Alte 767 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate de la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică (GCS), numărul total al îmbolnăvirilor ajungând duminică la 37.458.
La ATI, în acest moment, sunt internaţi 286 de pacienţi.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că au murit în România 17 persoane infectate cu noul coronavirus.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 25.042 au fost externate, dintre care 22.617 de pacienţi vindecaţi şi 2.425 de pacienţi asimptomatici, externaţi la 10 zile după depistare.
Totodată, până în prezent, 935 de pacienţi cu test pozitiv au fost externaţi la cerere. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 958.622 teste, arată GCS.
Potrivit sursei citate, până duminică, 2.026 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat.
„În intervalul 18.07.2020 (10,00) – 19.07.2020 (10,00) au fost înregistrate 17 decese (5 bărbaţi şi 12 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Buzău, Caraş-Severin, Dolj, Galaţi, Gorj, Iaşi, Maramureş, Olt şi Sibiu”, precizează GCS.
Dintre acestea, două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, două decese la categoria de vârstă 50-59 ani, patru la categoria de vârstă 60-69 ani, cinci decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi patru decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani.
Persoana care a decedat este o femeie în vârstă de 75 de ani din Dognecea, care era internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa şi avea boli asociate.
1 Comment
767 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate de la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică .Un decedat in Caras-Severin! – Banat24
19 iulie 2020 at 19:38[…] citeste mai mult aici […]