Asociația Județeană de Lupte din Caraș – Severin are o nouă structură. Florin Dință a fost ales de cluburile reprezentante din Caraș, în funcția de conducere a asociației.
Florin Dință este profesor la Clubul Sportiv Școlar din Reșița și se ocupă de formarea micuților luptători din oraș. Vicepreședinți în cadrul Asociației Județene de Lupte sunt Niki Toc de la CSȘ Caransebeș și Nicolae Constantin de la CSM Reșița. Președinte de onoare al luptelor din județul Caraș – Severin este omul de afaceri Costel Dinculeasa, fost sportiv de performanță, care a fost mereu alături de luptele din județ. Membri asociației au în plan înființarea unui nou club în Caraș.
“Sunt onorat că fac parte din familia de lupte Caraș – Severin Sperăm să mai deschidem un club în Caraș . Avem o generație tânără, care a obținut în ultimii doi ani medalii la juniori mici. Acum micuții trec la cadeți. Sperăm să aducem 2 medalii de la naționale. Avem 4 copii cooptați în lotul olimpic de juniori mici. Mergem pe sate să facem selecție ca să avem o pepinieră cât mai numeroasă”, a declarat Florin Dință, profesorul în cadrul CSȘ Reșița.
La inițiativa Federației Române de Lupte, Asociația din Caraș, caută cele mai populate sate din împrejurimi, pentru a înființa noi cluburi. De 10 ani de zile, antrenorul emerit de lupte, Ilie Ene încearcă să crească copii la Brebu.
“Am înființat împreună cu Inspectoratul Școlar Județean și Clubul Sportiv Școlar din Reșița, un club la Brebu. Ilie Ene merge de 10 ani la Brebu. Am avut acceptul Inspectoratului Școlar Județean. Domnul merge benevol, pe banii lui și de acolo am avut câțiva sportivi foarte buni care din păcate nu au mai continuat, dar sunt copii foarte talentați în satele din împrejurimi și sperăm că vom reuși să mai înființăm un centru sau două în următorii 4 ani. Acesta este targetul nostru în județ. Ne-am propus să înființăm în fiecare sat câte un centru, de acolo cele 50 de centre, de la sate. Am vorbit cu mai mulți primari iubitori de sport, avem acceptul lor. Urmărim să vedem unde există o populație mai mare de tineri”, a declarat antrenorul emerit de lupte, Adrian Dacica.
Costel Dinculeasa a vorbit despre cel mai mare regret al familiei luptelor din Reșița. Iubitorii luptelor încă speră să întemeieze o echipă de seniori.
“Eu nu o să intru în detaliile tehnice pe care antrenorii le cunosc mai bine. În calitate de președinte onorific vreau să vă spun că marele regret al nostru, al familiei luptelor din Reșița în special, este faptul că nu am reușit să întemeiem o echipă de seniori, cu toate că am avut sportivi mulți de-a lungul acestor 20 de ani pe care puteam să-i ținem aici. Din păcate suferim din punct de vedere financiar. Este păcat că sportivii noștri s-au dus la alte echipe și au devenit campioni naționali cu alte echipe din țară. Unii chiar au avut acces în campionate puternice, cum este cel al Germaniei și acesta ar fi cel mai mare regret. Aș dori să încercăm să facem ceva pentru acești sportivi pentru că ei sunt adevărații cetățeni de onoare ai nostri. Nu vreau să fac o comparație cu alte sporturi. Este un sport mai puțin popular prin prisma faptului că regulamentul este destul de complex. Se schimbă la perioade destul de scurte. Numai cu ajutorul autorităților îi putem ține. Pregătirea lor necesită anumite condiții. Nu te poți pregăti fără adversari pe măsură”, a declarat președintele onorific al Asociației Județene de Lupte din Caraș – Severin, Costel Dinculeasa.
De precizat ar mai fi faptul că, pe plan local sportul luptelor a avut tradție de 70 – 80 de ani. Luptele a fost un sport simbol pentru Reșița, iar cei care se ocupă acum de destinele acestei secții, își doresc să reînvie luptele, cel puțin în orașul de la Poalele Semenicului.
Related Posts
OARE RUSII NE-AU ALES DEJA PREȘEDINTELE?
STIRI PE SCURT.FOARTE PE SCURT.SI PUTIN UMOR!!!
Alegeri Prezidențiale 2024
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
1 Comment
Carasanul » Asociația Județeană de Lupte din Caraș – Severin, are o nouă structură – Banat24
10 februarie 2017 at 10:06[…] citeste mai mult aici […]