Deputatul PNL, Valeria Schelean, vicepreședinte al Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituției României, a salutat reînceperea lucrărilor Comisiei, care, în opinia parlamentarului cărășean, trebuie să respecte dorința și nevoia de modernizare a României. Valeria Schelean consideră că în cadrul dezbaterilor trebuie să fie consultanți, în mod real, specialiști în drept constituțional, iar toate lucrările trebuie să aibă loc în prezența reprezentanților presei. ” Comisia pentru revizuirea Constituției trebuie să respecte atât exigențele Curții Constituționale și Comisiei de la Veneția, cât și dorința și nevoia de modernizare exprimată de cetățenii României, a spus Schelean. ”În calitate de vicepreședinte a Comisiei speciale pentru revizuirea Constituției, salut reluarea lucrărilor, chiar dacă acest lucru se putea întâmpla mult mai devreme, așa cum am solicitat, în repetate rânduri, majorității guvernamentale conduse de PSD. Consider că această Comisie își reîncepe lucrările într-un moment deosebit de important, în care dorința de modernizare a României impune rediscutarea de la bun început a tuturor tezelor vechii Constituții. În elaborarea textului noii Constituții, membrii Comisiei trebuie să țină cont de observațiile Curții Constituționale și de cele ale Comisiei de la Veneția. Tot timpul trebuie avut în vedere obiectivul pentru care modificăm legea fundamentală: nu pentru a satisface politic un partid sau altul, ci pentru a răspunde nevoii de modernizare a României. Mă bucur că reprezentanții majorității parlamentare au ascultat apelul meu public de a permite ca lucrările Comisiei pentru revizuirea Constituției să se desfășoare cu ușile deschise, în prezența reprezentanților presei, în contrast evident cu modul netransparent și nedemocratic în care a activat Comisia pentru Cod Electoral, unde reprezentanții PSD au decis să se ferească de ochii societății românești. Totodată, salut faptul că membrii Comsiei au decis consultarea specialiștilor în drept constituțional în formularea tezelor de revizuire și în redactarea textului și sper că, de această dată, acest proces de consultare cu specialiștii să fie unul de substanță, care să aducă beneficii reale, nu doar un gest de gol, pur formal, așa cum s-a întâmplat prima dată când s-a discutat revizuirea legii fundamentale”, consideră Valeria Schelean. Liberala a mai spus că e convinsă de faptul că, în cadrul Comsiei și în răstimpul în care aceasta va activa, se va reuși să activitatea în concordanță cu direcțiile democratice indicate de către români în cele mai recente alegeri de pe 16 noiembrie 2014 și va da, toată lumea, ascultare atât observațiilor Curții Constituționale, cât și cetățenilor români.
”Sunt încrezătoare că în urma discuțiilor din Comisie va ieși un nou proiect de revizuire care va răspunde exigențelor cetățenilor și forurilor de drept”, a mai spus parlamnetarul de Caraș-Severin.
Daniel Botgros
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.