Locuitorii din Banat, în special cei din judetul Caraş-Severin, au în apropierea Postului Mare un obicei ce ţine de bal mascat. De sute de ani, Fărşangul este o manifestare tradiţională din comuna Bănia , împrumutată de la etnicii germani. Manifestarea preluată la finele Evului Mediu de la etnicii germani colonizaţi aici de către Imperiul Austro Ungar presupune mascarea participanţilor şi parodierea unor probleme morale şi sociale. Singurii care se maschează sunt bărbaţii, chiar dacă este vorba de personaje feminine. Anual cei care organizează aleg o temă de bal mascat (nuntă, sărăcia, descinderile, ba au fost ani în care mascaţii au fost personajele TV).
SE FACE HAZ DE NECAZ
Obiceiul, aşa cum a apărut iniţial, se bazează pe umor şi constă in parodierea unei nunţi. ,,În trecut, alaiul mergea la râu, fiind un ritual purificator. Este o satiră a faptelor reprobabile şi antisociale, fiind satirizate stări morale sau sociale, chiar politicieni. Au fost situaţii când s-au mascat în criza economică! Sunt urmărite aspectele sociale, care devin obiectul satirei”, a explicat doctorul Mircea Taban, specialist în etnografie al Muzeului Banatului Montan. Apetenţa pentru acest serial de televiziune i-a determinat pe locuitorii din satul Bănia, spre exemplu, să satirizeze situaţia grea trăită de români tocmai prin intermediul luxului sultanului Suleyman. ,,Acest obicei, moştenit de la coloniştii germani aduşi de Curtea Imperială de la Viena în Banat, se mai păstrează în zilele noastre pe Valea Almăjului, deci şi la Bănia, dar şi pe Valea Dunării, in zona Moldova Nouă”, a mai spus profesorul Taban. Obiceiul Nunţii Cornilor este integrat etnografic în manifestările denumite generic Fărşang sau, mai popular în restul ţării, Lăsata Secului.
Invitatul special pentru Balul de Fărşang de la Moldova Nouă este îndrăgitul interpret de muzică populară domnul Bebe Dragomir.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.