II VACCINA CU CE AVEA!
O asistentă a injectat soluție salină în locul vaccinului anti-COVID ca să nu iasă lipsă la inventar cu un flacon pe care l-a spart. Fapta ei a fost însă descoperită și autoritățile germane au declanșat o anchetă.Femeia nu e vinovata! Doar nu era sa-I lase nevaccinati pe cei veniti de la zeci de kilometri?
CITU-PETRECARETU’ VREA RESTAURANTELE DESCHISE
Premierul Cîțu a precizat că îşi doreşte ca restaurantele să fie deschise la o anumită capacitate, indiferent de rata de incidenţă, însă acest lucru se va putea întâmpla doar dacă populația se va vaccina.Credem ca seful lui, Orban a facut presiuni pentru a-l convinge sa spuna asta.
DAN BARNA NU ARE GPS!
Vicepremierul Dan Barna, unul dintre liderii USR PLUS, spune că nu are de gând să negocieze sau să colaboreze cu AUR și a numit formațiunea „un partid extremist” – „dacă dăm oricât de mic credit unui astfel de partid, nu știu unde putem ajunge”, a spus vicepremierul, la Digi24.Ar trebui mai intai sa se intrebe daca AUR ar fi dispus sa colaboreze cu un partid ca USR…
DACA PICA BANI, NICUSOR E PRIMITOR!
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a subliniat că Bucureştiul va fi o „gazdă primitoare” pentru EURO 2020, în această vară, adăugând că prezenţa spectatorilor la meciuri este „un semn de speranţă”, în contextul pandemiei COVID-19.Bani s fie, ca de incasarea lor se ocuoa Nicusor, da doar d-aia a studiat matematica.
S.O.S.! RAMANEM FARA FILME INDIENE!
Stocarea de oxigen și alte medicamente esențiale de către populație pune presiuni adiționale pe sistemul de sănătate din India, deja greu afectat de numărul imens de cazuri zilnice. Medicii indieni spun că pacienții în stare critică în număr mare din spitale vor muri în număr mare dacă criza de oxigen continuă să se înrăutățească. India a înregistrat un nou record mondial de cazuri noi în ultimele 24 de ore.Nu prea mai e de glumit!…
APOCALIPSA RATATA ACUM 35 DE ANI!
În urmă cu 35 de ani, la 26 aprilie 1986, a explodat reactorul 4 de la centrala nucleară de la Cernobîl, accident survenit în urma unui lung șir de erori umane care avea să fie catalogat drept cel mai grav din istoria nucleară civilă.Dumnezeu ne-a mai dat o sansa!
INCEARCA ALLWAYS ULTRA, ALINA! O SA VEZI CA DISCONFORTUL DISPARE!
Senatorul PNL Alina Gorghiu afirmă că, în acest moment, PSD este ”un soi de apendice al formațiunii AUR”. Ea a povestit şi cum este să fie colegă în Senat cu Diana Şoşoacă: „Simt un disconfort nu vizavi de persoana Diana Şoşoacă, ci faţă de mesajele cumplite pe care le dă”.Draga de Alina, tare greu trebuie sa-I fie!
JOE BIDEN IESE LA RAMPA
Joe Biden a recunoscut genocidul armean sâmbătă, devenind primul președinte al Statelor Unite care a calificat astfel moartea a 1,5 milioane de armeni (n.r. 1,2 mil după alți istorici) masacrați de Imperiul Otoman în 1915, potrivit AFP. urcia a reacționat prin ministrul său de Externe care a spus că țara sa nu are „nicio lecție de învățat de la nimeni despre istoria sa”.Cu alte cuvinte:voi vorbiti, ba?Voi care-I impuscati pe negri?
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.