A fost al paisprezecelea meci al HC Adrian Petrea în Divizia A și a paisprezecea victorie
Elevii internaționalului Adrian Petrea au întâlnit un adversar facil și timorat la acest sfârșit de săptămână, reșițenii reușind să facă spectacol la scenă deschisă în sala Polivalentă din Reșița. Deschiderea scorului a fost singurul privilegiu al celor de la Făgăraș chiar dacă, imdediat după aceea gazdele au egalat și au preluat conducerea, fără să o mai cedeze până la final. Handbaliștii făgărășeni nu au pus deloc probleme elevilor lui Adi Petrea așa că la jumătatea primei reprize scorul era deja dublu în favoarea gazdelor, 10-5. Ecartul a continuat să crească, ajungând chiar și la 15 goluri diferență între gazde și oaspeți, diferență cu care s-a intrat și la pauză, dar s-a încheiat și partida. Pe final, a intrat ca și coordonator de joc și Mihai Rohozneanu, iar Florin Grozăvescu a reușit o aeriană superbă. De scorul cu o diferență mare se face vinovat și portarul Cristian Ionescu care, intrat în partea secundă a partidei, a închis practic poarta gazdelor.
Scorul final al partidei a fost HC Adrian Petrea – CS Făgăraș 34-21, iar reșițenii au un parcurs fără înfrângere în liga secundă, fiind principalii candidați la promovare. În cazul unei promovări și Consiliul Județean Caraș-Severin și-a anunțat intenția de a susține financiar echipa.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.