La sfârşitul acestei săptămâni, în 5 iunie, planeta aniversează Ziua Mondială a Mediului. Din păcate, dincolo de alte efecte ale poluărilor masive, România stă sub spectrul defrişărilor şi tăierilor masive de pădure. Departe de a fi un exportator de produse finite din lemn, exportăm masiv buşteni, iar mobila de uz intern e dominată de placă aglomerată, rumeguş, învelite în folie de hârtie. Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin celebrează Ziua Mondială a Mediului. Această zi are scopul de a aprofunda unele reflecţii asupra protecţiei mediului înconjurător, dar şi un îndemn de a acţiona unitar pentru salvarea patrimoniului natural al planetei, fenomen care în ultimii ani a devenit una din priorităţile la nivel mondial. Aniversarea acestei zile a fost stabilită în 1972 în cadrul Adunării Generale a Naţiunilor Unite, cu scopul de a marca deschiderea Conferinţei de la Stockholm asupra Mediului care a condus la crearea Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP). Anul acesta celebrarea Zilei Mondiale a Mediului va avea ca temă„ Lumea pe care ne-o dorim” şi are ca scop sensibilizarea populaţiei cu privire la importanţa respectului pentru natură şi de a face ceva pentru mediul înconjurător.
Pentru a marca acest eveniment, Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin în parteneriat cu Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Caraş-Severin, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Primăria Municipiului Reşiţa, Biblioteca Municipală Reşiţa, Biblioteca Judeţeană Paul Iorgovici, şi Inspectoratul Şcolar Judeţean organizează o serie de activităţi educaţionale în vederea conştientizării nevoii de protejare a mediului înconjurător în vederea unei dezvoltări durabile. Vor avea loc mai multe activităţi: în 4 iunie, la Reşiţa, Primăria municipiului şi Biblioteca Municipală Resiţa, în parteneriat cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Caraş-Severin şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, vor organiza în aer liber o acţiune de reciclare si colectare selectivă de deşeuri în centrul oraşului. Scolile participante sunt – Colegiul National „Mircea Eliade” Resiţa, Centrul ABC, Şcoala Gimnazială Mihai Peia Resita . În 5 iunie, tot la Reşiţa, Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici” Caraş-Severin, în urma concursului de creaţii literare lansat cu prilejul Zilei Francofoniei, care a avut ca slogan „Îmi iubesc planeta” va desemna câştigătorii în 5 iunie, cu prilejul Zilei Mondiale a Mediului, în parteneriat cu APM, elevii din ciclul primar, clasa învăţătoarei Cristina Ardelenu, de la Şcoala Gimnazială nr. 7 Reşiţa vor merge în zona turistică Ochiul Bei din Parcul Natural Cheile Nerei Beuşniţa împreună cu reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin, pentru a face o acţiune de ecologizare având ca temă „Mediu curat, plăcut de vizitat”, pentru turiştii care vor veni în acestă vară să admire minunăţiile naturii.
Daniel Botgros
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.