Oravița tot mai aproape de Timișoara
Fostă odată capitală de județ, Oravița se încăpățânează și evoluează tot mai mult, refuzând statutul de oraș mic și cenușăreasă a județului. Desigur apropierea de Timișoara și de frontieră a adus și ceva prosperitate locuitorilor, care au tot mai mult nevoie de servicii cât mai de calitate. Iar spitalul orășenesc a fost mereu, în ultimul deceniu, un etalon în acest sens.
Frumos întreținut, îngrijit și cu o atmosferă de colegialitate printre medici, spitalul îți oferă acel mic grad de încredere din clipa în care îl vezi, iar eforturile continue de înnoire ale managerului și echipei de conducere, oferă pacienților ce ajung în saloanele spitalului acea liniște că sunt pe mâini bune.
Dar, oricât de importante sau răsunătoare ar fi fost realizările de atunci, cea din urmă este cea mai importantă și răsunătoare totodată. ”Suntem foarte mulțumiți și mândri să anunțăm că din data de 3 februarie avem și medic anestezist la spital”, ne spune doctorul Felician Fara, managerul Spitalului Orășenesc Oravița. Pentru că pașii ne-au dus spre instituția spitalicească, rugăm să-l cunoaștem și noi pe noul medic. ”Stați puțin să văd să nu fie în sala de operație, că s-a și auzit că avem medic și deja se operează de ceva zile serios” ne spune doctorul Fara.
Și până acum se făceau anestezii și operații la Oravița, dar trebuiau programate, căci doctorul Săndesc avea contract și venea doar o dată pe săptămână la Oravița, pentru operații. Așa că erau mari probleme cu urgențele. Problemele au fost rezolvate odată cu ocuparea postului de medic anestezist a doctorului Lucian Antohi, originar din Republica Moldova, dar absolvent al UMF Timișoara, așa că cei trei medici ai secției de Chirurgie pot programa de acum liniștiți operațiile, căci spitalul are acum un sector ATI cu 5 paturi și medic specialist.
Am noroc, nu intraseră în sală, așa că doctorul Antohi vine alături de colegul său, cu care și intră în sala de operații, chirurgul Valentin Epure. Și el bucuros datorită faptului că și pe specializarea sa spitalul s-a înnoit, cumpărând un aparat de intervenții laparoscopice, așa că doctorul Epure face acum și intervenții laparoscopice, mult mai ușoare și mai utile în diverse cazuri decât chirurgia tradițională.
Înțeleg de la managerul Felician Fara că și doctorul Theodor Pogorevici este bucuros pentru că pe secția dânsului a fost achiziționat un aparat de endoscopie, dovadă că spitalul se înnoiește și are dorința de a răspunde la cât mai multe dintre nevoile pacienților săi. Cu toate astea, ar fi nevoie de un buget ca pentru spitalele mari, ceea ce un oraș mic precum Oravița, nu prea-l poate asigura. ”Avem un buget trist. La fel ca cel din 2014. Nici cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate nu avem semnat contractul cadru – anul trecut l-am semnat abia în luna Octombrie – iar practica lor este să ne promită un număr de cazuri rezolvate la început de an, iar apoi să tot taie din ele, așa că noi rămânem cu datoriile deja făcute. Așteptăm… datoriile cresc acum, în sezonul rece, avem suprasolicitări în secțiile de chirurgie, interne, pediatrie … datoriile cresc. Sperăm în plata arieratelor!” ne spune oarecum îngrijorat doctorul Felician Fara.
Deși oamenii se mobilizează, autoritățile ajută și ele, e nevoie de mai mult. ”Doctorul anestezist va sta o vreme chiar la Hotelul Caraș, gratuit, apoi Primăria s-a angajat că le va oferi câte un ANL celor trei medici care nu sunt din Oravița. Dar totuși, e nevoie de mai mult. How to become charming are available in this article on a hookupapps dating. Nu ar fi rău daca s-ar recentraliza spitalele, pentru că Primăria nu poate duce aceste poveri, sunt niște primării sărace!” ne spune managerul cu năduf. Apoi zâmbește, uită de năduf, e vesel că de luna aceasta spitalul din Oravița are și medic anestezist…
1 Comment
Sebastian
16 aprilie 2015 at 20:31Oravita nu afost niciodata capitala de judet. Judetul severin avea capitala la Lugoj. 🙂