Un caz mai puțin fericit a avut loc duminică la Berzasca. Derby-ul Clisurii, dat între AS Berzasca și AS Steaua Dunării Pojejena s-a încheiat înainte de timpul regulamentar de joc. Motivul? Jucătorii formației Steaua Dunării Pojejena au fost nemulțumiți de arbitraj.
Derby-ul Clisurii, dintre formațiile AS Berzasca și Steaua Dunării Pojejena s-a încheiat ieri, la scorul de 1-1, însă înainte de timpul regulamentar. În minutul 80, jucătorii echipei Steaua Dunării s-au retras de pe teren, acuzând arbitrajul total nepotrivnic din timpul meciului.Jucătorii și liderul echipei au hotărât să se retragă din campionat.
„Toți jucătorii vin din plăcere la echipă, joacă de plăcere, contribuim cu banii noștri pentru susținerea echipei. Acum avem întradevar susținere financiară și din partea Primărie Pojejena, dar nu mai putem continua așa, arbitri să decidă cu atâta lejeritate rezultatele în fotbal.Să joace AJF-ul, cu Lolea în frunte, spune Claudiu Bălăuță pentru Cărășanul.
Partida de la Berzasca a fost arbitrată de Corocan. Reprezentanții AJF-ului nu îi dau însă dreptate lui Bălăuță. Echipa din Pojejena, potrivit lui Florin Știube, nu se află la prima nemulțumire de acest gen, jucătorii Dunării protestând în repetate rânduri „evoluția” arbitrilor în meciuri.
„A fost o fază controversată, în sensul că, a fost o minge de arbitru la 30 de metri, jucătorul Sorin Popescu a degajat lung, portarul de la Pojejena a stat cu spatele la fază, a fost surprins, balonul a intrat în poartă, iar jucătorii echipei oaspete nici nu au așteptat decizia centralului, care nu putea fi alta decât de a nu valida golul. Întreaga echipă a părăsit terenul, în semn de protest. Este un gest făcut gratuit și la nervi. Și la Bozovici a fost același arbitru și arbitraj foarte bun și tot s-au plâns. Pojejena este o echipă foarte bună, formată din jucători maturi, care o știința jocului. Bălăuță, în primul rând nu a cunoscut regulamentul. Trebuia să aștepte decizia arbitrului”, a declarat ofițerul de presă din cadrul AJF CS, Florin Știube.
Comisia de Disciplină se reunește miercuri, atunci când se va lua o decizie clară. Cert este că unul din membri fondatori ai echipei Steaua Dunării Pojejena a anunțat deja AJF-ul că va întocmi o adresă pentru a se retrage din campionat, adresă care urmează să fie înregistrată pentru a se lua act de doleanțele echipei de pe Clisură.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.