Joia Mare e o altă zi cu profunde semnficații spirituale. Acum, Mântuitorul Hristos s-a dus în Grădina Ghețimani, unde s-a rugat cu lacrimi de sânge, pentru că știa ce are să I se întâmple. În Joia Mare le-a spălat picioarele ucenicilor Săi, în semn de totală smerenie, El, Dumnezeu fiind. Ce este acesta dacă nu semnul totalei smerenii, a iubirii necondiționate a Domnului pentru creația Sa?
Desigur că această zi ne îndeamnă la smerenie, la plecarea capului, la înfrângerea patimilor, la lucrarea binelui, la uitarea răului ce ni s-a făcut. Întocmai cum a făcut Dumnezeu Însuși.
În biserici, în această zi se săvârșește Denia celor 12 Evanghelii, la sfârșitul căreia este scoasă din altar Sfânta Cruce a Mântuitorului, semnificând mormântul Acestuia. În fața ei și pe sub masă vor trece credincioșii, în semn de respect și de smerenie față de durerea inimaginabilă a Domnului săvârșit pe cruce pentru păcatele oamenilor.În popor, Joia Mare mai este numită Joia Morților. De acum și până în noaptea de Înviere nu se vor mai trage clopotele la biserică și nu se va mai săvârși Sfânta Liturghie. Se va auzi doar toaca.
În Joia Mare (și, de fapt, în toată Săptămâna Mare) nu se mănâncă mâncare cu ulei sau oțet. Și nici urzici. Pentru că oțet I S-a dat să bea în timpul patimilor și cu spini și urzici a fost lovit. Acum se vopsesc ouăle în roșu. Se spune ca,daca dormi în Joia Mare vei fi leneș tot anul. În Vrancea se crede că vin morții să se încălzească și de aceea se face focul din lemn de alun peste care se pune tămâie pentru afumat. În Gorj se face foc din boji, iar gestul are aceeași semnificație – să se încălzească morții.
În Moldova, în dimineața Joii Mari, înainte de cântatul cocoșului a treia oară, oamenii fac focul în curți. E ultima zi în care se mai fac slujbe de pomenire sau parastase până la Rusalii. În unele regiuni se împart colivă și colaci. Acum și doar acum se fierb ouăle (e doar o superstiție din popor) – se crede că ouăle vopsite azi nu se strică.
Dana Predut
Zi de zi ,in ochii tai
1 Comment
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce nu e bine sub faci sub nici o formă în această zi – Banat24
16 aprilie 2020 at 18:53[…] citeste mai mult aici […]