Praful de pe Iazurile de steril ridicat din nou de vânt. Datorită faptului că tot iazul a fost răscolit pentru amplasarea reţelei de aspersoare, praful este ridicat acum cu multă uşurinţă de rafalele de vânt. Proiect aproape finalizat şi cu probele tehnologice făcute, dar stă din cauza contractului de furnizare de energie electrică, pe scurt, factorul de putere pentru noul consumator al Sc.ENEL…indolenţa autorităţilor judeţene îşi spune cuvântul, doar şedinţe foto lângă aspersoare şi atât! Pe lângă nepăsarea statului acum avem de-a face cu indolenţă judeţeană, probabil se aşteaptă sosirea ministrului energiei să le rezolve problemele contractuale. „Alo Prefectură, Gardă de mediu, puneţi mâna pe telefoane şi rezolvaţi dracului o dată problema cu furnizarea de energie electrică şi mai ales reglementaţi cine va opera această activitate”, spune Eugen Băleanu, Preşedintele Partidului Verde Moldova Nouă.
update 12:21
Speriaţi de aploarea prafului ridicat, reponsabilii Moldomin împreună cu, constructorul au pornit reţeaua de aspersoare. Efectul acolo unde lucrările au fost finalizate, a fost cel asteptat ,vântul nu a mai ridicat praf. Dacă s-ar fi umectat cu 24 de ore înainte, nu am fi avut dezastrul din cursul dimineţii. Peste zece localităţi afectate de praful toxic.
update 16:27
„Astăzi, 2 aprilie, Comisariatul Judeţean Caraş – Severin al Gărzii Naţionale de Mediu a fost anunţat de SC Moldomin SA că, pe fondul intensificării vântului, s-a produs fenomenul de poluare cu particule în suspensie provenite de pe suprafaţa iazurilor Boşneag – Extindere şi Tăuşani. Imediat ce au primit notificarea, comisarii GNM s-au deplasat la fata locului unde au constatat prezenţa fenomenului de spulberare şi posibilitatea extinderii fenomenului de poluare către graniţa cu Serbia”
„În limita atribuţiilor care le revin, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au luat toate măsurile pentru limitarea fenomenului şi au dispus, imediat, umectarea suprafeţei iazurilor cu ajutorul instalaţiei existente. Ca urmare a acestei măsuri, la o jumătate de oră de la pornirea instalaţiei de umectare, fenomenul de poluare de pe suprafaţa iazurilor s-a redus cu 50%”.
Dana Predut
Zi de zi in ochi tai
Informaţie în curs de actualizare…
1 Comment
Dezastru ecologic în Clisura Dunării – Carasanul – Banat24
2 aprilie 2019 at 09:21[…] citeste mai mult aici […]