
GOANA DUPA CASTIG!
Nu mai aveţi linişte şi vă decideţi să mărturisiţi unei persoane de sex opus ce simţiţi pentru una din cunoştinţele comune. Nu sunteţi încurajat de absolut nimeni! Dorinţa de a câştiga mai mult să face să vă neglijaţi partenerul. Încercaţi să găsiţi un echilibru între planul material şi cel sentimental.
EVITATI CERTURILE INUTILE!
Nu ţineţi seamă de cine e în apropierea dvs. şi faceţi afirmaţii critice despre toată lumea. Vă face plăcere să discutaţi în contradictoriu cu cei care se simt lezaţi. Este o zi în care sunteţi bulversat şi predispus la gafe. Vă sfătuim să vă concentraţi asupra problemelor curente şi să nu căutaţi motive de ceartă..
ADMITETI CA E POSIBIL SA FI GRESIT!
Suportaţi fără să crâcniţi consecinţele unor afirmaţii şi fapte de care aproape că vă este foarte ruşine. Chiar dacă recunoaşteţi că aţi greşit, nu cereţi scuze nimănui! Sunteţi tentat să neglijaţi relaţiile de cuplu şi să vă ocupaţi de problemele personale. Partenerul vă reproşează că aţi trecut familia pe locul doi. Nu neglijaţi apropiaţii!
NU PREA VA PUTETI CONCENTRA!
Nehotărârea şi emoţiile de acum nu vă ajută să luaţi decizii corecte. Vă sfătuim să evitaţi activităţile intelectuale intense. Nu aveţi o putere de concentrare prea ridicată. Întâmplări din trecut pot sta la baza unor discuţii neplăcute. Cei mai afectaţi de imperative vor fi partenerii dvs. de viaţă. Reflectaţi la… rece.
AUTOCONTROLUL PRIMEAZA!
Iată o zi marcată de obligaţii. Din mesajele ce vă parvin, aprecierile la adresa dvs. vor avea un efect teribil asupra psihicului – nu prea robust. Evitaţi conflictele! Pentru dvs. autocontrolul în relaţiile cu ceilalţi este esenţial! Şi veştile mai tăioase nu vor avea impact asupra dvs. pentru că urmăriţi ţeluri precise.
METICULOS SI PORNIT PE RECUPERARI!
Sunteţi pedant şi vă înţelegeţi foarte bine cu persoanele care gândesc la fel. Astăzi, aspiraţiile dvs. intime trebuie să alunge rivalii puternici, dilemele. Recuperaţi timpul pierdut (întâlnirile amânate) şi programaţi azi mai multe întrevederi. Rezolvaţi multe din treburile restante pentru a nu vi se putea reproşa nimic.
STRESAT SI ULTRASENSIBIL!
Stresul devine sufocant pentru dvs. Trebuie să luaţi în calcul toate calităţile pe care le aveţi şi, apoi, să acţionaţi. În general, subiectivitatea devine o piatră de moară pentru dvs. O simplă privire vă strică buna dispoziţie, un simplu cuvânt vă poate răni. Dincolo de aparenţe – tentaţia vă spune să plecaţi, iar raţiunea să… rămâneţi.
TRANZACTII BENEFICE!
Misiuni importante vă revin de-a lungul zilei. Tranzacţiile sunt de bun augur. În schimb, aplanarea unor conflicte se rezolvă cu insistenţe din partea dvs. Vi se cere să fiţi loial şi răspundeţi imediat cererii, indiferent de cine face acest lucru (cineva din familie sau unul din şefi). Aveţi asigurată înţelegerea colegilor.
SUNTETI UN COECHIPIER MODEL!
Foarte multe urgenţe, dar scopurile pe care vi le-aţi propus pot fi împlinite doar în etape. Oricare ar fi pretenţiile familiei trebuie să veniţi cu argumente. Progresaţi astăzi în tot ce v-aţi propus. Şi, foarte interesantă este impresia pe care o lăsaţi celorlalţi. Mai destinşi, mai joviali, faceţi echipă bună cu colegii şi prietenii dvs.
ZODIE FAVORIZATA-SAGETATOR
AFIRMARE PE PLAN PROFESIONAL
Aveţi ocazia să mai urcaţi o treaptă pe scara socială. Profitaţi de acest moment, dar fără să exageraţi! Lucrurile stau bine în plan material, dar aveţi răbdare până apar rezultate concrete.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.