Universitatea de Vest Timişoara (UVT) studiază cu maximă seriozitate şi aplecare fuziunea prin absorbţie a Universităţii „Eftimie Murgu” (UEM) din Reşiţa, se arată într-un comunicat de presă, tranamis joi, 10 septembrie. În comunicat, reprezentanţii universităţii timişorene prezintă avantajele şi dezavantajele absorbţiei unei „universităţi mici şi vulnerabile de către o universitate mare şi prestigioasă”. Punctul de vedere al Universităţii de Vest Timişoara este că absorbţia universităţii din Reşiţa, în situaţia dată, ar aduce în primul rând avantaje acesteia.
„Experiența arată că atunci când într-o unificare o universitate puternică adună în jurul ei universități mai mici, mai vulnerabile, șansele de succes sunt mai mari. Este și cazul actual. UVT este o universitate prestigioasă, solidă, care poate contribui la transformarea în mai bine a Universității de la Reșița aflată într-o multiplă criză: atât de imagine, cât și financiară”, se arată în comunicat.
Alte avantaje ar fi: „Unificările produc universități mai reziliente. Acesta este un punct esențial al demersului nostru. Dacă universitatea din Reșița este în momentul de față extrem de vulnerabilă, fuziunea va scoate învățământul superior reșițean din zona de nesiguranță. Reziliența crescută este probabil argumentul cel mai puternic în favoarea fuziunii, cel puțin din perspectiva universității reșițene”.
Universitatea timişoreană mai este de părere că dezavantajele unificării ţin mai mult de atitudini subiective, de interese personale şi de stresul pe care l-ar putea provoca schimbarea.
Punctul de vedere al Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa încă nu este cunoscut, din cauză că universitatea reşiţeană nu şi-a exprimat părerea despre fuziune în mod oficial. Din informaţiile transmise de universitatea din Timişoara este cunoscut, totuşi, faptul că UEM Reşiţa ar fi solicitat unificare cu UVT, ca o soluţie pentru depăşirea crizei existente la universitatea din Reşiţa.
Lazăr Câmpeanu
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.