Teatrul de Vest Reşiţa şi Teatrul Naţional „Sterija” din Vârşeţ au semnat, joi, 3 decembrie, un protocol de colaborare pentru accesarea unui proiect transfrontalier, în valoare de 1.200.000 de euro. Fiecare dintre cei doi parteneri va beneficia de 600.000 de euro, pentru modernizarea şi retehnologizarea instituţiilor, precum şi pentru colaborarea în cadrul unor proiecte artistice.
Protocolul de colaborare între cele două instituţii a fost semnat, în cadru oficial, de către directorul Teatrului de Vest, Nicolae Dumitru Vlădulescu, şi directorul Teatrului Naţional „Sterija”, Ivan Djordjević. Proiectul se va derula de la începutul anului viitor, pe o perioadă de doi ani.
După semnarea protocolului, directorul Teatrului Naţional „Sterija” din Vârşeţ, Ivan Djordjević a declarat că momentul este istoric, deoarece, pe lângă modernizarea instituţiilor, se pun bazele unei foarte serioase şi fructuoase colaborări artistice.
„Este un moment istoric, foarte important pentru ambele teatre, având în vedere că va permite, printre altele, organizarea spectacolelor teatrului din Reşiţa la Vârşeţ, şi invers, spectacolele Teatrului Naţional „Streija” se vor juca la Reşiţa. (…) Acest proiect va ajuta şi la modernizarea teatrului nostru, dar şi la înfinţarea unui nou festival, cu teatrele de pe cele două părţi ale graniţei”, a spus Ivan Djordjević.
„Proiectul este complex şi are mai multe obiective. Noi, în primul rând, vom retehnologiza teatrul din Reşiţa. Lucru de care orice teatru care vrea să rămână în prima linie trebuie să ţină cont. Vom achiziţiona reflectoare, facem un studio de înregistrări, reamenajăm nişte spaţii, vom termina scena pentru copii, din spatele clădirii, vom finaliza elementele decorative. În plus, vom avea şi noi o activitate mult mai intensă cu Teatrul „Sterija” din Vârşeţ, teatru cu care noi suntem în relaţii de peste 45 de ani”, a spus Nicolae Dumitru Vlădulescu.
O delegaţie a Teatrului „Sterija” din Vârşeţ, în frunte cu directorul Ivan Djordjević, va veni, marţi, 8 decembrie, la Reşiţa, pentru a semna protocolul şi la Teatrul de Vest şi pentru a stabili unele elemente economico-financiare şi tehnice ale proiectului.
Lazăr Câmpeanu
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.