Contribuabilii persoane fizice pot depune Declaraţia Unică online, prin intermediul aplicaţiei care poate fi accesată la adresa https://declunica.anaf.ro/, cu numele de utilizator şi parola contului personal din Spaţiul Privat Virtual, prin certificat digital calificat sau prin intermediul portalului e-guvernare.ro, conform Ministerului Finanţelor.
De asemenea, Declaraţia Unică se poate depune şi în format hârtie direct la registratura administraţiilor fiscale ale ANAF sau prin poştă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
”Dacă Declaraţia Unică este depusă online până pe 31 iulie 2018 şi plata obligaţiilor se efectuează integral până la data de 15 martie 2019, inclusiv, se acordă o reducere de 5% din suma totală datorată bugetului de stat, iar dacă suma datorată, stabilită la nivelul veniturilor estimate pentru anul 2018, este plătită integral până pe 15 decembrie 2018, se acordă o reducere suplimentară de 5% din suma datorată”, precizează Ministerul Finanţelor într-un comunicat.Persoanele care nu realizează venituri şi aleg să plătească contribuţia de asigurare de sănătate au, de asemenea, obligaţia de a depune Declaraţia Unică.
„Odată depăşit termenul,ANAF poate să execute silit neplătitorii, folosindu-se de Declaraţia 212. Este de reţinut că executarea silită fiscală se face de către executorii ANAF şi nu de către executorii judecătoreşti – la care merge, de obicei, un privat care are de recuperat o creanţă. Pentru populaţie, Declaratia 212 are şi un avantaj: contribuabilul va şti exact ce plăteşte. Declaraţia unică arată exact ce sume are de recuperatANAF de la contribuabil, sume la care se adaugă apoi penalităţi şi dobânzi. Înainte, deciziile de impunere se emiteau uneori târziu, contribuabilul nu mai avea timp să înţeleagă ce-i cere ANAF şi de ce, iar apoi, când era executat silit, confuzia se adâncea şi mai mult”
Carasanul
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.