Astăzi, 29-01-2016, în ședința de Consiliu Local ar fi trebuit să fie discutat și completat prin amendamente Proiectul de Buget aferent anului 2016. Situația actuală în Consiliul Local este mult mai complicată decât anul trecut. Mai sunt câteva luni până la alegeri și toată lumea ,,se încordează” în consiliu: PSD-ul, Verzii, PNL-iștii. Aceasta este perioada în care nu se mai ține cont de nimic. Lupu Matei ar fi trebuit să coopereze cu Consiliul Local în toate aspectele care au fost discutate între partide și să fie respectate. Din păcate, pentru Lupu Matei nu mai există lege, el este legea în Moldova Nouă. Astăzi, pe lângă Proiectul de Buget, Lupu a mai strecurat și excedentul bugetar al anului 2015 , într-un proiect așa … ,,pe șestache”, fără ca Proiectul de Execuție Bugetară să fie trecut prin Consiliu pentru dezbatere și informare. Toată această tevatură ar fi putut fi soluționată pe două căi anul trecut, dizolvarea Consiliului Local sau Lupu Matei să respecte legea. Din păcate, nici una nici alta nu au fost posibile. Verzii astăzi au boicotat ședința și nu s-au prezentat, de ce?
,,Toate ședințele, începând cu aceasta din 29, din punctul nostru de vedere, nu sunt legitime, fiind al doilea an fiscal în care administrația nu prezintă în Consiliu Contul de Execuție Bugetară. Vom boicota toate aceste ședințe, până la alegeri dorim dizolvarea Consiliului Local pentru că oricum prezența noastră este inutilă, statul român cheltuind bani anapoda pe un Consiliu care nu funcționează și un primar care nu respectă legea. Lupu Matei să-și înainteze demisia pentru că așa nu se mai poate! ”spune Eugen Băleanu Președintele Organizației Locale a Partidului Verde.
Să auzim de bine !
Ionuț Dascălu
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.