La ședința Consiliului Local din data de 30 iulie 2015 s-a discutat printre altele și despre vânzarea imobilelor ce aparțin patrimoniului orașului. Atitudinea consilierilor locali a fost una tranșantă față de acest subiect.
Contactat telefonic unul dintre consilierii locali, Eci Bencze, pentru a-l întreba dacă atitudinea lui s-a datorat anchetei DNA de la Herculane, în care consilierii locali sunt achetați tocmai pentru vânzarea clădirilor ce aparțin patrimoniul orașului sau pur și simplu este interesat de păstrarea patrimoniul , ne-a raspuns următoarele: ,,Nici nu știam că acolo au fost anchetați, însă mi se pare normal să nu diminuăm patrimoniul Primăriei și ce este în patrimoniul orașului să rămână acolo. Un exemplu ar putea fi solicitările noastre de foarte mult timp pentru venirea unor cadre medicale în zonă, dar din păcate nu le putem oferi locuințe. Am avut dubii asupra evaluărilor pentru că sunt niște reguli de evaluare ce trebuie respectate și nu mi s-a părut în regulă valoarea ce a fost estimată de către evaluator, deoarece ele sunt mai nou pe zone și se știe cât costă metrul pătrat în fiecare zonă a orașului. Dacă te duci la notar să vinzi sau să cumperi un apartament îți spune din start cât costă metrul pătrat în zona respectivă și sub prețul respectiv tu poți să faci tranzacția dar impozitul îl plătești pe evaluarea respectivă. Nu știam de nicio anchetă DNA, dar e bine ca patrimoniul să rămână mai ales că am întrebat câte imobile mai sunt nevândute și mi s-a spus că în proprietatea consiliului mai sunt foarte puține , tocmai de aceea încercăm să le păstrăm pentru patrimoniu.”
Eugen Băleanu , consilier local al Partidului Verde a avut o poziție oarecum similară cu cea a consilierul Bencze, declarând următoarele: ,, Sigur că nu te simți confortabil atunci când auzi că în alte Primării, consilierii locali sunt achetați de DNA pentru vânzarea unor imobile. Nu intră în atribuțiile noastre ca și consilieri locali, verificarea prețului unui imobil calculat de către evaluator pentru a stabili dacă prețul a fost cel corect. Chiar dacă vine DNA-ul pe la Moldova Nouă sunt convins că au mult de lucru începând de la modul cum se organizează licitațiile publice și în special cum se cheltuiește banul public.”
Patrimoniul orașului Moldova Noua în ultimii 20 de ani a fost mult diminuat datorită vânzărilor și concesionărilor. Unele investiții făcute de noii proprietari au fost fezabile altele din păcate zac în paragină în continuare.
Ionuț Dascălu
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.