Președintele Klaus Iohannis a declarat marți, la Palatul Cotroceni, în prima sa ieșire publică de la instituirea stării de alertă:
„Am reușit până acum să controlăm epidemia, iar măsurile pe care le-am luat pe parcursul stării de urgență și-au dovedit eficiența. Au fost două luni foarte grele pentru toți, ar fi dramatic să le compromitem tocmai acum, când am reușit să facem un pas important pentru a ne relua, încet-încet, un mod de viață mai apropiat de cel cu care eram obișnuiți. Cred că nimeni nu-și mai dorește să reintrăm în starea de urgență, dar vom fi obligați să luăm din nou această decizie în situația în care ritmul de infectare și presiunea pe spitale vor crește semnificativ.
Vedem tot felul de iresponsabili care răspândesc, unii din inconștiență, alții din rea-voință, dezinformări și propagă tot soiul de teorii ale conspirației cu scopul de a cultiva neîncrederea în rândul cetățenilor. Aceste abordări care contestă gravitatea virusului sunt nocive, pentru că mistifică evidența, erodează autoritatea statului și pot crea breșe, afectând solidaritatea și responsabilitatea socială, care sunt fundamentale pentru a putea depăși cu bine această perioadă dificilă.
Când am fost uniți într-un efort național, cu toții – cetățeni responsabili, specialiști și guvernanți – am reușit să salvăm vieți și să limităm răspândirea noului coronavirus. Să nu irosim, dragi români, tot ce am câștigat în aceste două luni cu mari sacrificii!”.
Declaratia Presedintelui Romaniei Klaus Johannis.
1 Comment
”Vom fi OBLIGAȚI să intrăm în starea de urgență”.Vom fi obligați să luăm din nou această decizie în situația în care ritmul de infectare și presiunea pe spitale vor crește semnificativ. – Banat24
19 mai 2020 at 23:05[…] citeste mai mult aici […]