Peste 800 de linii de finanțare pe diverse domenii de dezvoltare sunt disponibile la Bruxelles, la Comisia Europeană. Există 35 de miliarde de euro, bani disponibili comnunităților și autorităților publice sub formă de granturi, a explicat joi, la Reșița, tânărul europarlamentar PSD Victor Negrescu. Banii aceștia pot fi folosiți pe diverse proiecte, cum ar fi cele de iluminat public, energie regenerabilă și multe altele. Granturile de la Bruxelles sunt și mai ușor de accesat, arată Negrescu, pentru că documentația este de 100 de pagini, disponibile online, în timp ce în România, prin agențiile specializate, dosarele conțin 1.000 de pagini. Victor Negrescu, care are cabinet parlamentar la Reșița, face parte din comisia pentru bugete și cea juridică a Parlamentului European și are atribuții de legătură cu Stanga europeană. Negrescu reprezintă, practic, Vestul țării în forul european iar pe 24 aprilie la acel nivel va fi lansată o delegație a Banatului și Transilvaniei, prin intermediul căreia vor fi prezentate oportunitățile turistice și economice ale acestei arii. Deschiderea oficială a manifestării va dura două zile, arată Victor Negrescu și se speră la prezența a peste 10.000 de participanți. De fapt, la Bruxelles va exista și un birou permanent, care va organiza astfel de evenimente de promovare, birou dedicat zonei de Vest. ”Am venit și cu ideea proiectelor-tip, pe care o aplică și alții, spune europarlamentarul Victor Negrescu. România absoarbe doar trei la sută din granturile europene și asta și pentru că ne concentrăm prea mult pe consultanță și nu pe beneficiar.” Un alt proiect considerat important e unul pilot, de sprijin al asistenței medicale în mediul rural. Este vorba de o finanțare pentru început de un milion de euro, explică Negrescu, la care pot aplica și comunități din Caraș-Severin. Apoi, dacă proiectul va prinde, vor veni încă trei milioane de euro, bani destinați echipamentelor, managementului pacienților din mediul rural, sprijinirii medicilor care activează în acele zone. ”Verificăm astfel și ideea potrivit căreia un venit financiar mai mare poate sau nu să aducă medicul în mediul rural. Aplicanți vor fi autoritățile locale și în acest fel, prin intermediului proiectului-pilot, vom vedea exact de ce e nevoie pentru sprijinirea reală a medicinei rurale”, a spus la Reșița, Victor Negrescu.
Daniel Botgros
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.