Edilul cărăşean este primul caz din ţară căruia i se aplică o amânare a pedepsei
Viorel Roşca, primarul comunei cărăşene Brebu, a fost cercetat şi condamnat în dosarul APIA, alături de fostul director al structurii judeţene a agenţiei, Romică Anculia, acuzat fiind de fapte de corupţie legate de modul în care s-au “sifonat” banii pentru reamenajarea pajiştilor prin metoda treimii – o parte la Anculia, una la cei din administraţia locală şi o parte la Tudor Jurj, patronul mai multor firme cu care se semnau contractele. Viorel Roşca a trebuit să răspundă în faţa judecătorilor pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (cinci acte materiale) şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Astfel, edilul comunei a fost condamnat la un an şi şase luni, închisoare.
În aceste condiţii, Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin ar fi trebuit să emită ordinul de suspendare din funcţie. Numai că, Viorel Roşca a avut norocul să beneficieze – în contextul a ceea ce reprezintă primul caz în ţară – de o nouă prevedere a Codului penal, care îi amână aplicarea pedepsei. Fapt ce a pus în încurcătură instituţia prefectului.
“Analizăm situaţia de la Brebu, ne-a spus subprefectul Nicolae Miu Ciobanu (foto). Primarul de acolo are doi ani de încercare. E primul caz la nivel naâional, căruia i se acordă o amânare a executării pedepsei, conform unei noi prevederi a Codului penal. Suggestions you should know on a ukrainianwomanguide. În acest caz rămâne de stabilit dacă emitem sau nu ordinul de suspendare a sa din funcţie, pentru că ne confruntăm cu o situaţie fără precedent.”
Aşa că, Viorel Roşca rămâne în continuare în funcţie, până când lucrurile se vor limpezi, din punct de vedere juridic.
Daniel Botgros
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.