Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT)– Structura Centrală efectuează cercetări faţă de un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, bancrută frauduloasă, luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual. Conform informaţiilor, grupul infracţional a fost sprijinit de judecătorul Nicuşor Maldea, care în dimineaţa de miercuri, 14 octombrie, a fost reţinut pentru cercetări !
DIICOT informează într-un comunicat de presă: „În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începînd cu anul 2009 a fost constituit un grup infracţional organizat sprijinit de către un magistrat judecător care, fiind investit cu soluţionarea unor dosare privind insolvenţa unor societăţi comerciale, a pretins şi primit suma totală de 80.000 euro de la două persoane, cu scopul de a admite cererile de intrare în faliment a respectivelor societăţi. După intrarea în faliment, unul dintre membrii grupului infracţional, având calitatea de lichidator judiciar, a procedat la vânzarea bunurilor acestor societăţi in faliment, la preţuri subevaluate, către alte societăţi controlate de către membrii grupului, societăţi care, la rândul lor, au valorificat bunurile respective către terţi la o valoare mult mare”.
În dosarul instrumentat de Structura Centrală a DIICOT, în care judecătorul Tribunalului Caraş-Severin, Nicuşor Maldea, e acuzat că a primit şpagă 80.000 de euro pentru a da sentinţe avantajoase pentru anumite persoane, au dat declaraţii la Bucureşti în faţa procurorilor şi alte persoane suspectate de afaceri necurate sau că au avut cunoştinţă despre modul de operare al grupului infracţional. Este vorba de Ioan Tudor, de la „Tudor şi Asociaţii SPRL”, de notarul public Florica Dobre, despre Petronela Goruian, care a lucrat pentru biroul din Reşiţa al firmei de insolvenţă „Tudor şi Asociaţii SPRL”, de evaluatorul Bogdan Onete. DIICOT a pus în aplicare 13 mandate de aducere, emise pe numele unor persoane bănuite de infracţiuni economice.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 6 milioane de lei.
Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activităţii infracţionale în cauză.
Lazăr Câmpeanu
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.