Șansele CSM-ului la promovare s-au făcut mici. După ce au remizat acasă, zilele trecute, cu Lipova, rossonerii sunt acum tot mai departe de liderul Șirineasa, echipă care nu este încă depunctată.
CSM-ul aștepta depunctarea liderului, însă a venit o remiză care “le-a dat planurile peste cap”. CSM Reșița a remizat 2 – 2 în Valea Domanului, când era “condamnată” să câștige, și și-a scăzut astfel șansele la promovare. Daniel Oprița dă vina pe el!
Principalul din Valea Domanului rămâne la CSM, să încheie sezonul și crede încă în echipa lui. Peste echipa din Reșița au trecut acum, și Național Sebiș, dar și CSM Lugoj. Deși Oprița speră încă, nu-și ascunde dezamăgirea.
“Suntem dezamăgiți. Îmi asum greșeala mea! Ceea ce se întâmplă în teren și în rezultate e greșeala mea. Îmi asum dacă nu reușesc. Deocamdată aș fi la egalitate cu Șirineasa, după retur, cu echipa care am făcut-o, cu 14 jucători, că nu pot să rulez mai mult, aia sunt, nu avem 40 de schimbări. Dacă e să ne luăm după ce mai e de jucat, nu e totul pierdut, dar nu e ușor. Sunt curios dacă le ia punctele, după egalul acesta”, a declarat Daniel Oprița.
Cu 3 etape înainte de final, CSM-ul din Valea Domanului este pe 4, cu 52 de puncte în cont. Reșița este întrecută în clasament, de CSM Lugoj, Național Sebiș și liderul Șirineasa. Următoarea etapă, rossonerii au deplasare grea la Craiova, liderul joacă un meci fără miză cu CNP Timișoara, Național Sebiș se duelează acasă cu Sibiu, iar CSM Lugoj are partidă grea la Cetate Deva.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.